Pianistul

Preludiu

Degetele mele se plimbă.

Clapele pianului,

Freamătă.

Sunete calde-mi cad pe limbă.

Început de an:

Sambătă.

Sunt furios.

Totu-i pe dos!

Să scriu nu pot!

Parc-o durere de cap mă cuprinde..

Îi râd în față,

Alerg, înainte,

Speranța în mine se-aprinde,

Ea nu mă poate prinde.

Sinceritatea mea-i exacerbată.

Mă văd o simplă pată.

Un ochi, amar plânge,

Rezultă o pată de sânge.

...

Hemoptizie

...

Altă prostie.

Visez,

Ascult,

Mă înclin,

Asurzesc,

Ochii închid,

Putrezesc.

Mă trezesc,

Rămân uimit,

Sunt reînoit,

Neputrezit,

Subiectul unui (alt) mit.

Mă surprind zâmbind,

Chiar trăind.

Poate, știind,

Că cenușa nu putrezește...

Pe-asta o știe toată lumea,

O nouă greșeală de-a mea.

Într-adevăr, cenușa nu-mi oferă o materie îndeajuns de bună pentru a gândi.

Pentru a fi,

Pentru-a simții!

Pentru-a lipsi,

De la o oră de pian.

Deci, trebuie să mă ridic.

Să-ncerc să-mpiedic,

O înfrângere.

Era doar o răceala,

Una banală,

Cu incidență morală.

N-aș suporta

O victorie,

Să nu pot avea.

N-aș suporta de ea,

Să nu mă pot bucura.

Până la urmă-i viața mea în joc,

Nu pot, să mă uit la noroc.

Durerea persistă,

Strigă cu forță:

Moarte! Moarte! Moarte!

Un coridor întunecat,

Lumina nu m-asistă,

Chiar dacă arde torța,

Tristă.

Mănunchi de spini,

Ca niște dinți... canini.

Sânge din nou,

Un spin se răzvrătește,

Neascultător.

Zgârieturi răutăcioase,

În palma ce-i strânge,

Protector.

O nouă clapă,

O altă emoție,

Aceeași etapă.

Un alt sentiment,

Alt lucru fragil,

Probabil la fel: inexistent.

O nouă secundă,

O altă notă,

Din cele din care preludiul abundă.

O altă concepție,

Altă viața,

Nimeni nu face excepție.

Cred că urmează alt om,

Alte clipe de-amor,

Aceleași voluptăți.

O altă trăire,

O nouă simțire,

Aceleași plăceri vinovate,

Permanent căutate.

Pe deplin meritate.

Pianul dăruieste,

Pianistul primește.