Când demonii atacă...

~ Capitolul 6 ~

      Am început să râd că o nebună. Eram făcută sendviș de Jeff și Toby, dar mie îmi ardea de râs. Logic Jade, logic. Ai ajuns intr-o casa de nebuni, si ai inebunit si tu. Chiar daca probabil ma lovisem destul de tare, corpul imi era destul de amortit.

       Când m-am întors în cameră am început să mă uit pe pereți. Luasem in calcul faptul ca as putea sa merg in camera mea si sa imi deschid laptopul pe care il luasem ulterior cu mine seara trecuta. A fost a lui Daniel inainte, dar acum este al meu. Insa, deodată, pe ușă intră Helen grabit si speriat. Am gascat ochii catre el pentru ca nu vezi des un om atat de ingrozit.

     -  Ce s-a intamplat si de ce ai intrat așa deodată în camera mea?

     - Eh, fugeam de Slender. spune râzând rușinat scărpinându-și ceafa.

      - Voi, ciudaților, ce ați mai făcut de data asta?

      - Eu și Hoodie i-am făcut o farsă lui Sally. începe să râdă.

       Încep și eu să râd. Oh, nu, s-au luat de fetita lui tati... dar nu-i condamn, e o scumpa, si greu poti sta departe de ea.

       - Eu cred c-o să ies la o plimbare. Vrei sa ma insotesti? Sunt sigura ca stii imprejurimile mai bine decat Ben.

       - Desigur. Mi-ar face plăcere.

       Îmi iau din dulap niste haine ca sa nu ies din casa in pijamale. Dar Helen? Ce fac cu el?

      - Afară.

      - Poftim?

      - Am zis să ieși. Nu mă schimb de față cu tine.

      - De ce? Ți-e frică [,] că te mănânc? spuse pe un ton glumeț.

      - Helen Otis! A - FA - RĂ! silabisesc eu.

       - Gata, șefa!

       După ce m-am îmbrăcat, mi-am luat in plus un hanorac si mi am prins parul pana mi-a venit bretonul in ochi. Numai gluga sa mi-o trag pe ochi si ma voi simti si mai comfortabil.

        Am coborât cu Helen, iar jos ne-am întâlnit cu restul familiei. Sally luase forma de fată de 19 ani și juca poker cu ceilalți. Probabil se hotarase ca nu mai voia sa fie luata la misto, pentru ca in forma asta... arata amenintatoare si destul de scary cu tot cu ursul ei de plus.Când ne-a văzut, Jeff a făcut o față derutată și confuză.

        - Bloody Painter, ea cine-i?

        - Sunt eu, cap de gumă, Jade! Nu-mi spune ca nu m-ai recunoscut doar fiindca aveam o gluga pe cap.

        - Scuze, morcoveață. Nu știam.

        - Ți-arăt eu morcoveață... mârâi.

        În drum spre ușă, își primește bine-meritatul pumn în cap...

         - Au! Asta a durut! s-a plâns.

         - Wow, nu știam! spun pe un ton ironic. Asta era si intentia!

        Da un pumn in capul celui mai cautat criminal ce era sa te faca feliute cu o seara inainte. Hai ca sunt si desteapta. Apoi am ieșit pe ușă cu Helen în urma mea.

         Ne plimbam de ceva timp în pădure. La un moment dat, m-am enervat din senin, am apucat cutitul agațat de centura de la pantaloni și l-am aruncat într-un copac. Am țintit fix în mijlocul trunchiului. M-am dus, mi-am luat cuțitul, și m-am lăsat în jos pe iarbă cu genunchii la piept. Îmi las capul pe genunchi și oftez de frustrare. Incep din nou sa am iesirile astea enervante. Trebuie sa scap de tot stresul. Helen se apropie de mine.

      - Hei, Jade... Ai pățit ceva?

      - Nimic... Doar că îmi este dor...

      - De cine?

      - De părinții mei... De viata ce-o aveam inainte... De momentele in care eram cu adevarat fericita...

      Helen mă ia protector în brațe, iar eu îmi îngrop fața în cămașa lui.