Printre Randuri (Fuga Spre Fericire)

19.

Femeia mototoli hartiuta pe care copiase fraza, indesand-o in buzunarelul sacoului, apoi aseza cu grija cartea pe una dintre mesele apartamentului. Era scriitoare de cinci ani intregi, insa dintre toate experientele pe care le-a trait in toata viata ei, aceea ii pusese capac. Se considera iresponsabila si chiar ofta suparata si ingrijorata declarandu-se vinovata de toata patania. Cum putuse ea, o femeie normala, o fosta profesoara, sa aduca la viata un personaj din propria ei carte? Suna ca un vis dar era un cosmar. Abia reusise sa scape de Luke si ii era teama. Cartile ei fusesera retrase de pe piata din cauza unei reclamatii anonime. Cauzase mai mult rau decat stia?
Un scurt fior o cutremura insa isi regla putin vocea sorbind dintr-o ceasca cu cafea tare si facu ce facea mereu: uita.
Intr-un final, duse cartea catre fotoliul verde de langa semineu. Ea si Emily stabilisera sa citeasca simultan incantatia si sa spere la ce e mai bun. Exista posibilitatea ca un alt personaj sa revina in locul fetei iar daca asta se intampla...
Emily o convinse sa arunce cartea in foc. Desigur, asta insemna ca Emily sa nu se mai poata intoarce, si eventual sa moara in abis. Era totusi singura solutie pe care o gasisera asa ca urmatoarele minute devenisera decisive in toata harababura aceea.
Se va intoarce?
-Esti gata? intreba femeia.
-Nu. Hai sa o facem cat mai repede. rosti adolescenta iar cuvintele aparura imediat pe pagina alba.
Emotie pare un cuvant atat de mic acum. Erau disperate, repetau din nou si din nou incantatia. Apoi bine-cunoscuta lumina aparu si disparu la fel de repede iar in apartamentul acela, la ora trei si douazeci de minunte, Emily Jhonson renascu.
Nici macar nu spusera nimic, pur si simplu se imbratisara usurate si azvarlira cartea cu coperta aurie in foc, privind cum flacarile mananca flamande fiecare pagina.
Ligia nu isi mai incapea in piele, descoperi valiza de sub patul satenei iar teama cum ca isi va pierde si cealalta fiica o rupea in bucati. Ce urma sa faca? Era vina ei ca Emily se indeparta dar era destul de convinsa ca nu o va lasa sa plece.
Claire se plimba disperata prin restaurant. Fusese chemata de urgenta la locul de munca si nu putea pleca. Se gandea ca prietena ei este inca blocata in carte si incerca sa gaseasca o modalitate pentru a o ajuta.
Emily avea nevoie de o pauza si in momentul in care isi aminti cine e, stiu ce are de facut. Era fata care trecuse prin pierderi teribile, care suferise si care se schimbase dupa bataia vantului. Era fata care o sprijinea orbeste si asta trebuia si ea sa faca. Trebuia sa o ajute sa plece, pentru ca merita o pauza. Trebuia sa fie acolo la absolvirea ei, la plecarea ei si poate si la sosirea in locul in care isi dorea sa ajunga.
Aveau sa plece impreuna si sa infrunte orice era de infruntat impreuna.
In masina Christinei atmosfera era tensionata. Radio-ul era pe un post nou, cu muzica electrica, deloc potrivita pentru acel moment.
"Ce-i voi spune mamei?"
Era putin egoista. Mama ei urma sa ramana singura daca pleca si ea. Dar ea fusese mereu ocupata cu munca. Se vedeau foarte rar. Nu o putea condamna. Emily era la fel de singura de cand murise sora ei. Doar ca ea nu stia cum sa se descurce cu durerea unei pierderi si avea nevoie de ajutor. Avea nevoie sa uite de Sam, de Luke, de Christina, de tatal ei, de 'populare'...de tot. Avea nevoie de Claire (oricat nega) si de...Miami. Credea ca orasul agitat nu ii va da timp de gandire. Trecu mai mai intai pe la liceu, unde declara ca va parasi orasul si isi lua diploma mai devreme cu o saptamana atat ei, cat si prietenei ei, pentru orice eventualitate. Telefonul suna, si parca nici nu mai stia daca e real sau nu. O bulversasera ultimele intamplari
-Alo?
-Emily...rosti printre oftaturi repetate Claire.
Cateva secunde isi ascultara respiratiile, fericite sa se auda iar. Apoi momentul de fericire fu terminat cand satena noastra constientiza ca ajunse pe strada unde locuia.
-Esti dispusa sa dispari? Reteza rapid Emily.
-Ne vedem la sapte jumatate pe Washington 306. Raspunse Claire rapid dupa care inchise telefonul.
Pleca de la locul de munca si lua un taxi pana la locuinta matusii ei. Nu se deranja sa fie prea subtila, indesa intr-un rucsac cateva tricouri, fuste, rochii, pulovere, blugi si doua perechi de incaltaminte, apoi alerga spre iesire uitandu-se la ceas: sapte si un sfert.
Emily zambi si cobora din masina fara sa salute, inspirand pentru ultima data mirosul din apropierea locuintei unde crescuse, dar de care abia astepta sa scape.
Ocoli vigilenta parterul blocului pana ajunse in dreptul ferestrei de la camera ei. Se uita pe geamul deschis, zambind fericita cand nu o vazu pe mama sa, iar geamantanul lasat pe pat, cu toate lucrurile acolo. Sari in interior, apucand manerul de plastic si, simultan, cutia cu economii de pe sifonier. O zbughi exact la fel de repede pe cat veni, luand-o la fuga spre adresa la care ramasese stabilit sa se intalneasca cu prietena ei.
In cateva minute, erau amandoua libere. Vantul adia in cartierul marginas in care se aflau.
Desi aveau bani de taxi, au hotarat sa mearga pe jos macar pana la iesirea din oras pentru ca aveau cateva treburi de rezolvat. Inainte sa isi inceapa calatoria, s-au oprit fix langa semnul cu: tocmai ati parasit Chicago.
Luand un pix si o hartie, Claire veni cu ideea:
-Scrie fiecare lucru la care vrei sa renunti in noua viata. Le vom citi si apoi le vom arde, vor parasi instant viata noastra...
Pe Emily aproape o bufni plansul cand a terminat lista. Nu stia daca era pregatita sa renunte la tot, dar decizia fusese luata o data ce Claire termina de facut focul in tomberonul din apropiere.
-La plans. Incepu Claire si fu surprinsa cand si prietena ei arunca alaturi de ea biletelul.
-La plans. Confirma Emily.
-Singuratate.
-Incertitudine.
-Empatie.
-Gandit prea mult.
-Melancolie.
-Tristete.
-Anxietate.
-La vechea eu.
-La vechea viata.
Se imbratisara atat de strans, incat credeau ca vor ramane fara aer. Insa nu isi dadusera drumul. Au jurat din acel moment ca nu isi vor mai da drumul prea curand, chiar daca se cunosteau de doar cateva luni.
Au mers aproape doua zile prin  Indiana pentru a ajunge undeva la granita cu Kentucky, cand Claire renunta in fata luptei cu soseaua incinsa.
-Grozav, si acum ce propui sa facem? Dispera Emily.
Cheltuisera o parte din bani pe 'mancare de drum'. Claire insistase sa cumpere vreo zece batoane de cereale iar ea cheltuise suficient de mult pe niste ochelari de soare Polaroid din mall-ul orasului.
Ai fi crezut ca doua 'fugare' se grabesc sa ajunga cat mai repede la destinatie. Nu era si cazul lor, care pierdusera jumatate de zi contrazicandu-se pe tema culorilor anului.
-De ce nu facem autostop? Stramba Claire din nas.
-Esti nebuna? Cine stie de ce ciudat mai dam...
-La naiba, Emily, nu vom pati nimic. Ai spus ca vrei sa renunti la ganditul prea mult. Isi da teatral ochii peste cap satena.
-Fie. Facem autostop. Nu imi mai scoate atat ochii, am o perioada grea. Spuse apoi se intoarse cu fata spre soseaua aglomerata, indreptandu-si mana in directia masinilor.
Nici nu apucasera sa se planga de caldura toropitoare a lunii aceleia, cand o masina alba, luxoasa opri in fata lor.