— Să plecăm de aici!
Îi zâmbesc și eu, conștientă de ceea ce urmează să facem. Nu pot să cred, eu chiar am o șansă de scăpare. Și el este șansa mea. El, Brian, e cel care mă va salva din prostia asta în care am intrat.
Prind cu hotărâre de mânerul bagajului și privindu-mi prietenul adânc în ochi, rostesc cu glas puternic:
— Să mergem!
Mă ia de mână și deschide geamul cu mișcări îndemânatice, apoi își trece un picior de partea cealaltă, rugându-mă din priviri să fac la fel. Acum suntem pe acoperiș, iar deși distanța nu este una întocmai mică, nu-mi e teamă. Am învățat o lecție importantă în viață. Frica este inutilă.
Privesc în jos, gata să sar. Îmi analizez șansele, descoperind într-un final că mai mult de o julitură nu am ce să pățesc. Totuși, Brian insistă să sară el primul, așa că îi las cale liberă. Când sunt sigură că el a ajuns cu bine, arunc bagajul și îmi iau avânt. Aterizez exact pe acesta, fără să mă rănesc în vreun fel.
Zâmbesc satisfăcută și îi iau mâna lui Brian într-a mea. Privesc în urmă, pe măsură ce înaintăm. Adio, casă de vis!
Hei! În sfârșit am postat volumul doi. Capitolul ăsta nu e foarte interesant, dar am spus să vă explic cum au scăpat din casă. Următorul capitol îl voi posta cel mai probabil mâine. Mulțumesc că ați avut răbdare și ați așteptat până acum.
CITEȘTI
Pe cont propriu [Volumul II]
Acción. După ce Courtney săvârșește o faptă rea, își pune viața în pericol și îl implică în asta și pe profesorul ei de sport, Brian, un tânăr atrăgător și mereu acolo pentru ea, totul o ia razna. Cei doi aleg să fugă decât să fie prinși, î...