Ne-am întâlnit si am zabovit la o cafea cam cinci ore. Niciodată in viață mea nu am mai stat cu un necunoscut la cafea cinci ore, unde mai pui ca am fost la el acasa, lucru ce nu am crezut ca voi fi vreo data in viață asta capabila sa il fac. Cum eu? Sa ma duc la un băiat pe care nu il stiu acasă? Niciodată, ei uite ca am facut-o si pe asta.
Acum daca ar trebui sa îmi amintesc ce am vorbit in tot timpul acela, e de-a dreptul imposibil, nici cu cel mai mare efort de gândire nu as fi capabila sa îmi amintesc, dar la urma urmei ce mai conteaza.
Important este ca ne-am văzut si a doua zi si nu la facultate, ci la mine in cămin, la o cafea. Aveam sa primesc o veste trista, urma sa plece peste weekend acasă si eu deja îmi făcusem planuri pe aceste zile. Mi-am zis, cat de greu poate sa fie, se întoarce.
Si s-a întors, la mine. De fapt am mers eu la el, la celebra cafea.am ajuns la el pe la doișpe si ceva ziua si nu am mai plecat, doi ani de zile.
Da, suna ciudat, stiu, dar din acel moment am fost de nedespărțit. Pur si simplu așa a fost sa fie, eu nu am putut sa plec si el nu ma lăsa sa plec. A fost ceva reciproc si imposibil de povestit in cuvinte.
Acum începe adevărata aventura in lumea celor trei ani de facultate.
