Prizonier In Inima Mea

Capitolul 1

Stau si ma uit la peretele din fata mea. Este ora 05:30. Nu pot sa dorm. Nu am somn. Poate ca daca dorm, uit si eu un timp de ce s-a întâmplat. Dar nu merge, nu pot. Doua bătăi în usa ma scot din transă. Le ignor. Nu vreau sa vorbesc cu nimeni. Nu acum. Se pare ca Jo ignoră si ea faptul ca nu am raspuns si intra în camera cu un zâmbet prostesc pe față. Dar nu-i nimic! Ei îi sta bine când zâmbește. Ma uit putin la ea si o vad cum se asează langa mine, pe marginea patului.

-Cum te mai simti? mă întreabă ea.

-Nu stiu, Jo! mormăi indiferentă si ma uit în gol.

-De ce nu dormi, Amelia?

-Nu pot! spun si ridic din umeri.

-Maine este prima zi de liceu, ma gândesc, oare cum vei merge la liceu în halul asta? mă ceartă ea în stilul ei, fara sa tipe sau sa gesticuleze aiurea.

-Vrei sa iau somnifere sau ma adorm instantaneu? o întreb ironică.

Jo pufnește si îsi pune o mana de genunchiul meu. Se uita insistent la mine, dar privirea ei ma liniștește. Îmi fixez si eu privirea în a ei si zâmbesc fara sa vreau. Face si ea la fel.

-Dormi! Încearcă măcar! Si maine sa nu te prind cu tricou! imi spune ea si ma sărută pe obraz după care părăseste camera.

Îmi trântesc capul în perna si închid ochii. Ca prin minune adorm...

***

O lumina difuză pătrunde prin perdeaua albastră a camerei mele. Capul ma doare rău. Daca îsi da bunica seama ca am băut, iese urât. Îmi frec ochii cu podul palmei si casc. Îmi iau telefonul de pe noptieră si ma uit sa vad daca am primit mesaj de la el. Dar îmi aduc aminte ca de fapt...el nu mai este! GATA, Amelia! Uita-l! Nu asa a zis? A zis sa îl uiți! Zis si facut! Intru la contacte si îi sterg numarul. Sterg mesajele si toate pozele. Nu imi pasa nimic. Cum lui nu i-a pasat, nici mie nu îmi va mai pasă! Îmi fixez un zâmbet tâmpit pe buze si ma ridic din pat. Fug la baie, ma spăl pe față, îmi perii dintii si îmi las părul blond pe spate. Ce noroc am ca nu am cearcăne! Ma dau cu putin rimel si gloss de buze si ies din baie. Îmi iau un maieu alb putin mai decoltat, o pereche de blugi negrii cu talie înaltă si o jacheta neagră ca sa îmi mai ascund putin tăieturile de pe mâini. Sa sperăm ca nu îmi va ramane nici o cicatrice. Totusi...Nu m-am tăiat chiar asa de rău precum credeam eu.

Cobor repede scările după ce ma îmbrac si alerg în curtea din spate, unde bunicii mei si Jo, ma asteapta la masă. Ca de obicei îmi gasesc scumpa familie sub nucul imens si verde. Afara soarele străluceste pe cerul albastru si este foarte cald. Dar sufletul meu este rece. Acum, nu stiu de ce, îi simt lipsa mai mult ca niciodata. O lacrimă îmi curge din ochi, apoi încă una si încă una. Dar nu le mai suport. Le sterg imediat si ies din casa, indreptandu-ma spre draga si scumpa mea familie.

-Buna dimineata! spun cu zâmbetul pe buze. Normal ca este un zâmbet fals, dar altul nu mai am în depozit. O pup pe bunica, după pe bunicul si după pe Jo. Ma asez la locul meu si iau o gura de ceai.

-Esti mai bine? îmi sopteste Jo în ureche si ma face sa ma innec în propria saliva.

Ma uit la ea si îi arunc un zâmbet ironic.

-Nu! spun simplu si incep sa mănânc din omletă.

-Amelia, scumpa mea, nu ai dormit bine? mă întreabă bunica si îmi mângâie mâna. Mi-o feresc imediat sub pretextul ca vreau sa îmi dau parul după ureche si îi zâmbesc strâmb bunicii care se uita confuză la mine.