Motive

PROLOG

Montgomery, Alabama

VERONA

Privesc porțile mari de fier de pe partea cărora nu se vede nimic datorită frunzișului verde ce le împodobește. În stânga, un domn la costum cu telefonul la ureche ne anunță sosirea. Tata așteaptă nerăbdător să fim invitați înăuntru pentru a scăpa o dată de bagaje, care, sinceră să fiu, i-au c-am rupt mâinile. Nu sunt multe, dar suficiente pentru un bărbat firav așa ca el. Are două cuti cu tot felul de unelte de grădinărit pe care le ține strâns la piept și un mic rucsac în spate cu câteva haine. Eu n-am decât un troler vechi căruia tocmai ce-i sărise o roată când l-am scos din taxi. Părem a fi mai mult pregătiți de camping decât de-o schimbare de domiciliu.

Gândul ăsta îmi dispare rapid când bărbatul ne face semn din cap să-l urmăm dincolo de porțile înverzite și de gardurile de piatră de aproximativ trei metri. Pare mai mult că intăm într-o fortăreață decât în curtea unui milionar. Cred că poveștile cu oameni înstăriți pe care le-am citit nu descriau în totalitate realitatea lucrurilor. Imediat ce pășim dincolo de ziduri, ne croim drum pe principala alee care duce, prima dată, spre imensa fântână arteziană din mijlocul drumului, unde sunt parcate două mașini mari și foarte probabil enorm de scumpe, și mai apoi, unde găsim intrarea clădirii de dimensiunea unui palat. Uimitor.

Ușa se deschide, iar înafara ei pășește o femeie îmbrăcată la cămașă și fustă neagră, care ne întâmpină cu o voce puțin răgușită:

̶  Dumneavoastră trebuie să fiți familia Olsen. Vă rog, poftiți înăuntru, se ferește din ușa imensă de sticlă, pentru a ne face loc să intrăm. Domnul Savage vă așteaptă în salon.

Fără să spunem nimic, trecem pe lângă brațul ei întins care ne indică locul în care trebuie să mergem și ajungem într-un salon imens, îmbrăcat în marmură, ce ține atârnat un candelabru cu pietre strălucitoare. Or fi diamante? În mijlocul încăperii se află două canapele din piele și un fotoliu. Într-un alt colț zace un pian lucios și un șemineu, iar în celălalt se află un bărbat la aproape cincizeci de ani, care bea plictisit dintr-un pahar de vin în timp ce privește pe fereastră.

̶  Domnule Savage, îl aud pe tata dregându-și vocea. Am onoarea să vă cunosc în persoană, își lasă cele două cutii pe podea și își îndreaptă postura.

Oare același lucru ar trebui să fac și eu?

Domnul Savage se întoarce rapid și ne analizează din cap până-n picioare. Lasă paharul de vin pe masă și apoi se duce spre fotoliu, unde de altfel se și așează. Ne face semn să-i urmăm exemplul, și în câteva secunde suntem așezați pe una din canapele, departe de bagajele noastre.

̶  Mă bucur că mi-ai acceptat oferta, Antonio! rostește apăsat. Totuși, oferta a fost doar pentru tine, își ridică sprâncenele întrebător spre mine. Poate ai vrea să mă lămurești, îl privește din nou.

Tata se așează mai bine și începe să vorbească calm și răspicat:

̶  Ea este fiica mea, Verona, domnule, arată spre mine. Îmi pare rău că n-am anunțat că vom veni împreună, însă n-am crezut că va fi vreo problemă. Fiica mea este tot ce am, iar eu sunt tot ce are. Nu se poate altfel, adaugă cu neliniște în voce.

̶  Ai crezut că nu va fi nicio problemă? își ridică tonul. Vezi tu, Antonio, pe proprietatea mea nu intră oricine. Iar un loc în casa mea pentru ea, te-ar pune în situația de a lucra pe gratis pentru mine, ne privește sfidător. Nu voi lăsa pe nimeni să stea degeaba în casa asta!

Felul în care vorbește aproape mă înspăimântă. Îi înțeleg nemulțumirea, însă felul în care o exprimă, mă îndeamnă să cred că-i furios că am îndrăznit să apar și eu sub scuza că sunt fiica noului grădinar și că n-am unde să mă duc. Am înțeles că nu-i deschis la a oferi vreun ajutor, însă nici nu aveam nevoie să-mi ofere vreunul. Mi-am văzut tatăl atât de încântat și plin de viață de când a primit oferta, încât nu pot risca să las nimic să-i taie această fericire pe care n-am mai văzut-o de ani de zile.

̶  Voi munci, adaug senin. Orice loc de muncă îmi puteți oferi, domnule, sunt dispusă să-l accept, îl privesc fix pentru a înțelege cât sunt de serioasă.

Pare uimit că-i propun așa ceva. Porbabil se aștepta să-l milogesc ca să pot rămâne alături de tatăl meu, și totodată ca tata să-i accepte oferta. Însă lucrurile nu funcționează așa! Nu vreau milă și nici să înduioșesc pe nimeni!

̶  Nu există un loc de muncă pe domeniul ăsta pentru tine, fetiță, mi-o taie scurt.

̶  Vesco, nu fi grosolan.

Toți ne îndreptăm privirea spre femeia care a apărut de nicăieri lângă pian. Își poartă părul castaniu pe spate, prins sub o bentiță galbenă în creștet. E îmbrăcată simplu, într-o bluză maronie și o pereche de pantaloni negri evazați, iar în mâini poartă mănuși de grădinărit. Pare a fi o simplă femeie apărută de nicăieri, însă la cum s-a ridicat domnul Savage de pe fotoliu și i-a zâmbit, mă îndoiesc că e doar atât.

̶  Draga mea, îi întinde mâna să o invite pe canapeaua pe care tocmai s-a așezat.

Aceasta îi acceptă invitația, scoțându-și mănușile pline de pământ și luându-i mâna întra ei.

̶  Bine ați venit, ne zâmbește cald. Domnule Olsen, mă bucur să vă cunosc! De asemenea și pe fiica dumneavoastră, se uită spre mine cu același zâmbet. Îmi pare rău pentru felul în care soțul meu se exprimă, poate fi foarte dur uneori, îi aruncă o privire.

Bingo! A apărut și doamna casei.

Domnul Savage nu adaugă nimic, de parcă și-ar fi înghițit fiecare replică sau cuvânt. De parcă n-ar vrea să-și supere soția.

̶  Domnule Olsen, i se adresează din nou tatei.

̶   Îmi puteți spune Antonio, doamnă!

Aceasta dă aprobator din cap, apoi reformulează:

̶   Antonio, vreau să trecem la subiect! Soțul meu te-a contactat la insistențele mele, pentru că arta ta în grădină mi-a fost arătată și recomandată de cineva foarte drag mie. Tocmai de aceea am nevoie să faci din grădina mea o operă care să-mi taie răsuflarea!

Când vorbește despre grădină ochii îi strălucesc de parcă ar rosti cel mai important lucru din viața ei. Și tind să cred că așa este. Nu neg, tata este unul dintre cei mai buni grădinari pe care i-am văzut vreodată. Orice sălbăticie o transformă într-o artă. Și sunt extrem de fericită că i se oferă o așa oportunitate de a-și manifesta talentul.

 ̶   Vă mulțumesc, doamnă, lasă cuvântul în aer pentru că este imediat întrerupt.

̶   Te rog, spune-mi Nicole, zâmbește politicos. Aveți deja un loc pregătit, uneltele necesare și tot imediat voi pune să-i fie aranjată o cameră și fiicei tale. Însă, după cum a spus și soțul meu, ne place ca oricine locuiește cu noi pe domeniu, să aibă câte ceva de făcut, iar fiica ta nu face excepție, își lasă zâmbetul deoparte, devenind serioasă.

Îmi place hotărârea cu care se exprimă. O îmbină armonios cu bunul simț, ceea ce mă face să cred că ea este echilibrul în cam tot! Domnul Savage doar mornăie ceva, mulțumit de punctul de vedere al soției sale.

̶  Tocmai ce mi-a demisionat una din cameriste ieri, îmi spune privindu-mă. Ești dispusă să accepți să-i iei locul, Verona?

Nu credeam că stă și ne ascultă discuția de când am venit. Aparent a fost ca o fantomă pentru că pare să fi auzit tot ce s-a discutat, inclusiv numele meu.

̶  Da, doamnă, răspund sigură pe mine.

̶  Minunat, exclamă mulțumită. O voi ruga pe Linda să vă conducă în camerele voastre.

Și astfel viața mea a luat o întorsătură zdravănă, pentru că oricât mi-ar fi surâs acest nou început, mai târziu totul avea să se schimbe.