In ziua urmatoare eram determinat sa inchei toata povestea, asa ca am plecat sa il gasesc pe Tom. Pe drum, m-am intalnit cu Adam, care parca ma astepta.
-T-iam zis ca o sa ne mai intalnim, spuse el cuprins de un zambet ironic.
-Ok, ok, ai avut dreptate. Ce faci?
-Il caut pe Tom. Tu?
-Cat de ironic, si eu il caut.
Si am plecat amandoi spre cartierul vechi, fara sa mai vorbim. De cum am ajuns acolo, am fost cuprins de un sentiment sumbru, ca si cum ceva rau urma sa se intample. L-am avertizat si pe Adam, insa el parea destul de sigur ca nu se poate intampla nimic rau, asa ca am ignorat pe cat posibil acel sentiment. Nu dupa mult timp, am dat peste un grup de 5 baieti care pareau foarte incantati sa ne vada. Imediat se auzi o voce ciudata, ca a unui om ranit:
-Multumim ca ne-ai scutit de cautari si l-ai adus tu aici, Carson.
In acel moment, Adam s-a uitat calm la mine si mi a spus ca Tom nu este acolo si ca ar trebui sa plecam. Nu am apucat sa ne miscam, ca o voce groasa rabufni de undeva din spatele nostru:
-Tu poti pleca. Ti-ai platit datoria, dar Adam trebuie sa ramana.
-Eu nu mai sunt dator, Tom. Daca nu eram eu, nu mai scapati intregi in seara aia. Asa ca o sa plec, iar tu o sa disspari definitiv din viata mea!spuse Adam nervos.
-Stii ca o sa te gaseasca!
-Nu mai are de ce.
In timp ce ei se certau, eu ma confruntam cu o alta dilema: oare chiar voiam sau nu sa aflu ce s a intamplat in acea seara? Apoi, parca impotriva vointei mele, i-am intrerupt si l-am intrebat pe Tom ce s-a intamplat in seara in care m-a adus la spital. Vocea lui s-a schimbat brusc, trecand la un ton aproape prietenesc:
-Pustiule, tu doar bucura-te ca ai scapat si ca nu o sa te mai urmareasca amintirea asta ca pe noi. Acum plecati cat mai puteti!
In drum spre casa, l-am intrebat pe Adam despre ce datorie vorbea Tom, insa parea absent complet. Abia dupa 10 minute a tresarit brusc si m-a intrebat speriat:
-Ce e? Ai zis ceva?
-DA, te am intrebat despre ce datorie vorbea Tom.
-Ei bine, toti avem cate o datorie la acest strain, care apare exact atunci cand crezi nu mai exista nicio sansa. Atunci nu-ti cere mai nimic, decat sa stie ca o sa-l ajuti cand o sa aiba nevoie. Toti am acceptat si toti am regretat.
-De ce?!
-Hai sa spunem ca asta e un oras mult mai straniu decat ar trebui si sa o lasam asa. oricum e prea mult pentru tine intr-o singura zi.
Si inainte sa apuc sa reactionez, a disparut lasandu-ma inca o data inchis in fortareata propriilor ganduri. Cand am ajuns acasa, a trebuit sa ma prefac ca totul e in regula pana seara, cand am ajuns in cele din urma in camera mea. dupa putin timp, m-a sunat Kate sa ma intrebe ce fac, iar dupa ce i-am povestit tot ce se intamplase, am intrebat-o de cand am inceput sa ies cu Tom si gasca lui.
-Cam de cand am iesit din spital.
-De ce ai stat in spital? Stiu ca ai stat o perioada nu foarte lunga, dar nu reusesc sa-mi amintesc de ce...
-A dat un geniu cu masina peste mine in timp ce ma plimbam. Doctorul a spus ca am scapat ca prin minune.
In acea seara nu am prea dormit. Ma tot gandeam daca asta e motivul pentru care ramasesem eu dator, iar cand reuseam sa adorm, tot visam seara aceea, doar ca acum vedeam totul din exterior si puteam vedea destul de clar cum ma urmarea o umbra prin aleea slab luminata...
Pret de cateva zile, nu m-am mai gandit la nimic din ce se intamplase, insa nu puteam scapa de sentimentul ca ceva rau urmeaza sa se intample. Am tot incercat sa-l ignor, sa-mi gasesc o ocupatie care sa ma distraga, dar totul era in zadar. Am inceput sa realizez ca poate nu trebuia sa incerc sa ignor acel sentiment cand am iesit pe afara cu Adam si m-am ciocnit cu un om destul de dubios care parea ca a facut asta intentionat. Nu am acordat prea multa atentie acelui eveniment si, mai ales. acelui om, decat atunci cand am ajuns acasa si am gasit in buzunar un bilet pe care scria "Acum am eu nevoie de o favoare". Acela a fost momentul in care mi-am dat seama ca viata mea urmeaza sa ia o intorsatura mult prea bizara si ca acel sentiment nu era intamplator..
