Se spune că prima iubire nu se uită niciodată. Nu se uită pentru că este cea mai frumoasă sau nu se uită pentru că suferim cel mai mult cănd acea "poveste de basm" ia sfarsit?
Era sfârsitul lunii noiembrie când aceşti ochi verzi m-au "fermecat". Eram pe holul liceului cu cea mai bună prietenă când doi baieți veneau spre noi. Prietena mea îl cunoştea pe prietenul băiatului de care aveam să mă indrăgostesc în scurt timp. Ei vorbeau, iar noi ne priveam fix în ochi fără ca vreunul să scoată un cuvânt.
In seara acea m-a căutat pe facebook si mi-a dat mesaj. Am început sa vorbim din ce in ce mai des.
Se apropria o excursie in care mergeam amândoi si deabia asteptam. In excursie am stat ore in şir impreună , alergându-ne prin cameră, bătându-ne cu perne. La un momentdat m-a sarutat pe frunte iar apoi pe buze ... 4 decembrie, ziua în care eu şi blondul meu cu ochi verzi , cu un an mai mare decât mine si care arăta al naibi bine ne-am combinat.
Era prima mea relație , eram clasa a 10a şi în acea perioadă cea mai fericită. Fără să vreau găsisem un băiat care nu vroia altceva de la mine , pur si simplu mă iubea şi avea grijă de mine.
Devenise totul , in foarte puțin timp, ajunsesem să il iubesc , să nu pot să rezist fără să il văd o zi , visam impreună la viitor, desi trecuse deabia o luna jumate,era totul perfect, tot ce mi-aş fii putut dori.
Până când ... le-am spus părinților şi au făcut o dramă din toată această poveste. Din acel moment am început sa ne certăm, să ne distanțăm , efectiv să trecem unul pe lângă altul fără să ne băgam in seamă.
Şi aşa l-am pierdut pe blondul meu cu ochi verzi ... dupa care am suferit 5 luni.
Nu regret nimic, mă bucur că l-am intâlnit. EL a fost primul meu iubit, EL m-a învățat să sărut, EL m-a învățat sa iubesc, EL m-a învățat să urăsc!
