Camera femeilor

Capitolul IV

Când individul bulimic cu păr unsuros și lung de lângă mine a început să se lupte cu un sandwich dând din conte și unduindu-și straturile de grăsime am cedat și am început să mă împing cu toată forța încercând să îmi recapăt teritoriul pierdut, însă părea că nici nu mă simte, așa se face că am petrecut întregul zbor pe o bucățică de scaun, neputând să dorm din cauza bebelușului care plângea în fața mea și chelind din ce în ce mai tare din cauza puștiului din spate care continua să își strecoare degetele ca o greblă printre scaune și să mă coafeze pe mine.

După un zbor mai lung decât era de așteptat, pentru că avionul avuse o întârziere de 45 de minute, am reușit în sfârșit să ies de acolo. Eram boțită și sifonată și cu o față care ar fi putut speria copiii sau ar fi putut fi folosită în producția filmelor de groază, dar măcar eram întreagă. Cu greu am început să mă dezmeticesc și mi-am căutat telefonul, deschizându-l.

Aveam un telefon atât de jaf, încât pana si mosnegii m-ar fi întrebat dacă e pentru bătut cuie, dar am trecut peste și am deschis clăpița așteptând să se deschidă. Eram pregătită să îl sun pe Enzo când am primit un mesaj. Din fericire am ales să îl citesc înainte să sun, așa am aflat că persoana care îmi dăduse mesajul era chiar Enzo. "Ce coincidență" mi-am zis. Nici măcar nu știam că are numărul meu, deși se pare că el era ferm convins că îl aveam pe al său, din moment ce nu se semnase. De fapt, în mesaj nu era altceva decât o adresă.

Masându-mi tâmplele m-am așezat pe unul din scaunele din sala de așteptare și am încercat să mă gândesc la ce se întâmplă de fapt în jurul meu. Era o rumoare generală și enervantă, iar oamenii treceau în viteză fără să mă observe. Oboseala își făcea simțită prezența, iar stomacul meu protesta zgomotos făcându-mă parcă să-mi doresc să fi ciugulit câteva firmituri de la bulimicul meu vecin de călătorie. Am mai citit odată mesajul indignată voind să îl sun, avionul avusese cu întârziere, nu era ceva ce ținea de mine, m-ar fi putut aștepta, dar apoi am văzut că mesajul fusese trimis cu mult înainte de momentul când ar fi trebuit să aterizeze avionul, fapt ce m-a făcut să mă gândesc că poate nici nu ar fi intenționat vreodată să vină după mine.

Oftând m-am ridicat, îndreptându-mă cu toate acele bagaje spre ieșirea din aeroport. Mă puteam descurca și singură și aveam de gând să îi arăt domnului Enzo că mă puteam descurca și fără el.

Căutam cu disperare un taxi, însă puținele taxiuri rămase fără comenzi au fost ocupate înainte ca eu să îmi dau măcar seama de ceea ce se întâmplă. După încă câteva minute am reușit să găsesc unul liber, și nici nu mă miram de ce era așa. Șoferul era un bătrân colțuros, cu barbă grizonată și murdară cu tot felul de resturi de mâncare. Privirea acră și enervată nu părea nicicum prietenoasă și nici nu părea să se sinchisească să facă impresie bună clienților. Per ansamblu, tipul părea cam dubios și ținând cont că era toamnă afară se înserase chiar dacă în Washington nu era decât ora 19 și ceva sau 20. Am decis că altă variantă mai bună nu aveam, așa că l-am întrebat dacă mă poate duce la adresa respectivă.

Moșul a țăcănit nemulțumit din buze, de parcă s-ar fi așteptat să nu aibă nicio comandă și să stea toată seara să sugă scobitoarea aia, apoi s-a dat jos și mi-a pus bagajul în spate. M-am urcat în mașină și am constatat că bancheta era udă, dar am tăcut, sperând că locul nu era departe. Cât timp stătusem la cămin nu prea mă interesasem să învăț străzile, așa că nu aveam nicio bănuială despre locul unde s-ar fi putut afla destinația aceea, speram totuși să nu fie departe de universitate, atunci, ca și acum, aveam fobie de transportul public.

În mașină mirosea a mucegai și fum de țigară, iar în portiere erau tot felul de ambalaje și gunoaie. La radio se auzea vag o melodie rock, dar era greu să distingi ceva în spatele bâzâitului general care predomina. Pe bord o păpușă hula își unduia energic șoldurile în ritmul dictat de gropile din asfalt. Nu erau multe, dar aparent șoferul încerca să facă tot posibilul să nu rateze nici măcar una.