Motive

Capitolul 1

VERONA

După o săptămână

         Îmi las tălpile să atingă podeaua în timp ce mă întind regește după un somn copios. E a șaptea zi de când mă aflu pe teritoriul familiei Savage și pot spune că au fost cele mai liniștitoare zile pe care le-am petrecut în ultima perioadă.

         Tata zâmbește mai des ca niciodată și se bucură că în sfârșit își poate axa toată atenția pe ceea ce-i place. Grădina. Ce-i drept, îl înțeleg. Dincolo de zidurile astea exista stresul zilei de mâine. Dar aici, aici există speranța de a trăi în liniște.

         Mă îmbrac rapid în uniformă și ies pe ușă în timp ce-mi prind părul strâns în coc. Doamna casei nu suportă să găsească niciun fir de păr prin casă, cu atât mai puțin în dormitorul matrimonial. Și trebuie să fiu foarte atentă la acest detaliu. Am învățat că pe cât este de senină această femeie, pe atât de arțăgoasă poate deveni dacă-i este vreo regulă încălcată. Încep să înțeleg de ce a demisionat cealaltă fată, însă nu mă vait. Am o cameră numai a mea, un program, mâncare și posibilitatea să-mi văd tatăl fericit. Mă declar mulțumită, cu tot cu mofturile pe care uneori le îndur.

         Deschid ușa holului secundar din spatele vilei și merg direct spre bucătărie unde o găsesc pe Linda, cea mai veche angajată a domeniului și tot o dată și mâna dreaptă a doamnei casei. Pregătește cu mare atenție platourile cu brânzeturi și mezeluri care urmează a fi servite la micul dejun. Linda e o femeie pe atât de dulce, pe atât de perfecționistă și revoltătoare dacă lucrurile nu sunt făcute ca la carte. Tocmai de accea am și avut de furcă în primele zile până să mă acomodez cu toate regulile și pretențiile acestei familii. Mă strecor lângă ea cu un zâmbet luminos pe chip.

– Bună dimineața, Linda! iau rapid o bucățică de brânză rămasă pe lângă platou doar fiindcă n-a fost tăiată la milimetru.

– Stai departe de platouri, Verona! mă amenință cu un deget. Să nu strici nimic, te rog! Azi este o zi mare, spune rapid în timp ce-și face de treabă cu ceainicul.

       Mă uit la ea curioasă și mă bag mai adânc pe sufletul ei. Aproape că-i suflu în ceafă.

– Zi mare? De ce este o zi mare? clipesc des și întrebător.

       N-a mai fost nicio zi mare în acestea șapte zile de când sunt aici. E sărbătoare? Sau poate vin musafiri la familia Savage. Sau este vreo zi de naștere? Linda se întoarce spre mine și parcă mă mustrează din privire.

– Apucă-te de treabă imediat, Verona! Fiul familiei va sosi în curând acasă și totul trebuie să fie pus la punct. Fără greșeli și fără întârzieri! îmi face semn spre ușă ca să plec cât mai rapid din încăpere și să mă apuc de treabă.

Nu știam că există un fiu. Dar nu mă miră, e o familie mare, înstărită și cu toate oportunitățile la ușă. Cum să nu existe un moștenitor?

Mă îndrept rapid spre dormitorul matrimonial al soților Savage pentru a mă ocupa de schimbat lenjeria și pentru a lua hainele pe care ieri seară, doamna Savage mi le-a spus că le vrea călcate. Imediat ce așez tot ceea ce este de așezat și de schimbat, ies grăbită pe ușă cu un morman de lenjerii ce trebuie spălate, moment în care dau nas în nas cu doamna casei.

– Oh, bun, aici erai, spune aceasta așezând pe măsuța din hol o vază transparentă plină cu apă în care îndeasă câteva lalele și crini. Crinii sunt preferații ei din câte mi-a povestit tata că a aflat în aceste zile. Crinii și orhideele. Curios că nu văd și orhidee în vaza aia.