Prizonier In Inima Mea

Capitolul 4

Atentie! Limbaj licențios...

Sar din pat ca arsă, transpirația curgandu-mi pe toata fata. Îmi asez o mana pe pieptul meu care urca si coboară cu repeziciune, in timp ce dau pătura la o parte de pe mine. Fug la baie cu cea mai mare viteza si ma asez in fata oglinzii. Tenul meu este palid, iar părul il am asezat în toate direcțiile posibile. Dau drumul jetului de apa rece, după care ma spăl pe față pentru a-mi mai reveni. La naiba! Ce dracu a fost si visul ala? A fost ca si cum era adevarat! Am simtit vântul, am auzit vocile, am simtit cum ating apa...ce naiba se intampla cu mine? Nu mai vreau sa traiesc in toata harababura asta, sincer! Si intr-adevăr, daca as vrea sa fac ceva, singurul lucru ar fi sa ma mut din această casa nenorocită. Nu mai pot sa suport sa stau nici măcar un minut langa javra de Jo.

Iau un prosop si ma sterg pe față, după care ies din baie si ma îndrept spre dulapul meu de unde scot valiza. Incep sa îmi arunc toate lucrurile in ea, in timp ce ma plimb prin toata camera. După ce totul este gata, ies in cea mai mare liniste din camera, dar nu înainte de a ma uita la ceas. Ceasul meu electric indica ora patru dimineata. Nu e chiar asa rău. Mai arunc o singura privire prin camera mea, după care închid usa si cu pasi silentiosi străbat holul pana ajung in dreptul usii camerei bunicilor mei. Usa era usor deschisa. O împing putin fara sa fac zgomot si ma strecor înăuntru. Bunicii mei erau îngropați intr-un somn adânc. I-am sărutat pe frunte pe fiecare si am părăsit camera in aceeasi liniste. Incep sa cobor scările, dar observ ca lumina de la bucătărie este aprinsă. Poate ca a uitat-o bunica sau poate ca...

-Unde crezi ca pleci la ora asta? îi aud vocea persoanei pe care la ora asta chiar nu as fi vrut sa o vad.

Strâmb din nas dezgustata si cobor si ultimele scări rămase.

-Te fute grija prea mult? o întreb si ii arunc un zâmbet ironic.

-Ameli-

-Du-te dracu', tarfa penală! i-o tai eu si trec pe langa ea, lovind-o tare in umăr.

Sincer îmi venea sa ma întorc din drum si sa ii frec una peste fata aia de destrabalata.

-De ce pleci? Si unde? insistă ea, iar eu nu mai rezist si o prind de par, scoțând-o pana in curtea din fata a casei pentru a nu face prea multa gălăgie.

-In primul rand, curvo, plec pentru ca tu nu ai acel bun simț in tine sa te simti si sa pleci!

-Dar nu as avea de ce sa plec!

-Taci, nenorocito! Când vorbesc nu ma mai întrerupe ca daca iti frig una te refuza trei spitale si o morgă, dar si cinci cimitire!

Simteam de mult cum fierb nervii in mine, dar in niciun caz ca acum.

-Deci, reiau! În primul rand tu ar fi trebuit sa pleci din casa asta pentru ca nu ai de ce sa te afli aici si in al doilea rand, ce te fute pe tine grija unde plec eu?

-Eu nu as avea de ce sa plec.

-Dar cine te crezi tu?

-Jo!

-Sa ma piş pe tine si pe numele tau! spun eu si bufnesc in ras.

-Sti ceva? Du-te dracu'!

-Chiar acolo voiam sa ma duc sa sti! Voiam sa ma duc sa il caut pe Dracu si sa il întreb de ce nu vine odată după tine! Sau stai, cred ca inteleg! Ce sa facă cu tine? Ar fi un singur lucru si acela este ceva in care tu esti expertă! Sa stai in genunchi si sa....!si încep sa rad din nou ca o nebuna.

-Chiar ar fi bine sa pleci! spune ea cu dezgust si ma face sa rad si mai tare.

-Plec acum, draga Jo! Dar ma voi întoarce. In cel mai scurt timp, spun si îmi iau valiza, după care o scuip pe Jo pe unde apuc si plec pe drumul care duce spre stația de autobuze.