Dragostea adevărată este atunci când trăieşti o iubire imposibilă

15 0 0
                                    

Oamenilor le este frică să iubească total. Să se regăsească în alţi oameni, trăind bucata de suflet din celălalt şi fiind gata s-o împartă pe a lor. Gândesc că o casă, un cămin, un sărut oferit dimineaţa şi împlinirea a 3 vise sunt de ajuns. Doar atunci când dai la o parte lucrurile de-o zi şi găseşti alături un om gol de gânduri şi lume, iubeşti!

Ceea ce simte un bărbat nu simte o femeie şi invers. Dacă dragostea a fost gândită să completeze şi să aducă valoare unui om, atunci bărbaţii, cât şi femeile ştiu despre asta când pot avea grijă de omul lor. Când fericirea celuilalt este mai presus decât stările proprii de bine şi când până la urmă înţelegi că poate asta şi este fericirea ta. Orgoliul, nepăsarea şi tăcerea merg mână în mână cu acelaşi final: cedezi! Pe ambele părţi cedezi. De câte ori ne regăsim în oameni, de atâtea ori încercăm să vedem ce ne-ar putea desparte. Căutăm greşeli, tragedii aruncate peste gard, exemple triste din trecut, reproşuri. Astfel putem fi siguri că niciodată nu vom ţine la bătrâneţe de mână pe omul drag. Dacă ceva nu merge, nu înseamnă că n-ar merge mereu. Dacă sunt lucruri mai proaste de moment, nu înseamnă că momentele se vor repeta iar şi iar. Oamenii sunt nebuni după dovezi, după fapte de eroism şi cedări în numele iubirii. Pe când pentru o dragoste adevărată lupţi curat, fără greşeli, fără minciună, fără reproş. Dragostea ţi-ar spune că nu-i corect să găseşti omul pentru care să nu iubeşti, dar să suferi. Găseşti un om al tău, o dragoste imposibilă şi faci orice să o păstrezi, căci ştii că la fel de multe motive să vrei să o păstrezi. Un moment de regăsire face cât o mie de ani de căutare.

Voi, femeile, ce ştiţi despre Ea, despre femeia jumătate, femeia zeu, femeia creator în viaţa unui bărbat? Atât de multe motive are un bărbat să-i citească sufletul, să-i vrea inima şi să-i sărute corpul. Ea este femeia lângă care te-ai trezi în fiecare dimineață și pe care ai înveli-o cu plapuma la 12 noaptea. Ea este omul cu care ai împărți bucuriile și căreia i-ai împărtăși grijile. Ea este doamna pe care ai vrea să o vezi întotdeauna la brațul tău și micuța de care să ai grijă oricând. Ea este frumoasa cu care ai înconjura lumea toată și lângă care te-ai liniști apoi la căsuța voastră. Ea este femeia de succes cu care te mândrești atât de mult. Ea este parte din tine. Pentru că ea este iubita ta, muza şi sufletul tău. Voi, femeile, găsiţi-vă omul drag lângă care să fiţi femeie jumătate, femeie zeu, femeie creator! Găsiţi o dragoste imposibilă şi luptaţi pentru ea, pentru că el, ştiindu-vă astfel, demult deja a şi ales să lupte. Nu poţi avea totul fără să oferi nimic. Nu poţi găsi totul în dragoste până ce nu ai fi ştiut că până şi dragostea are nevoie de timp, limite şi încercări.

Trăiţi dragostea mai simplu, iubiţi mai simplu şi nu vă fie teamă să luptaţi pentru ceea ce este al vostru. Doar dacă trup şi suflet, conştient sau nu, ştiţi că este al vostru! Pentru că dragostea adevărată este atunci când trăieşti o iubire imposibilă şi lupţi din greu pentru acea persoană, iar ea îţi dă zi de zi motive să continui.

Despre NoiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum