Trezind-o pe Medusa

Capitolul 1*

Capitolele editate vor avea o steluță ca să fie mai ușor de recunoscut.

Spor la citit și ne mai vedem!

— Mă scuzaţi! Scuzaţi! Mă lăsaţi vă rog să trec? Cu greu reușea să-și facă loc prin mulțime, unele persoane păreau determinate să o calce pe nervi. Păreau lipite de podeaua din marmură roz. Se abținu de la comentarii și își continuă drumul până la terasa răcoroasă.

— Isadora, draga mea! De când nu te-am mai văzut! Spuse o femeie în vârstă, îmbrăcată într-o rochie neagră garnisită cu maci aurii și părul negru era străbătut de argintiul înțelepciunii într-un model complicat al cocului.

— Doamnă, vă rog să mă scuzaţi însă vreau să ies pe terasă. Aţi vrea să mă însoţiţi? Glasul îi tremura de la nervozitatea cei curgea prin vene asemeni unei otrăvi, fără a putea face ceva ca să se calmeze.

— Desigur, spuse femeia luând-o înainte. Toţi invitaţii îi făceau loc pentru a putea ieşi. Era una dintre cele mai bogate văduve din tot regatul și asta îi oferea mai multe beneficii decât unei fete puse în vitrină ca ea. Văduva Carrington era o femeie influentă ce îşi susţinea cu tărie convingerile. Evantaiul de mărime exagerată o ajuta atunci când era absorbită de discuţie, Doamne fereşte ca cineva să se afle în raza lui de acţiune.

Cerul nopţii era parcă din basmele de demult, atât de negru încăt stelele parcă se pierdeau în imensul lui. Era o seară fără lună, în care aproape totul devenea posibil. Cel puțin așa spera.

— Ce s-a întâmplat? Credeam că te distrezi, spuse femeia deschizând evantaiul dintr-o singură mișcare a încheieturii.

— Mă dor picioarele de mor, spuse aceasta încercănd sa nu mai dea din picioare. Contesa izbucni în râs, spre deosebire de alte doamne din lumea bună, aceasta nu îşi ascundea felul de a fi. Prefera să spună totul în faţă chiar dacă risca să jignească pe cineva. Și de cele mai multe ori asta se întâmpla.

— Cred şi eu. Ah, dar în familia voastră este o tradiţie ca fiecare fată să fie în centrul atenţiei la primul lor sezon. Malițiozitatea din zâmbet îi trăda bucuria de a se putea juca cu noua venită în lumea bună și zgomotoasă a planetei.

— Sper să fie şi ultimul. Decise ca de data asta să-i ignore împunsăturile și să se concentreze pe ce era mai important. Să iasă cât mai repede din sala aceea nenorocită de bal.

— Ai pus ochi deja pe cineva? Eşti rapidă, zâmbetul femeii o făcu să se simtă prost. Nu avea nici o justificare însă nu voia să mai depindă de cineva și nici să dea explicații străinilor oricât de influenți ar fi ei.

— Nu mă căsătoresc. Știa că acele cuvinte erau legendare printre domnișoarele prea cuviincioase ca să le reproducă, era un fel de specimen ciudat ce trebuia eutanasiat cât mai repede, dacă asta ar depinde de ele.

— Prostii! Ai să te măriţi, o să am grijă eu de asta. Ştii doar că sunt cea mai bună peţitoare din toată ţara.

— Vreţi să vă folosiţi talentul pe mine?

— Sincer doar tu şi încă o persoană pe care o cunosc aţi rămas în situaţia asta. Pentru Dumnezeu ai douăzeci de ani, peste un an nu vei avea nici o şansă la o partidă demnă de tine, vei fi considerată bătrână şi prioritare vor fi fetele de şaptesprezece ani abia ieşite de pe băncile şcolii.

Isadora nu apucă să îşi susţină punctul de vedere, că mulţimea adunată la petrecere se trezi la viaţă atunci când singurul moştenitor al ducelui de Hanovra, Argus fusese anunţat de către lacheul în livrea de un albstru regal, lungă până deasupra genunchilor, ornamentată din plin cu stele argintii cu o față ce părea să exprime plictiseala eternă.