Pe cont propriu [Volumul II]

Capitolul 4-O altă șansă?

     Ei, asta a fost. Ascunzătoarea noastră s-a dovedit a fi o tâmpenie, una dintre cele mai proaste idei. Nici nu îmi amintesc a cui a fost. Dar ce mai contează ? Din momentul ăsta totul e pierdut.

     Ieșim amândoi de sub birou, iar în capul meu mă văd deja îmbrăcată într-un costum cu dungi, cu o bilă imensă din fier legată de unul dintre picioare, închisă într-o celulă uzată, alături de doi musculoși rași în cap, tatuați pe tot corpul, privindu-mă cu ură și gata să mă omoare în bătaie. Bine, e un pic cam deplasat.

     Tresar ușor când Brian mă strânge de mână, și îmi ridic, în sfârșit, privirea spre cei trei care ne-au descoperit, și deodată, orice dram de frică dispare. Mă uit cu coada ochiului la Brian, încercând să aflu ce părere are el despre faptul că „persoanele misterioase" care ne-au prins sunt niște adolescenți! Cel puțin, la prima vedere așa pare.

     Fata, înaltă, cu părul șaten și niște ochi căprui fermecători, are o ținută destul de amuzantă. Poartă o pereche de jeanși rupți, cu o cămașă albă, băgată în pantaloni, și sacoul albastru de polițist. Are o privire de geniu și ne privește precum o încrezută. Mă uit spre ceilalți doi băieți și roșesc când realizez că amândoi se holbează insistent la mine. Unul dintre ei e blond, iar ochii lui sunt de un negru intens. Pe lângă asta, e ușor scund. Celălalt e înalt, brunet, și are ochii albaștri . La prima vedere pare un băiat deștept, tipul geniului la modă, care cucerește toate fetele prin romantismul lui. În schimb, blondul nu pare prea serios. Nici nu e greu să îți dai seama de asta, mai ales pentru că tocmai și-a blocat privirea într-un punct de pe podea, uitându-se la el cu interes, și totuși, cu o față de parcă ar fi constipat. Zâmbesc ușor.

     — Există vreo cale prin care să vă facem să uitați că ne-ați văzut? îl aud pe Brian vorbind în dreapta mea.

     — Să uităm? întreabă fata uitându-se la băieți, și pentru câteva secunde, cei trei fac un schimb de priviri.

     — Uite, chiar nu vrem să fim prinși. E o poveste lungă, dar tot ce trebuie să știți deocamdată este că am trecut prin prea multe lucruri până acum, și ar fi groaznic să pierdem tot, mai adaugă Brian.

     Mă uit spre cei trei cu ochi mari, și parcă văd o schimbare în privirile lor. Oare chiar e posibil să îi convingem?