Zeița ~Începuturi~

Capitolul 4~Bunica~

Capitolul 4~Bunica~

Într-un moment de slăbiciune, m-am refugiat în foișorul din pădure, sătulă de toată agitația din jurul meu. De o săptămână nu a mai apărut și încă nu-mi pot scoate din minte momentul când a apărut în sala de sport. De parcă venise pentru a mă tachina.

O răceală îmi cuprinde corpul, amintindu-mi de prima noapte când bunica nu a fost lângă mine. Corpul începe să-mi tremure incontrolabil, ochii mi simt cum se dau peste cap, peisajul transformându-se în culori de negru și roșu. O siluetă subțire și vaporoasă îmi apare în față, într-o culoare pestriță de gri strălucitor. Se apropie languros de mine, privindu-mă prin prisma unor ochi negri.

Mâini aspre îmi înconjoară talia și strâng cu putere din carnea moale, simțind cum unghii ascuțite sfâșie lăsând dâre sângerii. Deschid gura în căutarea aerului ce mi-ar putea alina durerea ce o simțeam. Mă uitam la silueta ce-mi zâmbea drăcește, parcă fiind mândră de creația sa. Încep să respir sacadat, aerul nemaintrând cum trebuie.

Văd prin siluetă o alta ce se îndreaptă cu viteză spre mine. Panica mă cuprinde, încep să văd punctulețe negre și alunec într-un somn adânc, nu înainte să aud o voce răgușită, asemănătoare cu cea din vis cum îmi șoptește "Sunt aici, Eve."

***

Confortul propriei camere o resimt de la prima gură de aer ce îmi intră în plămâni. Mirosul obișnuit de vanilie și scorțișoară îmi inundă nările, dar totuși persistând o aromă puternică, ușor înțepătoare. Încerc să-mi deschid ochii. Nimic. De parcă ar fi lipiți cu scotch. Încerc să-mi mișc degetele. Nimic. Eram amorțită. Oboseala m-a dărâmat atât fizic cât și psihic. Poate că tot ce s-a întâmplat a fost un simplu coșmar? Încerc să-mi focalizez toată atenția asupra locului unde ar trebui să am carnea sfâșiată. Un schelălăit îmi părăsește buzele amorțite, semn că durerea încă e acolo.

Îmi dezlipesc ochii, trezindu-mă într-o beznă absolută. Când ochii mi s-au obișnuit cu întunericul, îmi privesc talia și nu găsesc nimic. Deși îmi amintesc că aveam o bluză roșie pe mine, nici de cum una gri. O ridic cu greu și pot observa niște zgârieturi lungi din față ce par a urca ușor pe spate. Afară era deja întuneric. Ce naiba se întâmplă?! Unde am fost toată ziua?!

Mă uit prin cameră și pot desluși o siluetă pe fotoliul de lângă bibliotecă. Mă ridic cu oftaturi repetate în capul oaselor și îmi axez atenția pe persoană. Aceasta se ridică și pot spune că era destul de înaltă și masivă. Se așează ușor pe pat lângă mine. Inima mea a ratat o bătaie când mi-am dat seama cine era. Pe toți Zeii, ce caută aici?! Își ridică mâna și îmi înlătură o șuviță ce-mi acoperea fruntea. Mă uit lung la el, dar doar zâmbește ștrengărește, ridicându-mi bluza. Îi înlătur mâinile îngrozită de ce ar vrea să facă. Se uită chiorâș la mine și îmi prinde mâinile la spate eu căzând ca un lemn pe saltea. Plonjând deasupra mea, ridică bluza, tatonând ușor zgârieturile ce încă mă usturau. Schelălăi ca un câine rănit când apasă mai rău pe una dintre ele. Se uită la mine inexpresiv, dându-mi drumul la mâini și făcându-se nevăzut înainte să apuc măcar să clipesc.

Mă întorc pe o parte punându-mi mâinile sub cap. Eram obosită psihic cât și fizic. Nu eram în stare să mă gândesc acum ce căuta mai exact aici sau dacă a fost doar imaginația mea infantilă.

***

-Bună dimineața, rază de soare!

-Maddy.. pentru tot ce e mai bun și mai frumos pe pământ de ce mă trezești din somn?

-Avem școală în caz că ai uitat. Și să nu-ți mai aduc aminte că e luni, zi de alergat. Pun pariu că nu ai alergat deloc de când ești aici.