Nu mai am zâmbete.Şi nu e vina ta,nu e din cauză că te-am pierdut-de fapt chiar m-am impăcat cu ideea,cu lipsa ta.Simt cum lumea mea de minciuni frumoase se dărâmă,cum fiecare clipă cade peste mine,încercând sa ma doboare,cum regretele se acumulează ca zăpada peste zăpadă.Fiecare umbră din jurul meu își tipă dorințele,cerințe pe care trebuie să le îndeplinesc politicoasă.Deși sunt sigură că in tot dezastrul am niște mâini care mă împing înainte,niște voci care îmi șoptesc încurajări,totul se pierde în mintea mea.Gândul că tot ce am nu e defapt al meu mă doboară,așa ca renunț.La tot...Sper că ți-am fost amintire frumoasă.
CITEȘTI
Frunzele mele uscate
Storie breviNu vreţi să mai ieşiţi şi voi la soare? ~Visurilor care se pierd în ceaţa minţii mele.
