Dragoste în stil F.B.I

Capitolul 22

     Deschid somnoroasă ochii, întinzându-mi corpul amorțit. Sau cel puțin cât de mult pot. Ar cam trebui să mă duc la baie pentru a vedea dacă m-am pătat, dar chiar nu îl pot trezi. Doarme așa de frumos că îmi e milă să îl trezesc. Mă întorc pe spate și privesc tavanul alb, plictisitor de simplu. Simt respirația regulată a lui Itachi cum îmi atinge fața. Mă întorc pe o parte, bucurându-mă că am scăpat de durerea de burtă. Mă așez mai bine la pieptul lui, închizând fericită ochii. Nu trebuie să uit faptul că azi e ziua în care o să mă răzbun pe Itachi. Dacă mai stau așa o să adorm până la urmă. Deschid ochii și mă dau înapoi pe spate privind tavanul. Încep să mă plictisesc și o să ajung cât de curând să îl trezesc. Nu că nu ar merita.
     Oftez plictisită și încerc să mă ridic, dar simt cum brațul brunetului începe să se miște. Mă uit la el, dar nu pare să dea semne că s-a trezit. Mă foiesc ușor și imediat ce își ridică suficient mâna mă mut mai departe de el. Bolborosește ceva și se întoarce cu spatele la mine. Cobor din pat și mă îmi întind corpul amorțit. Aș mai fi dormit, dar cred că e deja destul de târziu. Plus că durerea de burtă tot nu vrea să mă lase în pace. Aoleu, am uitat să îmi pun aseară un absorbant de noapte. Sigur m-am pătat ca dracu. Deschid cu zgomot sertarul noptierei și scot de acolo o pereche de chiloți și un absorbant. Bine că Itachi nu s-a trezit. Închid sertarul și fug în baie. Trebuie să fac o baie, urgent.

     Îmbrac tricoul vechi și arunc o privire în oglindă. Cearcănele nu mai sunt așa de evidente, iar ochii nu îmi mai sunt roșii. Arăt destul de bine dacă nu iei în calcul părul ud și încâlcit și să nu uităm și de haine deloc atrăgătoare de casă. Pantalonii largi de trening și tricoul la fel de larg, vechi și simplu nu prea pot pune în evidență pe cineva. Totuși, e vorba de Itachi, chiar nu am nevoie de prea mult ca să îl cuceresc dacă vreau.
     Apuc primul prosop din cuier și încep să îmi frec părul cu el. Am noroc că e destul de scurt cât să nu mă chinui prea mult să îl descurc. Mă bucur că m-am gândit să mă și tund când m-am vopsit. În rarele dăți când îl lăsam mai lung decât ar fi cazul aveam adevărate războaie cu el după fiecare duș. Pur și simplu eu și părul meu nu ne putem înțelege deloc. Niciodată nu stă cum vreau eu și când e vorba să îl spăl, se încurcă de parcă o cioară mi-ar fi aterizat în cap și ar fi zis ea așa plictisită "Ia să îmi fac eu un cuib aici. Am cu ce mă lăuda că am casă de lux, verde, nu cum au proastele alea. Greta o să fie invidioasă". Arunc prosopul ud în cuier, sperând ca de data asta să nu îl mai adun de prin vasul de wc. Nu e vina mea că se iubesc atât de tare.
    Îmi ciufulesc mai tare părul și apuc pieptănul. Iar aberez de una singură. Uneori mă uimesc până și pe mine, asta dacă e posibil. Dar hai să zicem că e din cauza ciclului, sună mai bine decât a doua variantă. Închid ochii și bag pieptănul în păr. Așa cum mă așteptam se împotmolește într-un smoc imens. Am nevoie de toată răbdarea din lume să nu trag cu putere și să smulg o parte din păr. Ar fi foarte dureros. Atât fizic cât și sufletește. Totuși, încep să pieptăn blând părul. Ușa camerei se deschide și se închide. Nu ies, nu vreau să mă fac de râs arătând ca o sperietoare de ciori.
     Reușesc să descurc fără încidente partea stângă, când aud iar același sunet. Dacă nu aș știi că nu sunt singură în casă aș intra la bănuieli. Îmi continui munca fără incidente, bucurându-mă că de data asta a fost o idee mai ușor. Arunc pieptănul pe suportul din sticlă de la oglindă și îmi aranjez puțin părul. E încă ud, dar chiar nu am chef să îl usuc acum cu feonul. Îmi dau la o parte o șuviță din ochi și ies din baie. Mi-au înghețat picioarele când am stat pe gresia aia rece. Țopăi până la pat și îmi încalț papucii de casă. E așa enervant să ai peste tot gresie sau parchet. Ar trebui să cumpăr mai multe covoare.
     Ies din cameră și un miros de mâncare îmi lovește nasul făcându-mi stomacul să țipe disperat. Da prietene, am înțeles că îți e foame, nu e cazu' să faci atâta scandal. Îmi frec burta și încep să merg destul de alert în direcția bucătăriei.
     Intru tiptil în camera atât de iubită de mine, nu de alta, dar aici e frigideru', încercând să nu fiu observată. Nu mă așteptam ca Itachi să îmi facă mâncare, poate că e și conștiința lui aia încărcată de vină. Oricum ar fi, mie îmi convine. Pare atât de concentrat pe ce face, nici nu și-a dat seama că am intrat. Din nefericire pentru mine nu poartă nimic altceva decât o pereche de boxeri. Te-ai fi așteptat ca un șef care nu face altceva decât să citească și să semneze acte și să nu uităm, să dea ordine, nu ar avea timp sau chef de sală. E, uite că sefu' ăsta dă pe la sală și destul de des. Când nici măcar eu nu știu. Al dracu are un cur așa bun. Dacă nu ar fi fost toată problema aia și dacă nu aș fi fost pe roșu' îi arătam eu lu' moșu' de deasupra ce e aia gălăgie adevărată. Din păcate pot doar să îmi imaginez și să profit de problemuța asta. Păi ce să ratez o ocazie așa bună să mă răzbun?
     Fac câțiva pași de pisică sperând ca papucii să nu scârțâie pe gresie și mă apropii suficient de tare de Itachi. Îmi ridic palma dreaptă și îi ard una pe fund de îl fac să sară speriat în sus. Aproape a scăpat cuțitul pe jos.
      -Ce p....lăcere îmi face să văd că te simți mai bine.
     Încep să râd zgomotos fără să mă pot abține. Mă așez totuși pe un scaun de la masă privindu-l cum își freacă locul lovit. A vrut să înjure, asta e sigur, dar e foarte amuzant felul în care a reușit să se scoată chiar dacă nu a fost deloc convingător. Ce ar fi zis el dacă nu se întorcea și nu mă vedea. Aoleeeu!
      -Hai mă Sakura, nu e deloc amuzant. Ai mâna grea și nici nu știi cât de tare doare când nu porți altceva decât niște boxeri.
      -Lasă că ai meritat. Și asta nu e tot, te mai așteaptă multe.
      Expresia de pe chipul lui mă face iar să râd. E așa speriat, de parcă i-aș fi zis că e condamnat la moarte și că mai are doar câteva minute de trăit. Hai că nu sunt așa de rea încât să îi fie frică. Adică da, încă sunt foarte nervoasă și supărată pe el, mai sunt și pe ciclu, dar nu îl voi chinui prea tare. La sfârșitul zile va mai fi încă în viață.
      -Nu îmi place ce văd. Ai privirea aia de "vreau să torturez pe cineva și știu și pe cine". O să mă faci să regret până și ce nu am făcut, nu?
     Îmi întorc privirea de la el, încercând să îmi ascund un zâmbet. Când am zis că o să îl fac să regrete, nu am zis doar așa de amorul artei. Mă bucur totuși că știe ce îl așteaptă, o să fie poate mai ușor.
      -Vezi să nu arzi mâncarea, schimb imediat subiectul.
     Se întoarce imediat, speriat cu fața la aragaz. Îmi întind picioarele amorțite pe sub masă încercând să nu mă vait. Burta a început să mă doară, dar a dracu să fiu dacă o să renunț la răzbunarea mea. Trebuie totuși să mă gândesc la ceva până face el mâncarea.
      -Și care va fi pedeapsa mea? întreabă încă cu spatele la mine.
      -Păi, pentru că sunt pe ciclu și nu mă pot plimba prin oraș tu o să fii azi servitorul meu. Am mai multe treburi de rezolvat și nu am încredere în nimeni altcineva.
      -Ai putea să îi zici Hinatei. Nu poți spune că în ea nu ai încredere.
     Îmi trântește farfuria în față și se așează pe scaunul din fața mea. Aș mânca dacă aș avea și cu ce, doar nu o să mănânc cu mâna. Vreau să fac o remarcă, dar brunetul observa imediat și se întinde supărat spre sertarul plin de tacâmuri. Scoate două furculițe de acolo pe care le pune pe masă, închizând imediat sertarul vechi.
      -Hinata e în vizită la mama ei. Treburile astea sunt urgente și îți dai seama că nu o pot chema pentru atât.
     Dă din cap fără a mai spune nimic, concentrându-se pe mâncarea lui. Dacă el crede că scapă de mine se înșeală amarnic. Mă ridic de la masă și intru grăbită în living unde am norocul să găsesc o hârtie și un pix. Chiar de ce aveam nevoie. Mă întorc înapoi în bucătărie și mă așez înapoi la masă sub privirea curioasă a lui Itachi.
      -Ce faci?
     Nu îi răspund, ci mă așez mai bine la masă începând să scriu pe foaia albă. Am atâtea lucruri pe care vreau să mi le cumpere. Nu vreau să risc să uite vreun lucru sau să folosească asta ca scuză pentru a nu lua ceva de pe listă.
      -O să se răcească mâncarea.
      -Nu contează, și așa nu îmi place să suflu în mâncare când mănânc.
     Scriu și ultimele trei lucruri de care am nevoie după care îi pun foaia în față. Acum chiar mă bucur că scriu repede. Se uită câteva secunde la bucata de hârtie, după care își ridică privirea spre mine.
      -Ce e cu asta?
      -E lista cu lucrurile pe care trebuie să le cumperi. Nu vreau să uiți ceva din toate alea.
      -Hai mă Sakura, am ajuns și servitor acum?
     Deci el chiar crede că dacă bagă vocea aia plângăreață și privirea de cățeluș îl iert pentru tot și îl scutesc de pedeapsa asta. Se pare că nu mă cunoaște atât de bine.
      -Nu vrei? Foarte bine, o să găsesc eu pe altu' care să vrea să îmi facă cumpărături, să mă iubească și să mă respecte. Pe cineva care să nu mă facă curvă.
     Lovesc fără să vreau furculița de lângă farfurie, ridicându-mă de pe scaun. Îi arunc un "poftă bună" sictirit și plec grăbită în living. La cum îl știu va veni imediat după mine să mă împace. Fac puțin pe supărata și o să-mi pupe și picioarele. Păi ce el chiar consideră că sunt o din aia care crede că nu mai există și alți bărbați pe lume în afară de el? Vezi să nu!
     Mă trântesc supărată pe canapea și aprind televizorul lăsând pe postul pe care a rămas de ultima dată. Nu sunt prea atentă la știrea pe care o prezintă buzata de la pupitru, atenția mea e îndreptată spre bucătărie. Se aude o furculiță lovindu-se de masă urmată de sunetul unor pași. Mă prefac interesată de știrea de la tv încă făcând pe supărata. Aud un oftat destul de aproape de mine, după care simt cum două brațe îmi înconjoară umerii și gâtul.
      -Iartă-mă Saku, dar am atâtea lucruri de făcut azi că nu pot să îți fac și ție cumpărăturile.
      -Da, nu e problemă, găsesc eu pe altcineva să facă lucrurile pe care tu nu vrei să le faci.
     Oftează pentru a doua oară, lăsându-și capul pe braț, la câțiva centimetri de urechea mea dreaptă. Sunt încăpățânată când vreau ceva și asta nu va fi o excepție.
      -Ești așa căpoasă! Jur că aș vrea atât de tare să dau tot dracu și să zic "lasă frate că sunt și alte fete care te vor", dar nu pot. Te iubesc și nu îmi pot imagina viața fără tine. Tocmai de aia o să îți fac nenorocitele alea de cumpărături. Mai mult ca sigur o să regret după, dar dacă asta înseamnă că nu o să te pierd merită sacrificiul.
     Nu mă pot abține și îmi afișez zâmbetul imens care mi-a apărut pe chip. Credeam că o să îmi i-a mai mult să îl conving, dar a fost chiar ușor. Și tot ce a zis. Nu știu dacă e din cauză că sunt pe ciclu, dar m-am topit ca un cub de gheață lăsat în soare. A fost atât de dulce încât aș putea să îl iert de pe acum, dar nu. Orice ar fi el trebuie să facă cumpărăturile alea. Unu, că eu chiar am nevoie de chestiile respective și doi, pentru că vreau să râd puțin de el după. Nu ratez eu așa o ocazie, că după nici mort nu mi-ar mai face favoarea asta.
      -Știam eu că nu te-ar lăsa sufletu' să nu mă ajuți.
      -Ce nu fac eu pentru împielițata asta mică, spune sărutându-mă pe gât.
       -Îți promit că dacă termini în să zic o oră jumate cu cumpărăturile diseară o să te răsplătesc în dormitor.
      -Provocare acceptată, răspunde zâmbindu-mi pervers.
     Mă sărută apăsat pe buze după care îmi dă drumul și fuge în bucătărie de unde se întoarce cu prețioasa listă. Se încalță destul de repede și iese grăbit pe ușă. Se pare că cineva a uitat că sunt pe ciclu și că o saptămână nu mai pupă nopți fierbinți. Măcar o să termine repede cumpărăturile. Încep să râd imaginându-mi fața pe care o va face când îi voi reaminti. Iau telefonul de lângă mine și după ce îl deblochez intru direct în agendă. Dau rapid în jos până ce ajung la litera S. Apelez numărul atât de cunoscut și aștept să răspundă. Am norocul ca după doar trei tonuri să aud o voce destul de plictisită.
      -Sasuke dragule, m-a rugat Itachi să te duci la hipermarketul din centrul orașului, știi tu ăla cu roșu și alb, ca să îl ajuți cu niște cumpărături.
      -Și de ce nu m-a sunat el? întreabă sceptic.
      -Pentru că eu l-am trimis să îmi facă cumpărăturile și cum a plecat cu mașina nu putea să te sune. Știi doar că e fanatic când vine vorba de chestii de genu'. Odată era să îmi ia telefonul de la ureche pe motiv că nu e bine și nici legal să conduc și să vorbesc la telefon în același timp.
       -Da, aici chiar ai dreptate. Păi atunci hai că mă duc că și așa mă plictiseam.
       -Mersi Sasuke. Paaa. Pupici.
     După ce primesc drept răspuns un "da" spun pe un ton care zicea "ce dracu a apucat-o și pe asta" am închis. Las telefonul să cadă lângă mine și mă las pe spate căutând cu mâna telecomanda. Acum trebuie doar să aștept și să mă relaxez.