Ziua următoare merse la școală cu speranța că îl va vedea și îl va întreba cum îl cheamă și de ce s-a uitat la ea în timpul acelei repetiții de balet.
....Trecu o oră, trecu două, trei și încă nu-i zării privirea în niciun loc. Se îndreptă către clasă când deodată pe tot coridorul se auzii o voce..
-Lebădo !
Atunci zâmbetul i-a apărut instantaneu și întorcându-se îl zării. Și era în culmea fericirii fata asta și habar nu avea ce se întâmplă cu ea.
-Aici erai. spuse ea râzând.
Și o mulțime de copii care erau pe coridor se uitară la ei și nu înțelegeară conexiunea dintre priviriile lor.
-Unde mergi, haide pe o bancă să povestim puțin. Îi reproșează ei.
-Desigur, chiar voiam să te întreb câte ceva.
Au mers pe o băncuță aproape de școală, pentru a nu fii deranjați de prea multă lume.
-Așa deci, ce voiai să mă întrebi ?
-În primul rând, cum te cheamă ? spuse ea.
-Matteo..pe tine ?
-Briana. De ce te uitai așa la mine când eram la repetiții ?
-Probabil mi-ai atras atenția pentru că ești frumoasă, ce zici ? S-ar putea, nu ? .. adică, tu nu te vezi ?
-Nu, nu sunt. Fi serios, sunt altele în școală care sunt cu mult peste mine.
-Dar dacă mie nu îmi atrag atenția ? Dacă pe mine nu mă interesează cât de populare și fițoase sunt.. M-a atras la tine faptul că ești simplă, că nu cauți atenția nimănui. Înțelegi ce zic aici ? spuse el foarte serios.
-Daa, am înțeles seriosule.
-E bine atunci.
