The Nightmare *Creepypasta*

Prima Crima

Dupa toata ziua de azi am hotarat sa ma intorc acasa... chiar nu stiu ce are mama cu mine. Traiesc un cosmar? Nu cred... adica mama era pe cale sa se sinucida.... si a ajuns la spital... prea realist sa fie un cosmar... totusi sper sa fi fost unul. Si uite cum ajung sa ma contrazic singura.
Ma bag in pat si incerc sa ma culc, dar nu reusesc... imi iau laptopul in brate si incep sa ma uit la animeuri.

Ma uit eu cat ma uit, dar se aude un bocanit in geam. Era Jeff. Minunatul de Jeff care mi a omorat tatal!!!! Dar... pe care l am iertat pe jumatate pentru ca mi a salvat mama.
-Salut!
-Buna! Ce mai face printesa? *Jeff*
-Moare de foame....
-Pai.. ma duc sa ti pregatesc ceva de mancare...
Pe usa intra EJ cu o tava pe care sunt doua briose cu nutella si un trandafir rosu.
-Pentru printesa MEA. (ultimul cuvant spunandul accentuat)
Jeff incepe sa maraie la EJ, iar acesta ii intoarce favorul scuipandul pe Jeff. Incep amandoi sa se ia la bataie si la un moment dat mi a venit minunata idee de a i conduce in living unde e un spatiu mai mare si de a lua niste pop corn sa vizionez bataia cu burta plina. De ce nu briosele? Pentru ca l as fi neglijat pe Jeff.
Ei se bat de ceva timp, dar nu m au observat. Erau ceva gen:
-E a mea! *Jeff*
-Ba a mea! *EJ*
Asa au tinuto toata seara. Am inceput sa ma simt ca un animal sau obiect pe care nu l pot imparti. Asa ca m am decis sa ma urc in camera mea. Imediat cum m am trantit in pat am adormit.

-----------------*dimineata*-----------------

In lumea inghetata a aparut de ceva timp soarele si s a topit aproape toata gheata. Am ramas in mijlocul unui ocean din fostii ghetari stand pe ce a mai ramas din gheata. Dar pana si aceasta se topeste. E asa cald... canicula la polul Sud? Imposibil. Deodata gheata pe care mai stateam s a topit si am cazut in ocean, unde m am lasat scufundata pana la fund. Nu mai raman cu aer si ma inec......

Deschid ochii si dau ma ridic din pat, dar nu reusesc. De ce? Doi luptatori stau de o parte si de alta a mea si ma imbratiseaza strans. Prea strans.

-Hei!!! Jos de pe mine, javrelor!
-S a suparat! *Jeff ranjind*
Amandoi incep sa rada pana cand le aplic minunata mea metoda de a i face pe toti sa rada: cate o palma zdravana peste ceafa. Tratament ideal pentru idioti. Amandoi cad pe jos.
-Ups! Am lovit prea tare? Imi pare rau! Sincer!
Tot acolo au ramas. Poate i am lasat inconstienti... In visele mele. N am atata forta!
Ceasul suna. Oh!! Azi am scoala. Dar... am sa ma scutesc pentru ca mama e la spital. Si trebuie sa o aduc acasa.
Imi fac rutina de dimineata si ma imbrac in ceva comod. Apoi scriu un bilet in care le uraz durere si cucuie cat mai mari baietilor si ies pe usa. Se pare ca Bri ma astepta.
-Heya! Ce mai faci? *Bri*
-Eh... bine...
-Cum au dormit baietii? *Bri*
-Ce naiba vrei sa spui cu asta?
-Aaaa.... nimic.... doar ca.... nimic.... *Bri*
-Oh! Era sa uit! Azi nu merg la scoala. Trebuie sa o iau pe mama de la spital si sa stau cu ea. Anunta tu profesorii.
-Sigur. Insanatosire grabnica Melissei! *Bri*
-Mersi. Bine... pa! Succes la scoala!
-Pa! *Bri*
Si asa merge fiecare pe drumul ei. E se pare ca merg spre spital intr o zi asa de frumoasa. Adica... soare pe cer... cativa nori.... nu bate vantul.... toate bune si frumoase. Mai putin mama.
Ce a patit ieri? Nu stiu. Nici nu vreau sa aflu...momentan. Dar acum vreau doar sa stiu ca e bine.
Inru in salonul ei dupa ce bat de doua ori incet la usa. Se uita pe geam. Nu spune nimic.
-Buna, mama!
-....
-Cum te mai simti?
-....
-Mama? Cum te mai simti? Esti mai bine?
-Iti pasa? *mama*
-Ce i cu intrebarea asta, mama?! Normal ca mi pasa!!
-Dar de ce ma lasi acasa singura doar ca sa te duci la scoala? *mama*
-Ti ai raspuns singura.
-Tot singura m ai lasat!!! *mama*
-Imi pare rau daca tu crezi ca te am abandonat!!
-Pai ai facuto! Nu cred. E adevarat. *mama*
-Cu siguranta nu e. Eu te am pretuit intotdeauna!
-Bine ca ai ziso la trecut. Asa si este. *mama*
-Mama!!!! Exagerezi! Te comporti mai rau ca un copil de 4 ani caruia i s a furat jucaria! Ajunge!
-Daca tot sunt atat de insuportabila, atunci lasa ma in pace!!!! *mama*
-Ce?! Nu!!! Nu te pot lasa nici daca ai vrea asta! Tu ai sa vii cu mine acasa. Fara vreun "dar".
-Nu. Prefer sa stau in spital decat cu tine. *mama*
-.... inteleg. Dar lumea nu e cum vrei tu! Tot acasa vei ajunge. Si asta azi.
Se lasa linistea in camera. Nu mai comenteaza, huh? Bine. Oricum incepea sa devina enervanta. Pe usa intra o asistenta urmata de un doctor. In sfarsit vad si eu doctorul. Nu era rea asistenta, dar doctorul stie mai bine ce se petrece...
-Buna dimineata!
-Buna dimineata, domnisoara! Sunteti fiica doamnei Watson? *doctorul*
-Da.
-Bine. Pai... mama dvs. poate pleca acasa. Trebuie sa nu uitati sa stati langa d-ei zilnic sa o ingrijiti. Singuratatea o poate afecta. Trebuie sa ii mai dati dede fiecare data cand devine nervoasa cate o pastila din aceasta. *imi da o tableta de pastile* Mama dvs nu trebuie sa mai fie nervoasa, caci altfel..... *doctorul*
-Am inteles ideea. Voi avea grija de ea. Promit.
-Bine. Pana acasa trebuie sa mearga pe jos. Cu cat merge mai mult pe jos, cu atat isi revine mai repede. *doctorul*
-Bine. Multumesc ca ati avut grija de mama!
-Prezenti la datorie... nu? *doctorul*
-Da... poate...
Am ridicato cu grija pe mama de pe patul de spital si am inceput sa mergem, defapt sa merg carand o in spate... nici chiar asa... dar se sprijinea de spatele meu si eu o taraiam pe holuri. O imagine destul de ciudata.
Am incurajato sa mearga singura. Acum eram ceva gen: "Copilul a invatat sa mearga!", exact asa cum se intampla la copiii mici dupa primul pas.
Am ajuns acasa intr un final. Dupa atata timp in care am fost considerata suport de sprijin sunt extrem de obosita. Urc cu greu scarile si mi dau seama ca trebuie sa o ajut si pe mama. Le cobor din nou si ajung in living.
-Mama, te mai pot ajuta cu ceva?
-Nu. *mama*
-Ahm... bine... eu.. ma duc in camera mea... daca ai nevoie de ceva striga ma, ok?
-Bine. *mama*
Ma urc in camera mea si ma intind in pat. Cred ca daca as fi fost la scoala as fi avut acum ultima ora. Mi e foame... si lene sa ma dau jos din pat.... am sa mai stau oleaca. Ah! Si dupa ore trebuia sa vina si Bri sa mi dea lectiile de azi.
Se aud pasi pe hol. Cred ca mama are nevoie de ceva. Totusi, nu reactionez cu nimic.... inca....
Bate la usa si nu i raspund. Intra in camera si vine spre mine si ma clatina putin, dar nu reactionez. Vreau sa stiu ce are cu mine in ultimul timp.
Iese din camera si dupa ce ma asigur ca a plecat ma dau jos din pat si merg pe urmele ei. Coboara in living. Eu ma intind pe scari cat sa nu ma vada. Se uita de jur imprejur si da laoparte un tablou de pe perete. Era tabloul primit ca mostenire de la strabunici pe care n avem voie sa l atingem. Dupa el era... o gaura.... si din ea.. scoate un pumnal.
Bun... acum aflu ca in familie nu se zic toate cele si ca avem si un dulap secret de tinut arme in el. Familie complet normala. Il ia si si l indreapta spre inima. Iar vrea sa se sinucida. Cobor in living si ma pozitionez in fata ei.
-De ce, mama? De ce?
-Pentru ca viata mea e ca un cosmar de cand mi am pierdut familia! Pentru ca viata mea nu mai are sens!
-Dar eu ce sunt?!?!
-Tu... esti.... *mama*
-Da? *zambesc intr un mod ciudat si necunoscut mie*
-....Oricum voi muri deci n are nimic daca ti voi spune.... tu nu esti parte din familia noastra. *mama*
-Adica?
-Ai fost adoptata. *mama*
-Bine de stiut...
-Nu zici nimic? Nicio reactie? *mama*
-Nu.
-Atunci... lasa ma sa mor! *mama*
-Nu!
-Atunci te omor pe tine mai intai! Nimeni nu mi sta in cale cand ma sinucid!*mama*
-Uite, mama.... poate am eu o viata neplacuta, dar nu pot sa i permit nimanui sa mi o ia.
-Si ce ai sa faci?
Zambesc din nou si mi scot la iveala cutitul de care sunt nedespartita de cand cu moartea tatei. Era destul de mare, bine ascutit (il mai ascut cand n am ce face), cu lama neagra si manerul gri.
Il iau si ma indrept spre mama. Cineva ciocaneste in usa. Nu bag in seama. Ma indrept lent spre mama cu un zambet sadic. Usa se izbeste de perete cu putere. Nu ma uit in spate. Ma apropii si mai tare de mama pana distanta dintre noi este de cativa centimetri. Ma aplec la urechea mamei si i soptesc:
-Have sweet nightmares, mother!
Apoi iau cutitul si mi propun sa termin cat mai repede cu femeia care acum tremura de frica, inghesuita intr un colt al casei. Astfel, i l impung de trei ori in inima, rapid si precis, pana cand aceasta cade pe jos moarta. Verific din nou pulsul si zambesc din nou uitandu ma spre mama.
In cateva momente cineva ma ia in brate de la spate si altcineva ma ia si ma pune pe canapea. Constat ca erau Bri si Jeff. Si in cateva clipe EJ trage draperiile.
-De ce ai omorato pe Melissa? *Bri*
-Nu mai suportam presiunea pe care o depunea asupra mea de cand tata a murit si nu era mama mea adevarata. In plus, vroia sa se sinucida... sa moara... asa ca m am gandit sa o ajut. Si vroia sa ma stearga si pe mine de pe fata pamantului.
-Si cum te ai simtit cand ai omorato? *Jeff*
-Hm.... nu stiu. Bine... cred. M am simtit satisfacuta intr un fel sau altul...
-Pai... acum esti criminala...ca noi... *Jeff*
-Pisi poate locui cu noi? *sare EJ rapid in picioare de pe canapea*
-Presupun ca da... *Jeff*
-Adica... sa locuiesc inconjurata de criminali.... Bri, nu mai e un loc la tine pentru o persoana?
-Pai... uhm... stii.... *Bri*
-Ce sa stiu?
-*soapta* Pot sa i spun? Adica... e criminala.... *soapta* *Bri*
Jeff aproba din cap urmat de EJ.
-Chris... eu locuiesc cu baietii... *Bri*
-Wait. Wut? ....esti si tu criminala?
-Da... sunt... locuiesc in casa creepypasta. *Bri*
-Deeci... vei sta cu noi? *Jeff si EJ*

Oare ce raspuns va fi....? Nu se stie. Si dau 10★★☆★ celui care reuseste sa ghiceasca. Nu cred ca multi vor ghici. Pot pune pariu.
Oricum....sper sa va fi placut si.... tre sa schimb faca cu Pisi the Killer, asa i? |daca exista lume care se intreaba ce i cu Pisi the Killer.... poveste lunga. E inventata de mine.

Nu i asa ca e cute? :3 :3 :3 :3 :3|

Va rog sa mi spuneti daca ceva nu i in regula. Daca trebuie capitole mai lungi sau mai scurte, spre exemplu.

Capitol dedicat verisoarei mele, Viomar22 (care m a batut la cap sa l postez).

Pe data viitoare!