Plămânii subţiri
se mişcă
în ritm ameţitor
forţând aerul
să mă penetreze;
clapele murmură
uşor
sub greutatea
degetelor mele,
în interiorul lor
inima-mi bate
cu durere;
dar trupul
mi-e invadat oricum
de o inevitabilă plăcere;
simt,
deşi nu-s mândru
de asta,
cum spini ascuţiţi
mă înţeapă
la fiecare nouă clapă;
simt
încordarea din aer
atunci când părăsesc
notele într-o fugă continuă.
Caut o privire;
cu ochii alergând
prin camera
slab luminată
te vreau lângă mine...
te-am găsit
iar irisul meu verde
ţi-a dat de înţeles
că te doresc.
aproape
şoptesc
în
inconştientul mut
acelaşi nume.
Chiar dacă
în clipa în care
parcă
te-ai aşezat
lângă trupul meu
sunetul pianului-zeu
a încetat să se propage,
suflul tău cald
mă loveşte fatal
în ceafa
pe care părul meu
acum,
se răzvrăteşte nebun.
Întorc cu teamă
emotivă
capul spre tine,
iar privirea mea
pe-a ta o
întâlneşte,
apoi o dorinţă
încearcă să mă
ardă pe cerul
gurii, de stele uscat;
limba ta,
divină, îmi stinge focul
de pofta sărutului tău
iscat.
Cele mai
adânci plăceri,
între două trupuri fierbinţi,
dac-ar fi să le simţi,
ar fi făcând dragoste
cu ochii larg închişi
pe scaunul pianului vechi
pe veci întinşi;
strigătele tale
în C major
atunci când
îţi ating clapele calde
sunt mai mult decât
sunete banale.
Therese
cea cu sânii mici,
sunt Beethoven
şi sunt aici.
CITEȘTI
Pianistul
PoetryPianistul, provine din impresia că trebuia să scriu ceva, că trebuia să scot ceva de la mine. Așteptarea era una mare, și nu aș putea spune că rezultatul final este compus numai din ideea inițială. Procesul scrierii a fost unul scurt, mai puțin de o...
