Îngerul

Priveam in gol, undeva in cerul neclintit al noptii, undeva in spatele stelelor, undeva departe. Un vant rece imi sufla in par si imi facea pielea de gaina. Pieptul se misca in respiratii ritmice, lente. Ochii imi erau atintiti spre ceva inexistent, poate intr-un alt univers. Nu era nicio miscare. Doar in interiorul meu, doar acolo sentimentele imi rascoleau sufletul si memoria, intr-un zbucium permanent, iar cu mintea sapam adanc in amintirile ce mi-au conturat pana acum viata, si imi simteam uneori ochii umezi de emotie si colturile gurii tremurande. Erau amintiri frumoase, care se izbeau in inima mea ca intr-un mare gong chinezesc, amintindu-mi ca toate s-au sfarsit si ca trebuie sa imi aerisesc mintea, sa pastrez totul intr-o cutiuta cu memorii, ca sa fac loc altor amintiri.

Cate un fulger taia cerul negru, anuntand o ploaie de toata frumusetea. Miros de praf umed imi gadila simturile si imi aminteste de noptile reci si umede de primavara tarzie si ploioasa de acasa, de unde am plecat, si probabil unde trebuie sa ma intorc. Nu mai are rost sa ma ascund. Si nici nu o mai pot face...

Insa, daca imi amintesc bine, exact acum un an, intr-un decor asemanator, a inceput totul...