Bărbatul se duce dacă nu știi cum să-l ...
Pătrunzi. În profunzime, până în moalele capului, acolo unde se nasc întrebările ori fanteziile despre femei. Pentru majoritatea bărbaților, fanteziile sunt cele care se concretizează într-o noapte de sex. Și atât. Pe deasupra, există și posibilitatea de a încheia dezamăgiți în cazul în care le-au fost înșelate așteptările.
În tabăra cealaltă, femeile care-i pun pe jar și prin excitarea sinapselor, nu doar prin sex, deschid nu doar ușa către dormitorul lui, dar și pe cea către suflet. Pătrunde-i bărbatului în suflet și bucură-l ca pe-un copil, apoi pătrunde-i în pat și bucură-l ca pe un adult.
Surprinzi. Acum, că te-ai lăsat „prostită" cu iubire, a venit și rândul tău să nu-i înșeli așteptările. Pentru un bărbat, femeia trebuie să-i fie și provocare, dar și enigmă în fiecare zi. Să-l facă să lupte pentru ea, fără să se mai sature, să încerce să-i deslușească tainele, să-l țină în priză, să-i nască întrebări și gânduri incitante.
Mângâi pe suflet. Cum doar o femeie știe să o facă. Să-i umpli toate golurile lăsate de trecut și să fii aia „altfel", tipa pe care spală rușinea altora. Să se simtă norocos că te are și cea mai de preț alinare să o găsească în brațele tale.
Citești. Prin priviri, gesturi, chiar și vorbe. Învață să-l asculți, căci nimeni nu-ți cere diplomă în psihologie sau puteri paranormale pentru a descifra gândurile. Ai ascultat? Bun! Acum, încearcă să-l înțelegi. Este greu? Nu uita că tu ești femeie și, de cele mai multe ori, nici tu nu te înțelegi, iar eforturile lui pot fi dublate de acest aspect.
Iubești. Să-l iubești într-un fel al vostru. Să-l iubești cum nu ai mai iubit pe altul. Nu neaparat mai mult, căci iubirea nu se măsoară, cu atât mai puțin se compară. Mai degrabă să-l iubești sincer. Iubirea e diferită și revelatoare. Iubește-l așa cum și cât simți, dar fă-o în fiecare zi.
A uitat să iubească? Învaț-l. Fă-l să redescopere iubirea în tine, în cea mai bună formă a ei de până acum.
Satisfaci. Nimeni nu este bun în toate, dar tu poți fi cea mai bună pentru el. Fă-i poftele atunci când merită, iubește-l atât cât merită. N-o da în prostie.
Ții captiv. Și-n minte, dar mai ales în suflet. Este acea captivitate necesară ce te face super femeia lui, te face fericită și te ține în priză. Iar o femeie fericită se vede de la o poștă.
Să-i fii confidentă când sufletul îi e greu înseamnă să-i fii cel mai mare sprijin.
Să-i fii iubită în societate înseamnă să-i fii mândrie.
Să-i fii amantă în dormitor înseamnă să-l scoți din minți și să-i devii drog necesar.
Să-i fii tu TOTUL atunci când credea că nu mai are nimic este cel mai de preț lucru.
CITEȘTI
Despre Noi
Random" Ce am păstrat? Bucuria lucrurilor simple. Pasiunea. Spontaneitatea. Jocul. Umorul. Curiozitatea. Ce am pierdut? Inocența. Dar i-am păstrat parfumul..." Despre oameni, relaţii, viata si iubire. Articolele nu sunt scrise de mine.Articolele sunt luat...