Mortal Kombat

El

-Kitana e sora cui, cum si ce-ai zis?!
-Ce e cu voi, oamenii astia?! Am spus ca Kita-
-Am inteles ce-ai spus... numai ca e asa de ciudat. Nu semanati absolut deloc. Sunteti diametral opuse. Nu inteleg...de ce sunteti in echipe opuse. Nu-
Mileena diar imi facu semn sa-mi tin fleanca care incepu sa vorbeasca fara mine, se pare.
-E o poveste, lunga, dramatica, pe care nu am chef sa o povestesc acum.
-Haide Mileena! Credeam ca ai incredere in mine. Acum ca Sindel te-a trădat, ma mai ai doar pe mine ca prietena, pentru ca, sincer, ai arata ciudat stand cu Scirpion la barfe, facandu-va unghile.
-Asta este un cosmar pentru amândouă. spuse ea amuzata de glumea mea, care, spre surprinderea mea, o facu sa para ca uita de toate problemele ei, si ca e aici, pe pamant, sau unde o-m fi noi.
-Deci...
-M-ai cinvins cu faza cu barfele cu Scorpion.
Doar am chicotit, asezandu-ma mai comod pe fotoliul invechit. Se cocota si Mileena pe bufet.
-Ca orice poveste retardata si dramatica. Totul a inceput perfect. Eu si dora mea, nu era chiar nedespartite, deoarece, eram cam opuse. Mie mereu mi-au placut luptele drepte, corecte, sa te lupti fata in fata ca un barbat, si sa nu dai inapoi pana adversarul nu sta intr-o balta de sange. Mileena ofta adanc, ca si cand traia acele momente din copilaria ei. Pe langa, Kitanei ii placeau luptele marsave, nedrepte, sa invadezi spatiul personal al unei persoane si sa o injunghi pe la spate. Mereu se strecura prin spatele meu si ma lovea. Era griaznic sa te lupti cu ea. Era atat de nemiloasa si te pacalea asa usor. Mereu se prefăcea ranita si dupa ma loveacu toată puterea ei. Prefa-te slab, iar apoi nimiceste-i. Dupa asta traia ea. Era o lasa. Cand nu eram pe terenul de lupta era ca cele mai bune prietene. Ma...intelegea. Ma ajuta la exercițiile de Scrima sau imi arata cum sa tin pumnalul. Ea imi aratase prima oară cum sa decapitez. Imu aratase cum sa infig sabia in asa fel sa trec printre coaste si sa ajung direct la inimia. rase Mileena. O iubeam. O luam ca pe un exemplu. Intre noi erau doar doua luni distanta. O iubeam. Pana cand, a aparut el. Venise la noi in scoala. Fusesem aleasa sa ii arat cum sa foloseasca pumnalul, sabia si pistolul. Venea la noi la templu zilnic si stateam cu orele. Il consideram foarte enervant. Mereu scapa pumnalul din mana, sabia o manevra total greșit si cu pistolul. Pfiu! A tras de spate ori in geam si a trebuit sa iau vina a spura mea ca o persoana matura, spuse Mileena stramband din nas. Facusem deja mii de sedinte, toate a cate 5-6 ore in care el scapa cu pumnalul, eu i-l inmanam, el scapa, eu inmanam, pana cand ii faceau o taietura fina pe mana, ca sa se invete minte. In ultimele sedinte pe care le facusem devenise mai....atrăgător. Venea la sedinta, inbracat in echipament, o armura. Nu mai scapa pumbalul, chiar invatase tripla lovitura, o lovitura grea. Sabia, nu ca i manevra bine, o manevra excelent, si pistolul tragea numai in mijlocul tintei. Eram complet uimita. Ajunsesem sa stau pe banca si sa ii urmaresc fiecare miscare, cateodata el vorbea cu mine, si eu, doar inganam cate un "aham" sau "foarte bine" si el radea si imi spunea "nu ma asculti". Orele deveniseră mai interesante, el devenise mai interesant. La ultima noastra sedinta, cand ne luam "la revedere" m-a sarutat. Fusese un sarut dulce, avea gust de cirese. Era delicios. Si după, plecase. Nu mai spusese nimic. La scoala ma ocolea. Pe atunci nu existau telefoane sau moduri prin a comunica, inafara de scrisori. Ii trimisesem mii de scrisori. Inebunisem. Nu mi-l puteam scoate din cap. Intr-o zi il vazusem după stanci. Incerca sa se sinucida.
-De ce ai imcerca sa te sinucizi?!
-Nu mai am de ce sa traiesc. Parintii mie au murit in batalie, sora mea a murit din cauza depresiei. Si tu.
-Ce e cu mine?
-Nu poti fi a mea. Nu poti. Eu nu pot.
Pe atunci nu intelesesem. Il dusesem la templu in ziua aia. Imi promisese ca nu va mai incerca sa se sinucida si eu i-am promis ca voi incerca sa il alint. Ii povestisem Kitanei de primul meu sarut. Ii povestisem si de el. Pare putin deranjata de cea ce ii povesteam eu. M-am gandit ca mi se pare. M-am inselat. Nu mi se parea. Chiar o deranja faptul ca el ma iubea si eu il iubeam pe el. Statuse nopti si zile intregi inchisa in camera ei. Am batut mult timp la ea la usa dar se auzea doar un sunet de...ciocan, sabie, taisiuri. Nu iesise sa manance, la baie, nimic. Nu cred ca dormise. Si noaptea se auzeau. Ma ingrujora pentru ea. Ma gandeam ca si ea ar vrea sa se sinucida. Nu stiam. Intr-o zi, intr-o buna zi, iesise. Arat ingrozitor. Slabise mult, foarte mult, avea ochii roșii si umflati cu cearcane imense sub ei. Avea mainile insangerate si batatorite. Tipase. Tipasem cand i vazusem. Crezusem ca era ranita. Si dupa mi le-a aratat. Niste evantaie. Noua evantaie.
-Acestea sunt evantaiele mortii . Arata ca niste evantaie, dar uite. Au patru taisuri ascutite la maxim. O lovitura cu astea, si adversarul e decapitat in mai putin de 2 secunde. Sunt fatale si mult mai usor de manevrat decat pumbalele, sabile sau pistoalele. Imi spusese ea.
Pareau uluitoare la prima vedere, dar erau cu adevarat fatale in mana ei. Nu stiam pe deplin de ce este in stare. La un moment dat, am primit un biletel care imi spunea sa merg in spatele stancii. Imi semana ca scrisul Kitanei, dar nu eram sigura. Regret și acum ca m-am dus.
-Ce ai gasit acolo?
Înghiți zgomotos in sec si se cutremura. Am senzația ca nu o sa fue cea mai placuta poveste.
-Ramasitele lui. Era facut ferfelite. M-am aruncat inspre el, sau ce a mai ramas din el si am inceput sa plang. Fusese prima mea iubire. Si atunci aparuse tradatoarea aia.
-Iti place cadoul meu? ma intrebase ea in batjocura.
-Sper ca glumesti..
-Defapt, nu. Pentru el am facut frumusetile astea.
-De...ce?
-Pentru ca tu trebuie sa iei totul. Si eu il iubeam. Credeam ca iti dadusei seama. Credeam ca ma cunosti.
-Si părinții tai?
-Tot Kitana i-a omorat. O luase razna. Am jurat sa ma razbun.
-Cine era el?
-Oh. Era incredibil de frumos. Era destept si avea mereu cuvintele la ei. El era...
Usa se deschise brusc si pe ea intra Scorpin cu doua sabii in mana.
-Mileena! Suntem atacati!