Trezind-o pe Medusa

                    

  

Cartea intră în editare, deși mai am trei examene de care voi scăpa pe vineri, acum am chef să fac orice altceva numai să învăț nu.

Așa că mă apuc de editat.

Și o să editez la greu... De ce?

Pentru că îmi lipsește sentimentul de libertate pe care mi-l dă scrisul, pentru că am impresia că am pierdut o parte din mine o dată cu „pauza" prelungită. Revin, revin peste tot.

Feriți-vă de Fuhrer căci are să facă ravagii.

Pentru cei care mă știu și mai vor să citească continuarea cărții, o să aveți surprize săptămânile astea.

Și acum să trecem la prolog!

                                                                                          **********

Când mașinile au început să ia locul oamenilor, când inteligența artificială a devenit mai prețioasă decât cea umană, atunci omul a scos la lumină ce era mai rău.

Nu inteligența artificială distruge omenirea, ci chiar oamenii se distrug singuri.

Oamenii sunt ființe solitare, doar necazul i-a adus împreună, doar când toți suferă se unesc, dar chiar și atunci...

Cineva totuși a decis ca toate astea să înceteze, cineva s-a folosit de inteligența artificială ca să cucerească planeta.

Și a reușit. A reușit să instaureze un nou, dar în același timp vechi, regim.

Monarhia a revenit la putere, iar inteligența umană prioritară.

Dar nici acesta nu era perfect... Conducătorul nu voia încă unul ca el... Totul a devenit o repetiție, doar anumite stiluri de artă erau permise, artiștii erau frustrați de cușca aurită ce le îngrădeau viziunile.

Cei care au îndrăznit să se ridice împotriva regelui, au dat de Meduse.

Medusele, nimeni nu știa ce sau cine erau. Nu s-a aflat niciodată, ba mai mult acum la sute de ani de la întemeierea regimului monarhist, Medusele erau doar un basm.

Un basm ce se va trezi curând din mormântu-i rece de titan.