Proscrisul

4

-Cam intensă scena de dimineață, eh?

Hunter îi aruncă o privire urâtă prietenului său cel mai bun și continuă să se înfrupte din omleta cu brânză pe care Rosa i-o pregătise cu atâta dragoste când îl văzuse ajungând în final acasă, cu câteva zeci de minute înainte.

-Vrei să spui că nu e așa? Rhys mușcă dintr-un măr cu o pereche de dinți puternici, albi și își privi prietenul amuzat.

Hunter alese să îl ignore complet de data asta, și să își umple stomacul în continuare. Ultimele patru zeci și opt de ore fuseseră extenuante. Asta ca o subapreciere.

Rhys mai luă o gură din măr și o mestecă pofticios la urechea lui Hunter.

Încă de azi dimineață înainte de răsărit, când îi găsise dormind într-o poziție cel puțin intimă, Rhys nu se putea opri din a-și spune punctul de vedere asupra întregului moment.

Mâna lui Hunter se odihnea atât de firesc pe coapsa lui Kelly, iar capul ei își găsise un adăpost perfect lângă gâtul lui. Și nimic nu părea să dea de gol faptul că nu s-ar fi aflat într-un pat sau că nu ar mai fi făcut asta înainte. Ceea ce bineînțeles, era imposibil să se fi întâmplat. Și totuși, imaginea mâinii lui pe coapsa ei părea un lucru atât de banal încât Rhys aproape că omisese aspectul ăsta. Aproape. Fiindcă avusese grijă să i le puncteze lui Hunter pe fiecare în parte.

Și desigur, mai că nici nu crezuse că fuseseră fugăriți de o pisicuță care fusese la un pas să îi sfâșie fundul lui Kelly. Cumva, aceasta, până la răsărit, se plictisise așteptând, și își luase tălpășița. Lucru ce îl făcuse pe Rhys să nu insiste dacă nu cumva nici măcar nu existase pisicuța pe care Hunter avusese grijă să o descrie ca fiind cea mai mare urâtanie pe care o întâlnise în viața lui.

-Vrei să îmi faci un favor? Îl întrebă Hunter, iritat de sâcâielile celui pe care în mod normal îl numea mâna sa dreaptă.

-Și anume?

-Du-te la mine în cameră, caută în ultimul sertar din dulap, și o să găsești o cutie de lemn.

-Și ce să fac cu ea?

-Caută în ea și ai să găsești un Ruger de 9 mm.

-Și ce să fac cu el?

-Împușcă-te.

Pe Rhys îl pufni râsul și clătină din cap.

-Ai muri în mai puțin de o săptămână dacă aș dispărea de lângă tine amice, răspunse el, nicidecum atins de gluma fără gust a prietenului său.

Hunter tăcu de data asta, știind că deși nu era complet adevărată afirmația prietenului său, se întârtea în același cerc. Legătura dintre ei era sfântă. De neegalat. Erau mai ceva ca frații. Împărțiseră multe. Secrete murdare, fapte pătate de sânge, și multă violență.

Crescuseră împreună de la patru ani, și legaseră imediat o prietenie ce dura și acum. Și avea să continue chiar și după ce unul dintre ei avea să își dea ultima suflare.

Așa că de data asta, Hunter se rezumă la o clătinare a capului și o altă îmbucătură sănătoasă, iar Rhys preluă șefia imediat cum în sufrageria lui Hunter năvăli o femeie în jurul a treizeci de ani,plângând și cerând ajutorul căpeteniei.

Hunter reununță fără părere de rău la micul său dejun și li se alătură celor doi în cealaltă cameră.

-Ce s-a întâmplat? Întrebă el în dialectul local, o spaniolă europeană.