Antrenamentul începe spre dezamăgirea mea la o jumătate de oră după ce am terminat discuția cu Eliot.Ne aliniem ca la armată,eu fiind debusolat.Toți stam drepți in fața comandantului,în jur auzindu-se ritmul galopant al inimilor.
- Avem câțiva rătăciți în grup.Faceți un pas in fața, mai ales tu, cu rochița. spune soldatul uitându-se insistent la mine.
- Astăzi vom da probele de viteza si cum colegul vostru s-a luat cu mine in gura o să ne încânte cu mișcările sale grațioase.Aşa că Dawn Darkstar terenul iți aparține.Trebuie să alergi doua sute cincizeci de metri în maxim patruzeci de secunde.
Mă pun în fața jaloanelor care sunt aliniate in fața mea uitându-mă la comandant si când îi observ degetul apăsând pe cronometru pornesc.Încerc să alerg din ce in ce mai tare si nici nu îmi dau seama când ajung la celelalte jaloane.Comandantul se uită uimit la mine de parca aș fi fost o fantomă în spatele meu. Se îndreaptă spre mine şi nu pot să disting nicio emoție pe fața lui.
- Bun venit în echipa de elită.Timpul pe care l-ai scos este cel mai bun care s-a înregistrat până acum la academia noastră.
- Deci primesc o rochie?spun,iar soldatul se ia cu mâinile cap.
- Nu primești o rochie!spune încercând sa pară serios.
- Nici acum nu primesc rochie?Tocmai ai spus că sunt cel mai bun de aici,iar mie nu mi se aduce o rochie drept răsplată.
- Pentru ultima oară îți spun că nu primești nimic în afara de cinci ture de alergare dacă mai pomenești de vreo rochie.
Colegii mei se uită ciudat la mine la mine şi la comandant de parcă ar fi văzut doi zombii."De ce se uită aşa la mine, nu au mai văzut un elev si un profesor certându-se''mă gândesc.
- Următorii,Eliot Crossfire și se pregătește James Maxwood.
După ce toți colegii mei au dat proba si țin sa recunosc că Eliot s-a descurcat destul de bine,dar nu mai bine ca mine,eu sunt cel mai bun la alergare de aici.Nu reușesc să îmi dau seama cum cineva din școala asta nu a putut să facă un timp mai bun ca mine,adică până la urmă eu nu alerg prea mult,înseamnă ca cei de aici sunt foarte lenți.Acum mă îndrept spre cantină cu Eliot care îmi tot spune ceva,dar nu il inteleg fiindcă sunt prea concentrat la gândurile mele.0are ce face sora mea,mai trăiește,a fost infectată,toate aceste lucruri îmi trec prin minte într-o secunda atunci când mă gândesc la Alissia.Ajungem în cantină,iar toate privirile sunt îndreptate spre mine. Știam că sunt frumos dar nici chiar așa''
- De ce se holbează toată lumea la mine?
- Nu se uită la tine Dawn,se uită la director care apropo este în spatele nostru.
- Toate speranțele mele au fost ruinate de acest crud adevăr.
- Trebuie să dai la actorie,păcat că suntem într-o apocalipsă zombie,îmi reamintește "bunul" meu prieten care râde cu gura până la urechi.
- Liniște e directorul în spate.
Ne punem la coadă ca să ne luăm de mâncare, iar când văd că aici există carne mintea mea nu mai gândește rațional și iau în brațe vitrina.Toată lumea,inclusiv directorul se uită ciudat la mine. Îmi întorc capul când aud râsete pline de viață.ÎI privesc urât,iar în colț observ o fată care râde mai tare decât toată lumea.
- În primul rând,mănânc orez timp de o luna,merg la vânătoare si buf aproape mor așa că nu aveți niciun drept de a râde de mine!spun tare si răspicat.
Din contră ei încep să râdă și mai tare ca niște copii răsfățați.
- Și dacă continuați mă asigur că o să fiți infectați, deoarece am stat în pădure.
Îi observ silueta directorului ce se amuză şi intră în discuție.
- Nu îl ascultați copii, minte de îngheață apele.
Ceilalți colegi se opresc din râs şi îşi continuă mersul spre ghișeu, în timp ce alții şi duc tăvile amuzați de situație spre bănci. Mă uit la vitrină şi aleg să mănânc piure de cartofi cu o bucată mare de piept de pui, o supă de pui şi la desert o ciocolată. Știu că ce fac este cu totul greşit, stând aici şi îndopându-mă cu delicatese, în timp ce sora mea poate se luptă pentru a supraviețui. Cu toate acestea, am nevoie de energie şi de o formă bună pentru a o salva. Dumnezeule, ce dor îmi e de ea! Ce ar trebui să fac? Să mă plâng la comandant, la director, să încerc să fug? Nu prea cred, aş atrage atenție, deja am atras-o fiind cel mai bun la alergat. Acum îi mulţumesc surorii mele că mă lua la alergat în dimineţile răcoroase ale lui martie. După ce îmi iau tava şi îl aştept pe Eliot, amândoi ne îndreptăm către o masă liberă. Cine zice că apocalipsa nu e distractivă?
-- Ar trebuii să îmi explici cum stă treaba cu antrenamentele, îi readuc la cunoștință lui Eliot.
- Ştiu, crede-mă nu am uitat. În primul rând, antrenamentele încep la şapte, trezirea e la şaşe jumătate ca să avem timp să mâncăm ceva.
- Şase jumătate? Eu nu am timp nici o oră să mănânc şi să mă îmbrac.
- Dar ce eşti tu, Dawn? Prinţesă?
- Prefer termenul de creatură prea uimitoare.
- Modestia, ce face din oameni.
- Băi dacă tu nu m-ai complimentat, trebuia să mă complimentezi.
- În fine, Dawn. Sunt două grupe, cei inteligenţi şi cei buni la sport. Facem parte din grupa a doua, nu că nu am fi inteligenţi, dar noi ne axăm pe gimnastică, mişcare, greutăţi, ne antrenăm cu armele. Sunt două antrenamente, cel de viteză şi cel de rezistență.
- Aşa.
- Apoi avem trei ore: fizică, chimie şi biologie.
- Fără engleză, matematică? Cred că începe să îmi placă apocalipsa.
- La biologie facem anatomie, trebuie să ştim cum să ne tratăm rănile dacă sunt deschise, trebuie să învăţăm unde să tragem ca să asigurăm moartea adversarului.
- Ceva de genul, armată.
- Da, ceva de genul.
Ne apucăm de mâncat,în linişte.Fata din colțul cantinei trece pe lângă masa noastră,iar eu îi pun piedică ca să se învețe minte să nu mai râdă. Fata se ridică și se uită la mine cu o privire ucigătoare.
