Zeița ~Începuturi~

Capitolul 2~Vedenii~

Ușor, trupul îmi revine pas cu pas la viață, lăsând loc unei amorțeli de toată frumusețea care mă domină din toate încheieturile. Un geamăt chinuit îmi străbate gâtul și inspir adânc, îngropându-mi și mai mult capul intre perne. Cu aceeași grijă impulsionată de o profundă durere de cap, îmi deschid pleoapele, întâlnind lumina puternică din încăpere. Poate nu ar fi trebuit să stau așa târziu trează, să citesc, în special când Maddy cu Max sosesc azi.

Ignorând senzația de uscăciune ce îmi zgârie gâtul când înghit în sec, mă ridic fără tragere de inimă în sezut, trăgând după mine câteva perne decorative ce au căzut. Îmi las picioarele să atârne pe marginea patului, numai degetele atingând podeaua rece. Pășesc ușor în față, podeaua simțindu-se ușor rece prin covor, scârțâind la fiecare pas făcut de picioarele mele goale. Trec pragul, picioarele relaxându-mi ușor pe mocheta ce a pus-o tata ieri. Holul se află într-o lumină difuză, făcându-l mai înfricoșător ca înainte. Picioarele mă poartă până în baia comună de lângă fereastră. Apăs clanța, aceasta scârțâind ca și cum ar cădea din balamale. Oftez iritată de zgomot și intru în baie căutând întrerupătorul cu mâna dreaptă. Apăs pe el, dar se pare că trebuie schimbat becul. Probabil a făcut scurt-circuit. Îmi las mâna pe lângă corp și mă duc spre chiuvetă. Îmi ridic privirea spre oglindă și mă încrunt încercând să disting ceva. Ridic mâinile și mă frec ușor la ochi, înainte să deschid robinetul. Apa nu curge, însă aștept. Este o casă veche, probabil țevile trebuie și ele schimbate sau cel puțin verificate. Îmi ridic privirea și respirația mi se oprește brusc și rămân cu gura căscată și cu ochii larg deschiși la silueta familiară din spatele meu. Avea capul ușor înclinat, buclele aurii căzându-i pe chip. Aceleași buze rozalii, același ten albicios, aceași ochi căprui închiși. Tresar atunci când văd că mâna sa se ridică și cu degetul arătător perfect întins mă indică în oglindă.

Vreau să mă întorc într-un moment de curaj, dar rămân confuză când văd că nimeni nu mai este în spatele meu. Inspir adânc și îmi întorc privirea spre oglindă și încep să suspin, imaginea dispărând. Inspir adânc și îmi închid ochii strâns preț de câteva secunde înainte să o iau la fugă pe scări suspinând de la șocul trăit.

Intru în pădurea ce înconjoară casă și mă îndrept spre foișorul ce l-am descoperit ieri, în căutarea liniștii. Era făcut în totalitate din sticlă, poate doar baza ce îl susținea era făcută din lemn. Din cauză că nu a mai fost vizitat, iedera a acoperit marea majoritate a spațiului, poate mai puțin tavanul a fost cruțat. Cum ieri m-a prins ploaia aici, am putut să văd cum stropii de ploaie se lovesc de tavanul din sticlă. Era o priveliște mirifică. Mirosul acela specific de după ploaie, parcă era mai amplificat ca niciodată.

Când ajung aproape de el, am putut să îmi văd părinții. Erau așezați pe băncuța din lemn, mama fiind cu capul în poala tatei, acesta împletindu-i frumus părul. Chicotesc ușor la imaginea din fața mea, nefiind obisnuită cu ipostaze atât de intime între ei.

Doar din privirea lui puteai să îți dai seama cât de mult o iubea. Mama era o femeie înaltă și sveltă, părul negru și lung prins adesea într-un coc lejer, ochii albaștri fiind încadrați de gene dese și negre, buzele pline și rozalii curbate într-un zâmbet năucitor, iar pielea albă ca spuma valurilor. Fără doar și poate, mama mea era o frumusețe rară.

Tata mi-a mai povestit câte ceva din viața sa înainte de mama, dar pare atât de îndepăratată și aproape inexistentă. Mi-a spus că nu a mai fost niciodată atras de o femeie în adevăratul sens al cuvântului.

Întradevăr, a călătorit în toată Europa și Asia, având parte de cele mai frumoase și exotice femei, dar nici una nu a reușit să îi trezească acele sentimente.