Exces [+18]

Capitolul 4

***Madoc***

   Încerc din răsputeri să ignor acel zgomot enervant care de câteva minute bune îmi deranjează puţinele ore de somn rămase. E în jur de trei dimineaţa, tocmai ce m-am întors de la club, după meciul cu Roman şi sunt obosit. Mult prea obosit şi mahmur pentru a face orice altceva.

   Mă ridic în capul oaselor, clipind şi încercând să desluşesc ceva prin întunericul din camera mea. Mă dau jos din pat şi pășesc împleticindu-mă până la bucătărie, simţind cum gâtul îmi e uscat de-a binelea, iar plămânii duc lipsa ţigărilor, însă mă rezum doar să beau apă.

   — Fir-ar să fie, mormăi în timp ce sorb nervos din pahar.

   Zgomotul ăla nenorocit. De unde naiba provine? De ce nu încetează odată? Am crezut că e doar imaginaţia mea, însă acum se aude şi mai tare, mai persistent, mai enervant. Stai, nu e un zgomot oarecare. E muzică. Pot desluşi un ritm bine pus la punct, acompaniat de viori şi violoncele.

   Așez paharul pe blatul din bucătărie şi fac câţiva paşi spre hol, deschizând uşa de la intrare. Muzica se aude și mai tare de pe hol și știu sigur că nu provine de oriunde, ci dintr-un apartament anume. Stau puţin în pragul uşii pentru a asculta cu atenţie, în încercarea de a desluşi melodia pe care o aud. Zâmbesc larg la elucidarea misterului. Muzica provine din apartamentul de lângă mine. Aşa deci, micuţa Juliet nu are somn.

   — Momentul perfect pentru a-mi lua premiul în primire! îmi spun îndreptându-mă spre uşa apartamentului ei şi intru fără a mă mai sinchisi să bat.

   Holul e la fel de strâmt cum mi-l amintesc. Curăţenia domnește la fiecare centimetru, în timp ce o lumină slabă aruncă câteva raze pe pereţi formând un joc de umbre ciudat. Mă îndrept precaut spre sufragerie şi încerc să nu par prea uimit de lipsa mobilei şi de reamenajarea lucrurilor care au fost cândva aşezate aici. Parchetul e singurul lucru intact din această încăpere, în rest totul a dispărut, cel mai probabil scos şi aranjat într-o altă cameră pentru a oferi aici spaţiul necesar. Canapeaua pe care obişnuiam să ne jucăm, televizorul, vitrina şi dulapul, toate dispăruseră.

   Înghit nodul din gât atunci când privirea îmi cade asupra unui trup zvelt şi subţire, care se unduiește pe ritmurile calde ale melodiei provenite de casetofon. Felul în care dansează mă face să cred că nici nu atinge podeaua, în loc de picioare având aripi. E pur şi simplu...minunată.

   — Ai de gând să te mai hlizeşti mult la mine? mă chestionează continuându-şi dansul.

   Surâd. Arţăgoasă ca întotdeauna şi gata să mă ia şi la bătaie dacă e nevoie.

   — Iar tu ai de gând să continui să te dai mare acum că ai un spectator?

   — Acest spectator a intrat prin efracţie, îmi răspunde oprindu-se şi uitându-se lung la mine. Şi se numeşte violare de domiciliu, pe lângă asta, continuă uitându-se în oglinda mare din faţa ei, pot continua si fără spectatori.

   — Chiar aşa să fie, Juli? Violare de domiciliu? Nu cred că asta se atribuie şi în cazul meu, nu crezi? Doar sunt... mai special. Poate poţi continua fără spectatori, dar eu nu sunt unul oarecare. Întotdeauna ţi-a plăcut să-mi arăţi noii tăi paşi de dans sau ai uitat?

   Privirea ei devine din ce în ce mai serioasă şi mai precaută cu fiecare pas pe care-l fac spre ea. Pare că e gata să sară la bătaie dacă cumva fac vreun pas greşit, iar eu abia aştept să facem câteva trânte.