Mă completezi.

Dulce revedere.

Au trecut deja 2 zile de când Ștefan nu s-a mai întors... nu pot înțelege ce s-a întâmplat..Oare are probleme? A pățit ceva? Nimeni nu îmi spune nimic...și nu îmi place să aștept. 

Mă simt așa de singură... Sunt doar eu și salonul ăsta dezolant. Liniștea a pus iarăși stăpânire pe locul acesta. Îmi ridic ușor privirea către fereastra aburită,și reușesc să observ că afară este soare cât de cât. Ce n-aș da să ma plimb puțin.. Picioarele mele s-au cam plictisit de atâta stat.. Am să încerc să mă ridic măcar puțin pe marginea patului. Spatele meu pare lipit de monstruoasa saltea care îmi era destinată drept pat.. Încercarea mea de a mă deplasa este zadarnică. În momentul în care am reușit să mă ridic,a intrat țâfnoasa aia..doamna Martinez parca o cheamă.. Off! Sper să vina Ștefan o dată! 

-Domnișoaro..nu știu ce încerci tu să faci,dar aș spune să stai cuminte! Nu vreau să-mi creezi neplăceri. Astăzi nu am chef de voi! - îmi spune grăsana pe un ton plin de silă și ură.

-Eu..eu voiam doar să mă uit puțin pe... 

Nici nu am apucat să termin ce aveam de spus,că a și început să urle. Că ea se simte rău și ca nu vrea să mai audă nimic. Dar ce..mai nou nu avem voie nici să vorbim? Îhhh,de-aș fi în stare să mă țin pe picioare,acum aș pleca de aici! Nu înțeleg de unde atâta ură pe mine. Ma rog...

Dacă am văzut că nu am șanse să o înduplec pe femeie,am decis să aștept,să aștept, și să tot aștept... Poate,poate va veni Ștefan.. Mă plictisesc fără el.

Se aude iarăși ușa cea masivă care scoate un zgomot apăsător. De data aceasta nu mă mai întorc să văd cine intră.. La nici 10 secunde o mana rece și mare îmi mângăie spatele firav. Mi-am dat seama că este Ștefan.. 

-În sfărșit ai venit! -îi spun făcându-i semn să vină mai aproape de mine.

-Îmi pare rău că te-am făcut să mă aștepți atât..dar sper să merite. Am venit cu o veste bună. Mâine mergem acasă!

Când am auzit asta,l-am strâns în brațe și l-am sărutat. Îmi doream cel mai mult să plec acasă.. Dar stai..cum o să pot eu să stau singură acasă? Nu mă descurc să mă îngrijesc singura încă..

-Dar..cum o să mă descurc eu singură?

-Stai liniștită..nu-ți face griji pentru asta! Vei sta cu mine. -îmi spune cu un zâmbet larg pe față. Trebuie să încerci să faci câțiva pași în seara asta prin salon sau chiar pe holul spitalului. O sa îți fie cam greu după atâta timp de pauza.

I-am spus că abia aștept să mă plimb puțin,așa că asta am și făcut. Grăsana-țâfnoasă-fără-chef-de-viață mi-a dat jos perfuzia si mi-a scos și branula,și am încercat să pășesc. Picioarele mele tremurau precum piciorușele unui pui de căprioară abia născut. Dar nu mă las! Trebuie să mi dau drumul la mers.. Mă plimb pâna în capătul holului,ma întorc înapoi. Merg până în salonul alăturat,ma întorc înapoi.. În tot acest timp Ștefan mă ține de mână,iar cu cealaltă mâna mă sprijin de o asistentă puțin mai tinerică,foarte drăguță. După nici 10 minute am obosit.. Am mers iarăși în pat și i-am spus lui Ștefan că vreau să dorm.. Drept să spun,am obosit cam tare.. A fost o pauză cam mărișoară,iar muschii picioarelor mele s-au atrofiat. Recuperarea durează,dar asta sincer nu mă interesează. Dacă sunt acasă,pot sta în pat și 1 lună.

-Te las să te odihnești. Să dormi bine. Mâine pe la 10:30 trebuie să îți facem externarea. -mă sarută ușor,și pleacă.

Îi fac un semn de "La revedere!" apoi mă întorc din nou cu fața la geam,și în scurt timp adorm.

*Știu că acest capitol este cam scurt,dar timpul nu prea îmi permite să scriu mai mult. Promit că revin cu capitole mai lungi. Mulțumesc că-mi citiți povestea!*