Când ne-am distrus

Capitolul 7

Zilele au zburat ca gândul, parcă ieri a fost luni. Deși, niciun dintre noi nu știe cum se definește cu exactitate 'zborul' folosim expresiile care-l conțin de fiecare dată când avem ocazia. Mereu mi-am dorit să cunosc senzația de a zbura, dar momentan pe acest pământ zborul cu propriul trup este posibil doar în lumea viselor.

Mi-am dus la bun sfârșit sarcinile cu plăcere, nefiind deranjată de al meu șef. Cred că abia l-am văzut de două ori de miercuri până azi. Din partea mea nu e nicio problemă, nu mi-a scos fire albe pe parcursul acestei perioade. Sau poate mi-a fost dor să mă iau la ceartă cu el, dar nu trebuie să afle nimeni acest amănunt. În fiecare zi am luat prânzul cu Mila. Nu știu de unde a aflat de problema mea, dar s-a comportat mai rău decât o mamă îngrijorată. A avut grijă să mănânc la prânz, nu mă lăsa să merg să lucrez până nu îmi terminam mâncarea din farfurie. Oarecum, am vaga impresie că Ryan a pus-o să stea cu ochii pe mine.

E o tânără de treabă, iubește animalele la fel de mult ca mine și este pasionată de călărit, lucru pe care eu nu l-am făcut niciodată. Mi-a promis că mă ia cu ea la o ora de echitație, în speranța că voi învăța și eu să fac acest lucru. Am avut subiecte interesante de discutat în timpul întâlnirilor noastre, nu m-am plictisit deloc în compania ei, e bine că există cineva în firma asta care mă place. Până acum e singura, în rest toți se uită ciudat la mine.

Am luat parte la două ore de curs cât se poate de interesante, da, vezi să nu?! Mereu reușesc să îmi umplu mintea cu altceva, activitate care mă determină să nu mai fiu atentă. Am noroc că îmi funcționează cerebelul, că altfel nu aș fi capabilă să îmi termin în veci facultatea la cât de aiurită sunt.

Aseară înainte de a mă pune în pat Soph m-a sunat pentru a-mi spune să trec pe la ea după ce ies de la Universitate. Avea un ton serios când m-a anunțat, sper că deșteptul de Ryan nu i-a spus nimic. Nu am chef de o tură de explicații și mai ales nu îmi doresc să o alarmez.

În timp ce am ieșit din curtea Universității am sunat un taxi care m-a asigurat că vine în zece minute. Sper să se țină de cuvânt. Cunosc eu taximetriștii și felul lor de a-și face treaba.

Norocul e de partea mea, ajungem în Manhattan cât ai zice pește. Îmi este dor de această parte a metropolei. Este normal din moment ce până în luna aprilie a acestui an am locuit aici, acum pășesc pe străzile sale doar pentru a-mi vedea prietena sau pentru a ieși în diferitele localuri atunci când avem timp, iar de o săptămână vizitele mele în Manhattan au devenit regulate. Nu se putea ca 'Hexion Mobile' să aibă sediul într-o altă zonă! Dar nu mă miră acest lucru, din totdeauna a fost clar că această parte a orașului New York este cea mai stabilă din punct de vedere financiar.

Nu ma pot plânge nici de Brooklyn. M-am îndrăgostit de el din clipa în care m-am mutat acolo. Îmi lipsește extravaganța Manhattanului, dar nici cu Brooklyn nu îmi e rușine. Liniștea lui mă face să uit uneori de agitația acestei metropole. E bine ca uneori să ai parte și de pace, nu numai de zgomote infernale.

Taxiul mă lasă în fața imensei case, iar eu intru entuziasmată în curte. Pragul casei este umplut de prezența prietenei mele, se pare că i-a fost dor de mine dacă este atât de nerăbdătoare să mă vadă:

— De unde vii? Nici dacă veneai din China nu dura atât! Vorbește în timp ce intrăm în casă.

— Mai taci, nu toată lumea are liber atunci când vrea! Spun, iar ajunse în living o zăresc pe doamna Mia.

Această femeie face parte din sânul familie Walker încă dinainte de a se naște Soph. Prietena mea vorbește cu drag despre ea de fiecare dată. Deoarece în ultimele luni am avut nevoie de afecțiunea de care aveam parte atunci când trăia bunica, doamna Mia a știu să mi se adâncească sub piele. De altfel, în afară de Ryan, membrii acestei familii m-au primit cu drag în căminul lor. Aici m-am simțit iubită și apreciată în modul în care am nevoie. Fără a sta pe gânduri pornesc o discuție cu această femeie foarte dragă sufletului meu: