Prizonier In Inima Mea

Capitolul 3

Stau si ma uit în golul imens din fata mea. Inima ma doare. Simt ca nu mai am aer. M-am mințit singura atâta timp ca nu mai îmi pasă, ca nu ma mai doare. Dar nu am avut dreptate. Gura mea a spus ceva, iar inima altceva. Am un nod în gât. Nu pot sa scap de el. Simt ca mor. Ca ma sufoc. Atâtea chestii au venit unele peste altele si deja simt ca nu mai pot. Vântul îmi bătea în față. Parul meu pur si simplu plutea prin aer. Chiar m-am saturat. Chiar nu mai vreau sa traiesc. Nu degeaba sunt acum pe pod. Astăzi m-am hotărât. Îmi voi pune punct vieții. Toata lumea va fi fericita daca plec eu. Nu îmi este greu sa spun asta. Vreau sa mor.

Ma sui pe balustrada si închid ochii. De unde am eu atâta echilibru? În spatele meu aud deja sirenele mașinilor de poliție si ambulanță, îmbinate cu exclamatiile oamenilor din preajma. Îți dai seama? Ce lucru fenomenal! Parca sunt prima care vrea sa se arunce de pe pod. Ignor tot ce ma înconjoară si mai fac un mic pas. Jos, apa rece si neagră, parca ma asteapta cu brațele deschise. Zâmbesc când vântul rece îmi mângâie tenul, iar întunericul ma îmbrățişază. Un sentiment de puritate ma învăluie si simt ca sunt usoara ca un fulg. Oare asa se întâmplă când vrei sa te sinucizi? Ei bine, se pare ca da. O lacrimă curată îmi curge pe obraz. Nu vreau sa o sterg. Oricum nu îmi va stinge focul din inima. Mai fac un pas si...Ma arunc! Dar stai! De ce nu simt vântul care trece pe langa mine în timpul căderii? De ce nu am acel gol în stomac? De ce încă nu am atins apa? Ce naiba? Am murit deja? Sunt în Rai? Visez? Ce dracu se intampla aici? Dar...acum îmi dau seama ce se întâmplă cu adevarat. Cineva m-a prins si încă ma mai tine de mână. Vreau sa îmi smucesc mana, dar ma ține prea strâns. Cine naiba este?

-Lasa-ma! tip eu cât pot de tare.

-Poți sa nu te mai smucesti atât? O sa te scap! țipa si el la mine.

Când aud asta, încep sa ma smucesc si mai tare. Nu mai pot sa ma controlez. Vreau sa mor mai mult ca orice. Ce frumos ar fi sa ma duc langa mami si tati! Fix acolo unde îmi este locul. Simt cum mana mea o scapa pe cea a bărbatului de mai devreme si deabea acum simt cum cad in gol. Si in sfarsit! Apa rece îmi loveste spatele ca un bici si simt cum ma scufund în întunericul din adâncul apei. În fața ochilor nu mai vad nimic si nu după mult timp, simt cum respirația mi se taie si filmul mi se taie.

Îmi cer mii de scuze pentru capitolul acesta ca este asa de scurt, dar de aici ar fi trebuit sa incep cu perspectiva lui Jack. Va pup si va urez lectură plăcută în continuare, dragii mei cititori! :* :* :* :* :*