Am rămas fără poveşti pe care să le şoptesc gândurilor înainte de culcare,în mormântul rece al nopţii,iar asta devine încet,încet un coşmar.Tot ce mai am sunt dorinţe spulberate de adieri şi nişte cuvinte sterpe,şterse,jilave,murdărite de buzele mele uscate.Mă sustrag încet din decorul întunecat,retrăgându-mă timid în fasicule fierbinţi,încercând să dau uitării argintul care curge din chipul marmorat al lunii.Deschid ,tremurând ,vechile jurnale rătăcite între foi de hârtie degradate ,intrate într-o lentă putrefacţie.Cu privirea pierdută,printre rândurile asemenea unor viermi îmbătrâniţi,călătoresc în tovărăşia amară a lacrimilor."Nu îmi doresc decât să te iau o ultimă dată în braţe,iar timpul să se oprească chiar înainte să îmi dai drumul".Literele păreau scrijelite pe paginile prăfuite şi se mişcau haotic.Stelele aruncau săgeţi topite peste obrajii uzi.
Văluri cu miros greu de flori ofilite se întindeau peste cuferele aşezate pe piatra goală,peste trupul înlănţuit în convulsii,pe care se odihneau jucăuşe mâini fantomatice,alintând pielea de o transparenţă morbidă.Şi tot ce a rămas din lumea mea stinsă sunt stropii de ploaie.Mereu stropii de ploaie...
Nu-mi place când rămân fără poveşti,pentru că mă gândesc la tine.
CITEȘTI
Frunzele mele uscate
Historia CortaNu vreţi să mai ieşiţi şi voi la soare? ~Visurilor care se pierd în ceaţa minţii mele.
