În albe dimineți
făurite-n sentiment,
stau și simt
cum totul vine,
vine val,
plecând reflux
rupând,
ștergând
reamintind.
Și-n acest
gerar, trei
stau lipsit,
lipsit de indiciu.
Totu-n cercuri cuneiforme
desenând, pictând,
ștergând, alungând,
venind și plecând,
omorând, și născând
spasme și calmuri,
anevrisme și orgasme
spasme.
Cerul apune,
soarele-i senin,
dimineața limpede
mă umple cu venin;
ți-aș simți carnea
între canin,
și incisiv,
între beton
și pământ,
înghețând,
de frig
și durere.
Simt cum curg,
simt valurile
venind,
de ură,
totuși iubire,
n-am idee;
totuși,
intangibil,
mâinile-mi sunt departe
iar tu asemeni..
ce-mi rămâne?
Nimic, tot.
Nimic.
