Rătăcind printre gânduri (Scurte povestiri finalizate)

Atunci am început să trăiesc - partea 1

Razele soarelui îmi mângâie uşor pielea bronzată. În depărtare se aud valurile mării cum se lovesc de ţărm. Câţiva copii ţopăie de colo până colo prin nisipul fierbinte în timp ce părinţii lor încercă să se bucure din plin de timpul petrecut împreună. Mă uit spre mama care stă liniştită lângă mine întinsă pe şezlong. Deşi are ochelarii de soare la ochi pot să observ că nu doarme. Îmi place să cred că se simte mult mai bine, că a uitat de perioada neagră prin care a trecut şi că boala nu o să mai revină. A acceptat imediat să vină cu mine când i-am spus ca am câteva zile libere şi vreau să le petrec la plajă.

Obişnuiam să venim foarte des aici înainte ca ea să se îmbolnăvească atât de grav. Zilele petrecute în spital, intervenţiile chirurgicale la care a fost supusă, tratamentul de după, perioada de recuperare, toate şi-au pus amprenta pe trupul ei firav. Faptul că este mult mai slabă decât alte femei de vârsta ei o face să pară și mai tânară, iar reconstrucţia sânilor după mastescomie o fac să arate foarte bine. De multe ori cei care ne văd împreună spun că suntem surori, nicidecum mamă şi fiică.

- Este drăguţ! Șoptește întorcâdu-şi faţa spre mine facându-mă să tresar ușor.

- Cine? Întreb nedumerită în timp ce ochii mei se opresc pe un grup de tineri care stau la câţiva metri de şezlongul nostru. Sunt destul de gălăgioşi şi mă mir că nu mi-au atras atenţia până acum. Probabil sunt mult prea concentrată pe telefonul care încă nu sună.

- Tipul fără ochelari... din grupul gălăgios .... care te priveşte de mai de o jumătate de ora... pare că nu-l mai intereseaza anturajul lui şi nici tipa care stă lipită de el. Mă lamureşte ea zâmbind uşor.

- Nu cred că se uită la mine. Ştiu că eşti expertă la capitolul "observare" şi că indiferent câte antrenamente voi mai face eu, niciodată nu o să fiu ca tine, dar de data asta te înşeli. Tipii ăia sunt baieţaşi de bani gata care trăiesc pe spatele părinţilor şi care îşi consumă energia pe tipe siliconate, mai mult sau mai puţin şcolite, care...

- Eu mă refeream la tipul brunet... Mă întrerupe ea simţind că încerc să ocolesc răspunsul la întrebarea ei.

- Tipul brunet este deja luat, nu vezi? Sunt sigură că tipa de pe el este logodnica lui. Zic eu cu o umbră de regret în glas.

- Logodnică?! Nu cred. Mă duc şi-l întreb.

- STAI! O apuc de mână în momentul în care se ridică dornică să meargă spre el. Ştiu că e în stare să facă lucrul ăsta şi nu vreau să fiu în centrul atenţiei cu toţi ochii celor de pe plajă aţintiţi asupra mea.

- Hai să-l punem la încercare! Apuc să zic doar ca să mai trag de timp uitându-mă cu nerăbdare la telefonul care se încăpăţâna să tacă. De fiecare dată reuşea să mă scape din împrejurări asemănătoare. Dar acum nimic. Nu mai sună. Ce mă fac?

- Ook. Spune mama într-un târziu aşezându-se confortabil pe şezlong, privind în zare.

Mă ridic repede, înainte de a mai spune ceva, şi mă îndrept spre mare. Nisipul arde destul de tare sub picioarele mele şi îmi grăbesc pasul spre apa răcoritoare. Constat dezamăgită că mi-am uitat telefonul, dar nu mă mai întorc să-l iau. Dacă sună, o să mă cheme mama.

Ating uşor apa cu picioarele încercând să mă acomodez. Este destul de rece şi nu cred că am curajul să înaintez. Doi tipi aleargă pe lângă mine şi câţiva stropi reci de apă îmi ating corpul fierbinte atunci când ei se aruncă în apă mult prea aproape de mine.

- Scuze! Spune unul dintre ei în momentul în care scoate capul din apă şi se îndreaptă spre mine cu mâinile întinse.

- În apă cu ea! Strigă celălalt arătându-mă cu degetul.