Vine spre mine și îmi dă o palmă de toată frumusețea. Toată lumea din cantină se uită spre noi și scoate zgomote și începe un șir de râsete. Mă ridic în picioare, observând zâmbetul ei.
„Ce zâmbet frumos are, ar fi fost și mai frumos dacă nu aș fi fost pălmuit."
Mă uit la ea și în vine pur și simplu să o pocnesc. Nu, chiar nu îmi pasă de „băieții nu ar trebui să dea în fete" deoarece eu cu sora mea ne băteam. Și în această apocalipsă de parcă nu o să ne întâlnim cu oameni răi, care posibil că o să fie băieți. O să fim ceva de genul: „să nu dai în fată că nu se face așa ceva", e penibil! Suntem egali și nu trebuie să fim noi altfel tratați că vai Doamne sunt fete ele!
Încă râde și nu mă bagă în seamă, mă apropi de ea și îi plătesc cu aceeași monedă. Ea își duce mâna la obrazul fierbinte și se uită cu ochi mari la mine.
Toată sala rămâne mută de gestul făcut.
— Acum nu îți mai arde de râs? Credeai că dacă sunt băiat nu pot să mă apăr în fața unei fete?
— Lovești ca o fată, mă întârâtă roșcata.
— Mai vrei o dată?
Roșcata încheie conversația noastră „minunată" și dispare țâfnoasă împreună cu prietena blondă.
Eliot se uită uimit la mine și spune:
— Frate, tu știi cine a fost aia? Tipa pe care ai pălmuită.
— Chiar tu ai zis-o! Tipa pe care am pălmuit-o. Nu, de ce? Trebuia să știu?
Eliot se uită în continuare uimit la mine și mai are puțin și își face și cruce.
— Tipa pe care ai pălmuit-o e oaia neagră a academiei. Luptele corp la corp sunt specialitatea ei.
Mă încrunt.
— Vrei să îmi spui mie că slăbănoaga aia e cea mai bună la luptele corp la corp? În ce univers trăim! Mai avem puțin și o să zicem că șobolanul e arhitect!
— Fata aia m-a bătut pe mine. Pe mine!
Încep să mă amuz de situație, știind că o să o bat măr. Sunt atât de modest. Îmi continui micul dejun care este foarte bun. E atât de bun încât mă gândesc la roșcată. E atât de rea. Cum să dea în mine? Cum? Nu vede cât de mult radiez de frumusețe? Scrie Next Top Model pe mine, dă-mă naibii! Vrea să strice frumusețea asta divină. Ea chiar nu a văzut că arăt atât de bine? Cred că aceea căzătura i-a afectat modul de gândire.
Îmi termin prânzul și ies din cantină. Mă îndrept spre camera mea, iar pe palier cu camera mea aud un plânset înfundat de pisică.
„Bă, ești nebun! Pisica aia naște?"
Apas pe clanță și intru fără să bat la ușă. Ce rebel sunt! Cele două se uită urât la mine, observând că este roșcata pe care am plesnit-o. Înaintez spre ea.
— Ieși afară, blondo!
Blonda se uită urât la mine.
— Nimeni nu îmi dă mie ordine!
— Ieși sau te bat.
Blonda se uită speriată la mine și iese. După ce se întoarce, cu un tupeu nemaivăzut, prietena fetei pe care am lovit-o îmi arată degetul zâmbitor.
— Pleacă și tu, spune ea cu vocea tremurândă.
Mă duc la ea și o iau în brațe, iar ea începe să dea cu pumnii în mine. Dar ce mă crede? Sac de box? Dă cu pumnii în mine timp de cinci minute și mă mir că nu m-a rupt. Se uită la mine, urât, plină de furie și mă scuipă.
— Drăguța, nu facem de schimb de apă, mucină, săruri minerale, enzime și lizozim.*
— Drăguțule, toată lumea știe că saliva mai este alcătuită și din aminoacizi și vitamine.
— Dar ce facem aici? Lecție de anatomie?
— Da, pentru știu o modalitate de a te castra, misoginule!
— Cum îmi spui tu mie din ce este alcătuită saliva pe când eu știe. Doream să știu dacă știi eu, până la urmă, eu sunt cel perfect.
— Tu! Narcisist îngâmfat ce ești, pleacă din camera mea înainte să te torn directorului.
— Știi, te-aș fi sărutat, dar îmi e frică să nu iau Ebola că poate readuci la viață virusul din două mii șaișpe.
— Parcă nu îți era frică de nimic, Perfectule!
— Îmi e frică de fața ta, ce e drept.
Printr-un gest copilăresc, domnișoara de față cu mine scoate limba. Cât de imatur poți să fii?
— Cred că poți să faci altceva cu limba aia, dau sugestiv din sprâncene.
Se uită diavolește la mine și apoi adaugă:
— Iar tu poți cu toată perfecțiunea aceasta să speli toalete.
— Fața mea este prea perfectă pentru această meserie, dar fața ta aduce de dorit. Vrei să te angajezi? Câștigi niște bănuți.
O las în pace și plec trântind ușa. De ce îmi pasă de ea? Îmi aduce aminte de sora mea? Amândouă sunt la fel de înțepate. Merg pe holuri și ajung la ușa principală și mă uit prin sticla ușii. Văd o umbră ce prinde un contur feminin și se aproprie de ușă. Mișcându-se încet dă impresia că ar fi un infectat și mă pune pe gânduri. Dacă avem virusul în noi? Dacă orice îl poate declanșa? Apăs butonul ce declanșează alarma și simt cum toată academia e întoarsă pe dos. Toată lumea se îndreaptă spre punctul de întâlnire și mulți soldații se reped spre alarmă.
Soldații ajung la ușă și o deschid. Se uită la mine întrebător, deoarece eu sunt cel ce a dat drumul la alarmă și a întors o academie de elită cu susul în jos.
— Cred că e un zombi după ușa asta.
Soldații deschid ușa, fiind pregătiți de atac, iar eu îi urmez tăcut. Așa zisul „zombi" se dovedește a fi o fată cu păr șaten deschis și cu o sabie îmi atrage atenția. Ridică privirea spre mine și observ cine este de fapt. Amândoi simțim o bucurie imensă și pentru prima oară mă bucur să îmi văd sora. Soldații se pregătesc de atac, dar cu o rapiditate ce nu o pot descrie, sunt în fața ei, îmbrățișând-o.
— M-ai găsit, spun eu.
— Mi-a fost dor de tine, Shawn.
— Alicia, mă gândeam la un moment să omor pe cineva. Te iubesc, spun și o sărut pe frunte.
Plânge în brațele mele. Apoi adevărul mă lovește.
— Mama și tata nu au reușit. Îmi pare atât de rău, plânge.
— Ai aprins vreo lumânare?
Dă din cap negativ și mă strânge puternic în brațe.
Observ că scena a fost urmărită și de Edith, nu doar de soldați. Facem contact vizual, iar când mă observă, tânăra plângăcioasă fuge.
