A Doua Şansã

Capitolul 2

Annie se foi neliniştită în scaunul Cadillacului. Se simţea ciudat în hainele pe care le alesese dimineaţă, pantaloni groşi bleumarin şi o bluză de mătase roz pal. De regulă se ascundea după o baricadă construită meticulos, transformându-se în ceva ce nu era. Purta haine scumpe şi se machia cu grijă, lucruri care o făceau să pară soţia unui magnat corporatist, aşa cum ar fi trebuit să fie. Nu însă şi astăzi. Astăzi, părul ei brunet, lung până în talie, prins într-un coc sever (aşa cum îi plăcea soţului ei şi cum îl purta în fiecare zi) îi dădea o durere insuportabilă de cap.
Începu să bată cu unghiile manichiurate impecabil pe braţul scaunului şi se uită spre Blake, care era aşezat comod la volan. Soţul ei părea complet relaxat, ca şi când ar fi fost o după-amiază obişnuită şi nu ziua în care fiica lor de şaptesprezece ani pleca la Londra.
Annie se uită afară, pe fereastră. Camioanele de beton din centrul Los Angesului erau un vârtej ameţitor de clădiri imense, graffiti şi neoane care luminau fantomatic picăturile mărunte de ploaie. Se apropiau tot mai mult de aeroport.
Annie se întinse spre soţul ei şi îi atinse mâneca de caşmir albastru-deschis.
- Hai să mergem şi noi la Londra cu Nana şi să o ajutăm să se mute la familia-gazdă. Ştiu...
- Mamă, rosti apăsat Natalie de pe bancheta din spate. Fii serioasă! Ar fi absolut penibil să apari şi tu.
Annie îşi trase mâna şi îndepărtă o scamă de pe pantalonii scumpi de lână.
- Ziceam şi eu doar, spuse încet. Tatăl tău încearcă de ani de zile să mă convingă să mergem în Anglia. Şi mă gândeam... poate ar fi o idee să mergem acum.
Blake îi aruncă o privire imposibil de descifrat:
- N-am mai vorbit de Anglia de ani de zile. Apoi mormăi ceva despre aglomeraţia de pe şosea şi claxonă insistent.
- Deci n-o să-ţi fie dor de traficul din California, murmură Annie, mai mult ca să spargă tăcerea care se lăsase.
În spate, Natalie râse.
- Absolut deloc. Sally Pritchart... o mai ştii, nu, mamă? A fost la Londra anul trecut. Ei bine, Sally a zis că e foarte mişto acolo. Nu e ca la noi, să nu poţi merge nicăieri dacă n-ai maşină. În Londra nu trebuie decât să iei metroul. Natalie se aplecă şi îşi vârî capul blond printre scaunele din faţă. Te-ai dat cu metroul când ai fost la Londra anul trecut, tati?
Blake claxonă din nou. Oftă nervos, apoi semnaliză şi trase brusc le banda cealaltă.
- Hm? Ce-ai zis?
Natalie oftă.
- Nimic.
Annie îşi strânse uşor soţul de umăr, reamintindu-i blând că fiecare moment pe care îl trăiau acum era inestimabil, deoarece fiica lor urma să plece pentru câteva luni. Ca de obicei însă, Blake nu era prezent decât fizic. Annie începu să spună ceva, ca să spargă tăcerea şi ca să nu se mai gândească la cât de singură avea să se simtă fără Natalie, dar apoi văzu semnul care spunea că ajunseseră la aeroport şi nu mai reuşi să scoată nici o vorbă.