Am scăpat pe jos culorile în timp ce mă aventuram,eu şi nebunia mea,în adâncuri neatinse ale cerului.De data asta ,însă,nu te căutam pe tine.Doar mă bucuram,dansând în luminile palide,înfierbântate de stăluciri fluide.Agenda cu coperţi negre mi-a alunecat din mâini,pătată de stropi însetaţi de poveşti epuizate,iar pixul s-a spart în contact cu privirile noastre conectate.Simţeam aerul care îţi părăsea plămânii încercând să mă zdrobească,deşi erai aşa departe.Ochii tăi ardeau.Buzele îţi tremurau.Le percepeam forma vibrantă prin tot ce ne despărţea-momente,cuvinte,atingeri.Chipul meu nu şi-a schimbat expresia,falsificând în contiuare un joc de lumini pentru figuraţie,acoperindu-şi răceala cu un zâmbet.Privirea a rămas înţepenită pe tine,acea înghesuire nedefinită de nuanţe s-a lipit de tine,într-un ultim efort fisurat de bătăi de inimi-la unison încă.
Apoi tu te-ai smuls din melodia îngânată de cine ştie de gând răzleţ şi ai aruncat mingea cu o mişcare neglijentă,dar ai nimerit la fix,trecând de atâtea obstacole...
Iar eu m-am întors la pagini arse.
CITEȘTI
Frunzele mele uscate
Historia CortaNu vreţi să mai ieşiţi şi voi la soare? ~Visurilor care se pierd în ceaţa minţii mele.
