Zeița ~Începuturi~

Capitolul 5~Vestea~

Capitolul 5~Vestea~

Era mai frumoasă decât îmi aminteam. Părul lung și cândva blond, acum era alb tuns scurt, băiețește. Ochii la fel de mari și albaștri, acum erau înlăcrimați. Fruntea îi era ușor încrețită într-o figură uimită. Scapă coșulețul cu ciuperci și aleargă numai decât spre mine sufocându-mă cu o îmbrățișare la care visam de când am fost luată cu forța de lângă ea.

-Scumpa mea! Glasul ușor răgușit și sufocat de lacrimi m-a uns pe suflet ca mierea caldă.

-Bunico..

Bucuria de a strange în brațe ființa ce-mi spunea povești când eram mică, era inimaginabilă. Aceeași femeie minionă, cu mânuțe delicate, cu manichiura ei perfecta.

Ne strângem pline de dor când aerul începe să se răcească în jurul meu. Nu. Nu se poate întâmpla chiar acum. Bunica se depărtează de mine și prevește precaută în jur, ca în câteva secunde să îmi apuce încheietura ferm și să mă tragă după ea afară din cameră.

-Maddy pregătește-te. Urmează. Scumpo, acum trebuie să-mi spui de câte ori ți s-a mai întâmplat asta și cum ai reușit să scapi. Cine te-a scăpat mai exact.

Eram paralizată. Nu mai reușeam să scot un cuvânt coerent. Lumea din jurul meu începea să se deformeze, transformându-se într-o amestecătură de culori și lumini.

-Evelyn, concentrează-te și spune-mi cum ai scăpat. Iubito, nu te pot ajuta dacă nu-mi spui. Maddy!

-Nu știu. Mie nu mi-a mai spus nimic.

Mă feream de crengile ce păreau să mă atace când un junghi puternic mi-a străbătut toracele și am căzut neputincioasă la pământ. Țipam din toți rărunchii după ajutor, dar nimic.

"-Cu toții suntem nebuni aici.

-Hai să cauzăm niște probleme.

-Fața ta frumoasă se duce în Infern."

-Nuu! Lăsați-mă, vă implor!

Mă încrunt și îmi rotesc privirea prin întunericul indus de mintea mea bolnavă. Râsete lungi și ascuțite, voci identice, guri pătate de ură și dispreț îmi rostesc numele ca pe cel mai aprig blestem.

O siluetă vaporoasă își plimba mâna pe fața mea, coborând pe gât până în zona junghiului.

-Ajutor.. am bâiguit, dar doar a zâmbit drăcește spre mine când mâna i-a ajuns în zona inimii mele.

Am țipat puternic când am simțit cum unghii ascuțite îmi intră în piept, încercând să-mi ajungă la inimă. Îmi simțeam mâinile umede, iar când m-am uitat erau acoperite de substanța care mă ține în viață.

Aveam nevoie de echilibru. Aveam nevoie de ceva la care nici nu îndrăznesc să tânjesc.

-Evelyn zi-mi cine! Am auzit ca prin ceață vocea bunicii și am spus singurul lucru care mi-a putut străbate mintea, înainte să-mi pierd cunoștința din cauza durerii.

-Marcus Dumont.

***

O durere surdă îmi străbate pieptul, începând să-mi revin în simțiri. Părul îmi este mângâiat de o mână ușoară, care mi dă vag un sentiment de liniște și familiaritate. Deschid ochii și o văd pe bunica aplecată deasupra mea, fredonându-mi un cântec ce nu l-am mai auzit din copilărie. Ridic mâna și îi pipăi ușor fața, să fiu sigură că este ea.

-Da, scumpo. Eu sunt.

Încep să plâng în hohote strângând-o în brațe, speriată că oricând poate să dispară.