A Sirius Black Tribute

Capcana din birou

Trecuse doar o săptămână de școală, iar Sirius simțea că va muri dacă va mai trebui să meargă din nou în subsolurile școlii, acolo unde se țineau orele de Poțiuni. Horace Slughorn preda bine, și nu se plângea de el, ori altceva. Se plângea de imensele teme ce le primeau înainte să părăsească sala de curs. Subsolurile erau cele mai friguroase încăperi, plus că niciodată nu era aerisit, iar aerul mirosea a substanțe, a fum, și avea și un iz subțire de moarte. Sirius se cutremură. Se întoarse cu fața spre James, care-și făcea temele pe mica masă din camera de zi a Cercetașilor, și oftă prelung. Apoi, venit de nicăieri, un zâmbet îi înflori pe buze.

–Știi, n-am mai făcut nimic în ultimul timp. Ce-ar fi să facem o tură prin castel?

James își ridică capul, iar pentru o secundă, fața i se lumină, dar după aceea își coborî privirea spre eseul de 2 pergamente ce trebuia terminat până mâine la Ierbologie. Își ridică din nou capul spre Sirius, un oftat scăpându-i de pe buze.

–Și cine va mai face temele ce le avem pe mâine? Sunt la fel de dornic ca și tine să vizităm mai multe camere din Hogwarts, dar ar cam trebui să terminăm și proiectul ăsta.

Lupin apăru din dormitoarele băieților, ducând cu el două pergamente scrise caligrafic cu cerneală și le puse în fața lui James. Le zâmbi prietenos, mica zgârietură de pe nas, cea pe care o avea dinainte de a se cunoaște, probabil, evidențându-se ușor.

–James are dreptate. Dar și eu sunt curios, așa că scrie repede și restul de pergament pe care tu nu l-ai scris. Vei avea timp să te revanșezi, zâmbi el.

James îi mulțumi vesel și se puse pe scris. Își înmuie pana neagră în cerneală și copie ultimele fraze despre plantele otrăvitoare, ce profesoara Lăstar ținea să le știe pe de rost, în caz că ajungeau printr-o pustietate plină de plante, fără mâncare sau baghetă la ei. Lui Sirius i se păruse cea mai idioată idee pe care o auzise vreodată. Ei erau vrăjitori, iar deobicei nu plecau undeva fără baghetă. James puse pana jos, atunci când Sirius își întinse plictisit mâinile în față, câteva oase pocnindu-i. Se auzi un mic sunet din partea scărilor ce duceau spre dormitoarele fetelor, iar Lily coborî, ținând în mâini cărți groase pentru diferite materii. Se vedea pe fața ei că nu le mai putea ține prea mult, iar Lupin se oferi să o ajute să țină și el câteva. Fata îl refuză politicos, și se îndreptă spre gaura din portret. Sirius pufni.

–Nu suntem nici măcar puțin aproape să dăm N.O.V.-urile, iar ea deja învață cât pentru șase!

Lupin râse amuzat, iar James chicoti. Sirius se îndreptă de spate și se îndreptă spre gaura din portret. Doamna grasă din portret pufni exasperată, după care își continuă discuția cu o doamnă în rochie purpurie din alt tablou. James coborî în fugă scările de marmură și așteptă ca scările mișcătoare să ajungă într-o anumită parte, pentru ca cei trei să poată trece. Când se fixară pe partea cealaltă, le urcară spre coridorul unde își afla biroul profesoara McGonagall, șefa casei Cercetașilor. Lupin îl privi confuz pe James.

–De ce mergem la McGonagall?

James zâmbi amuzat și trecu de ușa mare din lemn ce dădea înspre biroul tinerei profesoare. Trecură de mai multe coridoare întortocheate, când ajunseseră în fața ușii ce dădea spre Sala Mare. Sirius fu cel ce vorbi de data aceasta.

–Acum ce facem aici? îl întrebă el pe cel mai bun prieten al său.

–Mi-e foame! Mă gândeam să plecăm mai devreme, ca să avem timp să ajungem pentru cină.

Sirius râse.

–Trebuie să recunosc, și mie mi-e foame. Dar n-am de gând să mă întorc în Camera Cercetașilor înainte ca inima să ajungă să bată nefiresc de tare, Potter!