Ame

Capitolul - 12 - Unde ești?

Zwei

Era chiar ţinta, sau mi se păruse? Intru în cabina de baie şi scot telefonul din buzunarul de la spate, verificând poza cu bărbatul care trebuia lichidat. Era chiar el, aşa că mă grăbesc să ies din separeu şi să termin toată joaca asta de copii, apoi să las adevărată joacă să intre în scenă, cea cu Ame, de care eram interesat mult mai mult decât asasinarea unui corupt. După ce terminam aici, aveam de gând să o iau și să mergem undeva împreună, dar, înainte să apăs pe clanță, înghit în sec având o ezitare. În mintea mea apare pentru prima dată o întrebare care îmi dă fiori reci pe șira spinării. Mai puteam să ucid pe cineva cu sânge rece, după ce-i văzusem chipul senin, cu cinci minute mai devreme? Eram tulburat la gândul că ar fi putut afla vreodată ceea ce sunt, ceea ce fac și ceea ce am făcut, și, cu ce ochi m-ar mai privi, după asta. Probabil ar crede că sunt un monstru și i-ar fi teamă. Să mă privească în felul ăla ar fi ultimul lucru pe care aș putea să-l suport. Ies dintre bucăţile de plastic, după câteva minute bune în care am reflectat la tot parcursul meu din ultimii ani. Cum dracului am ajuns aici? N-aș putea vreodată să am o relație normală cu o fată ca ea. Îmi alung din minte orice speranță și revin cu picioarele pe pământ. Se pare că zăbovisem prea mult. Când ies, observ că bărbatul nu se mai afla acolo, aşa că mă îndrept glonț spre ieşire. Ies în hol, iar în luminile gălbejite nu se vedea nici ţipenie de om, aşa că pornesc casca şi-i raportez lui Ein.

— L-ai lăsat să scape printre degete? Eşti varză, Zorro! îmi strigă agitat Ein, și simțind cum bucata din plastic din urechea mea vibra nebunește de la volumul ridicat.

— Tu eşti mai rău decât mine. De ce nu l-ai ucis când l-ai văzut? îi țip eu înfundat în cască, în timp ce exploram holul.

— Şi eu de unde să ştiu că era chiar el, dacă tu nu mi-ai confirmat asta? Nici nu l-am băgat în seamă când am auzit că intri la baie şi că ai oprit cas... Deodată, Ein se opreşte din vorbit de parcă şi-a înghiţit limba.

— Ce s-a întâmplat, Ein? Raportează! Mă auzi, Ein?

— Ascultă frate... Ame era îmbrăcată într-o rochie neagră?

În acel moment simt cum sângele îmi îngheață în vene.

— Da. De ce? întreb eu în timp ce un nod mi se ridicase în gât.

— Tocmai am văzut-o însoţită de doi bărbaţi, au intrat într-o maşină şi nu părea că vrea să meargă de bună voie. Zwei, ce facem? tonul lui Ein devenise grav, simțind că de data asta nu glumea.

Buzele-mi erau cusute strâns de șocul prin care treceam, aşa că înghit în sec nodul ce mă bloca să respir și mă forțez să-mi calmez trupul care tremura necontrolat. Alerg pe scările exterioare, fără să mai pierd timp aşteptând liftul. Printre gâfâieli, reuşesc să leg două vorbe, potrivindu-mi casca în ureche. Rana de la abdomen mă înjunghia la fiecare pas, dar eu nu mai eram important acum, singura persoană de care trebuia să mă îngrijesc era femeia pe care o lăsasem nesupravegheată. Niciodată nu-mi dăduse prin gând că ar putea deveni ținta lor, iar gândul că putea să pățească ceva, din vina mea, mă arunca în cel mai adânc ocean al depresiei.

— Ein, spune-mi, încotro au luat-o?

— Nu ştiu, dar am văzut numărul maşinii înainte să plece.

— Dumnezeule, mulţumesc! Spun, fără să-mi dau seama, cu voce tare, răsuflând ușurat pentru prima dată, după ce aflasem. Numărul de înmatriculare era firul de ață de care mă agățam cu disperare.

— Ei, nici chiar Dumnezeu, dar sunt pe aproape, chicoteşte Ein, eu neobservându-i remarca „modestă", alte aspecte fiind mult mai importante acum.

— Te anunţ dacă reuşesc să localizez maşina. Până atunci, fii cu ochii în patru, spune Ein.

— Bine, reuşesc să vorbesc, cu toate că de-abia mai puteam respira. Însă nu-mi permiteam să-mi trag sufletul.

Suflet nu mai aveam de mult, dar se pare că Ame a găsit o rămăşiţă în cenuşa densă şi a şters-o de praf, scoţându-mi la lumină simţiri de mult apuse, sentimente inexplicabile, stagnate undeva, în timp, care se dezmorţeau în prezenţa trupului ei firav. Delicatețea ei îmi încălzea sufletul împietrit, împânzit de resentimente de care nici nu aveam habar că există. Nu m-aş fi iertat niciodată dacă Ame ar fi păţit ceva din cauza mea, la fel cum nu m-am iertat nici cu mama. Și acum mă detest pentru asta. Sunt nopţi în care mă înec în alcool şi-n gânduri negre folosind femeile ca pe o distragere. Mă simt murdar, simt că tot ce ating murdăresc, de aceea am încercat să stau departe de ea. Nu mi-aş dori să-mi atingă inima neagră ca un tăciune care încă mocneşte în bătaia vântului şi să-şi murdărească puritatea palmelor, ca apoi întunericul meu să-i intre în suflet. Nu vreau să-i umbresc vreodată lumina cu întunericul meu. Și, totuşi, mi-o doream mai aproape, mai tare, pe zi ce trece, cu o poftă nestăvilită, cum nu mi-am mai dorit nicio altă femeie. Eram flămând, o căutam peste tot, însetat de răzbunare. Îmi venea să-mi trag un glonţ în cap pentru că am stârnit răpirea ei, dar atunci cine ar mai fi salvat-o, cine ar mai scăpa-o din mâinile lor mizerabile?! Îmi pierdusem cumpătul, corpul meu era încordat la maximum, apăsând și mai tare acceleraţia motocicletei.

Îi voi face să sufere înzecit față de cât au făcut-o ei pe ea. Promit!