Alergând... ||Wattys2016

al doilea pas

Holul mi s-a părut nesfârșit. Ușa din capătul acestuia se depărta odată ce făceam pași spre ea. Alergam de-a lungul încăperii, trecând cu repeziciune pe lângă dulapurile din lemn masiv unde eu și colegele mele ne țineam costumele de dans. Alergam în continuare cu pași greoi, iar sunetul acestora s-au intensificat cu ecoul produs. Se auzea prea multă gălăgie din cauza mea.

De teamă să nu mă găsească, m-am oprit brusc, aproape dezechilibrându-mă. Mi-am dat jos poantele din picioare iar eu am rămas în ciorapii de culoarea pielii, pârjoliți și rupți. Eram mult mai silențioasă așa. Le-am ascuns după un dulap din încăpere, tocmai pentru a nu-mi lua urma, și am continuat să fug disperată. Am șchiopătat din cauza rănii de la picior și am suspinat îndurerată. Durea atât de tare.

Sângele a ieșit cu ambundență din bandajul improvizat dintr-o cârpă găsită în cămara femeii de serviciu. Cu multă voință, am continuat sã merg. A trebuit să caut ajutor. A trebuit să-l găsesc cât mai repede cu putință. Lacrimile au încolțit la colțurile ochilor mei iar eu am continuat să alerg fără vreo tragere spre inimă. Privirea îmi era încețoșată. Nu-mi păsa ce am lăsat în urmă... A trebuit întâi să-mi salvez propria piele.

Când am ajuns la ușa din capătul holului, am răsuflat ușurată. Am tras de mâner și inima mi s-a făcut cât un purice atunci când, zgâlțâind-o continuu, nu s-a deschis. Singura mea șansă de scăpare era acea ușă care era... blocată. Deja disperarea și frica a pus stăpânire pe mine de-a binelea. Cum am auzit pași îndepărtați în spatele meu, am sărit mai ceva ca un iepure speriat. Zmucisem în repetate rânduri ușa pentru a de deschide dar ea și-a menținut poziția. Nu mai aveam idei bune. Cu o tragere spre inimă, am deschis ușa unui dulap și m-am aruncat în interiorul său, închizând ușa rapid și silențios în urma mea. Nu era cea mai bună ascunzătoare, dar măcar aveam să câștig ceva timp.

Hazel a deschis ochii, și speriată, în secunda următoare, s-a găsit chiar lângă patul în care a dormit. Toată transpirată, și-a șters sudoarea de pe frunte. Ritmul inimii îi era mai alert decât normalul, iar ea și-a așezat mână pe pieptul ei pentru a încerca să oprească inima din galopatul alert. Desigur, asta nu a ajutat cu nimic. S-a uitat în jur și s-a trezit în camera în care a copilărit. Cu nuanțe de crem, peretele era vopsit frumos.

Patul îi era făcut din lemn de stejar și din saltea pătată de calitate inferioară. Salteaua îi era acoperită cu o garnitură de pat violet, iar pernele erau de culoare similară. Mocheta pe care, neîntenționat, a fost așezată era de o culoarea asemănătoare lemnului de pin, deși, nu avea nicio tangență cu acel material. Un dulap simplu era pe partea opusă patului și avea doar două uși mari și trei sertare. Îi era de ajuns.

Cu această previzualizare, a concis că era în camera ei. Totul a fost doar un coșmar, și-a spus ea ușurată. Amintirea acelei zile a omorât-o în fiecare seară de la accident. O noapte a fost tot ceea ce era nevoie ca următoarele nopți din viața ei să se deruleze același coșmar. Capul i-a bubuit iar aceasta și-a pus o mână pentru a-l astâmpăra și pe acesta.

Aceași noapte, aceleași traume, și inevitabil, aceași amintire. Nu a mai putut suporta faptul să retrăiască ziua aceea macabră din nou, și din nou, și din nou... până la nesfârșit. Totuși, asta era imposibil. Acea seară a devenit o parte din ea și nu putea să scape de ea oricât ar fi încercat. Pe lângă asta, amintirile o năvăleau mai ceva cum a năvălit tsunami-ul în Thailanda. Totuși, Hazel s-a obișnuit cu această idee.

S-a ridicat de pe jos brusc. Hazel s-a legănat stingherită, gata să cadă, dar s-a pus repede pe cele două picioare. S-a aplecat pentru a-și aranja pantalonii care s-au ridicat în timpul somnului și a mișcărilor inconștiente făcute tot atunci. Hazel a înghițit nodul din gât și și-a îndreptat privirea spre oglinda ce trona pe peretele opus. Fața îi era de un roșu-vișiniu, iar pe obrajii ei s-au văzut lacrimile uscate. Părul i-a fost răvășit, iar elasticul cu care i-a fost legat abia de-l mai ținea astâmpărat.