Fall In Love With You

"Nu pleca!''

Simt o ușoară strânsoare a încheieturii, neputând să mi-o mișc. Întreg corpul îmi este amorțit, clipind, lacrimi ieșind reamintindu-mi vorbele lui Harry. Auzisem tot ce mi-a spus. M-au șocat cuvintele și o să încerc să uit ce-a fost înainte de asta, forțându-mi mușchii feței să-mi interpreteze un zâmbet. Mi-o retrag împingându-mă cu micile puteri rămase în brațe, să mă ridic mai sus. Toate oasele îmi trosnesc provocându-mi dureri insuportabile. Nu știu cum o să mă pot descurca să merg.

Stă cu o mână sub cap, pe margina patului și cealaltă fiind pe piciorul meu. I-o prind din nou, făcându-l să se miște și să-și ridice claiele castanii.

- Bella ești bine, țâșnește și începe să mă analizeze.

- Da sunt, zâmbesc și îl privesc cu ardoare.

- Uite ce este. Îmi pare rău de tot, îmi întrerupe încercarea mea eșuată de-ai vorbi.

- Și eu te iubesc, reușesc să îi spun, el privindu-mă mirat. Am auzit tot ce mi-ai spus, îi cuprind bărbia cu vârfurile degetelor, lăcrimând.

Nu mai scoate niciun cuvânt, doar se apropie de mine. Mă pupă pe obraz și se îndepărtează brusc la auzul rânjetului meu, încercând să mă îmbrățișeze.

- Scuze, face o față de copilaș. Scuză-mă dar sunt foarte bucuros.

Tresare la intrarea bruscă a doctorului:

- Ce-mi mai face pacienta?

- Sunt bine, îi zâmbesc larg.

Îmi încolăcește aparatul de tensiune în jurul mâinii și-mi analizează văzul și articulațiile.

- Ai amețeli sau pierderi de memorie?

- Nu, nu am. Cât o să mai stau aici?

- Puteți pleca. Îți voi da un tratament de vreo două săptămâni. În acest timp trebuie să te hrănești cum trebuie. Dezechilibrările și amețelile, te vei mai întâlnii cu ele.

- Nu vă faceți griji. Voi avea grijă de toate, răspunde Harry privindu-mă.

- Bine băiete. Însănătoșire grabnică de acum înainte.
...

Mă uit la el cum se mișcă de colo până colo, întinzându-se, oferindu-mi priveliștea bicepșilor de la mușchii mâinilor, încordându-se și trecându-și buclele pe spate. Îi admir corpul bine definit, privirea mea fiind ascunsă în buclele nesăbuite și încurcate, zâmbind și simțindu-mă norocoasă. Face pași mari datorită picioarelor lungi, blugii strâmți și negrii accentuîndu-i fizicul parcă sculptat, deasemenea tricourile sau cămășile mulate, stându-i al naibii de bine. Nu pot să cred că un băiat poate arăta așa de atrăgător. Mi-i se pare ireal ca acesta să fie iubitul meu. Inima îmi explodează de fericire iar stomacul confruntă mici creaturi înaripate, emoții ce-mi zguduie slăbiciunea. Îl urmăresc în continuare, buzele stând întredeschise, aproape salivând în fața lui.

- Te simți bine, mă trezește, buzele-mi formând o linie intactă, respirând acut.

- Sunt bine, colțurile gurii se ridică, capul lăsându-mi-l în jos, jucându-mă cu buricele degetelor lui.

- Vrei să-ți iau ceva de mâncare, presupun că îți este foame. Îmi pare rău că nu am mai ajuns la un restaurant, se fâstâcește.

- Nu îmi este foame. Te rog să nu spui nimănui incidentul de azi, nici tatei. O să își piardă concentrarea și va face ca toate cele când ajung acasă. Îl cunosc foarte bine, aud telefonul său sunându-i în buzunarul de la spatele blugilor. Doar te rog să nu-i spui.