Prizonier In Inima Mea

Capitolul 2

Dau din cap ca o handicapata si nu îmi vine sa cred. Nu Jo! Nu sora mea! Nu ma asteptam ca ea sa facă asa ceva. Îmi sterg lacrimile si fug cat de repede pot în camera mea. Încui usa si îmi trântesc capul în perna...zambind! Nu stiu ce e cu mine, dar mai bine este asa. Poate ca sunt mulțumită ca am vazut fata adevarata a persoanelor in care am avut încredere. Ce naibii? De ce sa fiu supărată? Nici măcar nu se merita, nu? Ma ridic din pat si descui usa, după care fug spre bucătărie. Bunica sta la masa cu bunicul si cu...Jo! Ignor privirile insistente pe care mi le arunca toți trei si ma asez la masa.

-Scumpa mea, unde ai dispărut? mă întreabă bunica, iar Jo înghite în sec. Îi zâmbesc din suflet bunicii mele si îi întind farfuria ca sa îmi pună si mie o porție de cartofi copți.

-M-am dus pana in cameră, buni! spun eu zâmbind în continuare.

Jo se uita la mine cu o expresie şocată. Presupun ca nu astepta o asemenea reacție. Poate ca se astepta sa fac ca toate cele. Am facut la început, dar mi-am dat seama ca de fapt, nu se merita.

-Jo, de ce ai întârziat atât? o întreabă bunicul, ridicând o sprînceană.

Jo îmi arunca o privire si înghite din nou în sec. Se pare ca bunicii mei nu stiu încă ce potaie au la usă. Dar pe moment ma hotărăsc sa nu ma bag! Nu are nici un rost. Toate la timpul lor! Îmi vad de treaba mea prin farfurie si o ignor cat pot de mult pe Jo. De fapt, ignor tot ce se vorbeste la masa.

-Păi, am avut un proiect de facut cu o colega si a durat cam mult, bunicule! spune ea si lasa capul în jos.

Eu pufnesc fara sa vreau. Ce minciună tampita. Se putea si mai bine, Jo! Îmi scutur capul si iau o gura de apa, după care ma uit la bunica care îmi zambea în continuare. Îi zâmbesc si eu, după care incep sa ma joc cu furculița prin salata. Jo este uimită de reactia mea de mai devreme, dar este întreruptă din holbat de palma lovită de catre bunicul în masă.

-Ce proiect este asta din prima zi de liceu, Jo?! țipă el la ea si o face sa tresara.

Ops, se pare ca scumpa Jo a fost prinsă cu minciuna. Bunica îsi asează mâna pe mâna bunicul si încerca sa il calmeze. Bunicul meu este o fire mai nervoasă. Sta mai tot timpul prost cu nervii. Din acest motiv eu nu prea comentez când este nervos. Bine, trebuie sa reformulez: eu nu comentez la bunicii mei.

-De fapt, am fost asa ca este prima zi de liceu cu prietenele la un suc! încerca ea sa mintă din nou.

Of, of! Jo, ma faci sa rad, scumpo! Cică a fost la suc cu prietenele! Nu stiu de ce, dar încet, încet mi se face scârba de tot ce spune si ce face. Un chicotit îmi scapă printre buze si atrag privirile asupra mea. Strâng din buze din ce în ce mai tare. Nu mi-a venit niciodata sa rad asa. Îmi dreg glasul si redevin serioasa.

-Si de ce trebuie sa minti? continua bunicul sa îi pună întrebări.

-Păi, bunicule, când m-ai intrebat asa deodată nu am stiut ce sa îți spun, scuze!

Îi arunc un zambet ironic când o vad ca se uita din nou la mine si ma ridic de la masa cu farfuria in mână. O sărut pe bunica pe ambii obraji, la fel si pe bunicul, iar după ce îmi spăl farfuria si după ce strang ce mai e pe masa, ma duc la mine în camera sa îmi fac ceva de lucru. Intru la mine în camera, ma asez pe pat si îmi bag castile în urechi sa ascult putina muzica. Nu după mult timp, vad cum usa camerei mele se deschide si pe ea intră Jo. O ignor în continuare si fara sa ma uit la ea, ma ridic de pe pat si ies la balcon, lăsând-o în camera pe Sfânta mea "fosta prietena cea mai buna".

-Amelia! vine ea si îsi pune mâna pe umărul meu. Ma smucesc de sub atingerea ei si îi arunc o privire ucigătoare.

-Nu ma mai atinge, Jo! spun si strâmb din nas, dezgunstata de tupeul ei. O las si pe balcon si intru din nou în camera. Jo vine si ea după mine. Ma întorc nervoasă cu fata la ea si scuip câteva înjurături pe care mai bine nu le auzea.