Printre Randuri (Fuga Spre Fericire)

9.

Masina opri in fata institutiei. Aerul devenise insuficient. Obrajii ei ardeau si o stare continua de teama o invalui pe fata. Ea nu facuse niciodata asa ceva. Ea statuse mereu in umbra, tacand si indurand. Era prima data cand Emily iesea la lumina. Era prima data cand avea curajul sa se schimbe. Si aici nu se referea la schimbare din punct de vedere fizic. Era prima data cand ingropa adanc latura de fetita speriata. Si totul datorita lui... Totul datorita blondului acela de pe locul din stanga, care se uita de minute intregi la ea.
Luke inspira adanc, iubea parfumul pe care il emana frumoasa aceea. Cel mai rau era ca nu stia nici macar daca era un parfum sau daca era doar mirosul ei. Cel mai rau era ca simtise inca de cand fusese citita ultima data incantatia, ca o iubea si mai mult. Dragostea lor ducea la un infailibil dezastru. Dar prefera sa traiasca minciuna aceea frumoasa. O prefera pe ea chiar daca stia ca urma sa fie distrus.
Parul ei, avea acum suvite satene. Contrastau frumos si o faceau sa para mai radianta decat fusese inainte. Iar aerul pe care il expira, era asemeni unei brize primavaratice, ce racorea intreaga inima de hartie a tanarului, cufundandu-l intr-o amorteala teribila. Cat de frumoasa putea sa fie faptura aceea. Cat de frumoasa putea sa fie, nestiind cat de frumoasa e. Cat de frumoasa ii era timiditatea. Cat de frumoasa era.
Iesi, asemeni timpurilor lui, si deschise usa masinii, apucand-o pe Emily de mana. Nu ii displacea atitudinea pe care era obligat sa o poarte in timpurile acelea. Aroganta nu era punctul lui forte, dar chiar si de atat de putin timp isi dadu seama, ca in lumea de astazi daca nu esti asa, risti sa fi lasat la baza comunitatilor, atat de orbite de putere si glorie. Si totusi prefera sa pastreze o parte din el pentru iubirea lui. Era singura care il merita.
Emily iesi din carapace, simuland un mers plin de incredere. Ochii tuturor erau asupra ei si se uimi chiar si pe ea cand zambi in coltul gurii, megand mai departe.
Nu era necesar sa citeasca orarul ca sa stie ca acum avea biologie. O ora comuna cu a lui Luke, din fericire, dar si cu Margaret, din nefericire.
Ofta insesizabil cand se apropiara de cabinet. Intarziasera zece minute din ora si totusi batu nestapanita in usa de termopan, intrand. Profesoara aceea era una dintre preferatele ei. Stia cand sa fie dura si cand sa taca. Stia, dar acum nu o facuse.
-Jhonson? Si Dawson? Ce cautati voi frumuseilor impreuna? Daca tot ati lipsit atat, puteati sta destul de bine si acolo unde ati fost pana acum.
Fata isi dadu seama ce incerca batrana sa faca. Si ii placea la nebunie. Drept urmare, ii apuca usor cotul lui Luke cand deschise gura, facandu-l sa-si inghita cuvintele.
-Cu tot respectul, doamna, nu vad ce ar fi gresit in faptul ca ne vedeti impreuna. Asa este normal pentru un cuplu. Iar cu privire la intarziat, va rog sa ne scuzati. Stiti prea bine cum pierdem noi, tinerii, notiunea timpului.
-Desigur, Emily. Luati un loc. Sper doar sa puteti fi atenti si la lectie.
Luke largi ochii subtil, la auzul brunetei.
Al naibii sa fiu, sunt indragostit de cea mai desteapta femeie din lume. Stie sa se joace atat de bine cu cuvintele...
O privi subtil pe Margaret care trimitea mesaje, intr-un ritm disperat. Probabil le anunta pe fetele cu care statea de scena pe care o crease iubita lui. Facuse o miscare inteligenta intrand in jocul profesoarei. Ceilalti o priveau acum cu socul intiparit pe chip. Iesise in evidenta, asa cum trebuia. Si o facuse cu un stil debordant.
Bancile libere, erau separate de o alta si din pacate, nu putu fi prea aproape de ea. Dar analiza cum desena rapid cu creionul ei tocit. Observase ticul acesta al fetei. Desena cand era stresata.
Se grabi sa rupa o bucatica din foaia pe care o gasi in banca, scriind la repezeala cu un pix, gasit, tot in banca.
Fa-i praf, iubito.
Profesoara se intoarse spre tabla alba o secunda, timp in care biletelul ateriza exact pe mana fetei.
Nu se sinchisi sa o mai priveasca. Stia ca ii oferise incredere si ca acum zambea. Dar batrana deja il avea in vizor. Si nu era cunoscator al pedepselor noi dar in cartea lui, trebuia sa curete toaletele. Si nu isi dorea sa curete vreo toaleta tocmai din a doua zi acolo.
Cand clopotelul vechi anunta pauza, Luke merse grabit spre terenul de sport. Trebuia sa vorbeasca cu antrenorul pentru a intra in echipa de fotbal. Fusese creat sa iubeasca sportul. Si in sfarsit putea practica unul. In plus, avea sa se acomodeze mai usor. In timpul petrecut acolo cunoscu doar un baiat, George. Aveau istoria ora comuna si il intalni in prima zi cand isi cauta dulapul. Nu era un tip intocmai sociabil, dar parea cu capul pe umeri. Si in plus, se pricepea la fotbal. Cu el se sfatuise si tot de la el afla de echipa.
Terenul era destul de mare, iarba artificiala parand aproape reala.
Aproape.
Cauta cu privirea o cladire mica, in care se presupunea ca erau vestiarele. Aflata undeva dupa tribunele cu scaune portocalii, casuta era suficient de mare pentru 4 vestiare, doua bai, un cabinet si un birou pentru profesor.
Pasi pe covorasul verde de la intrare, analizand zona. Se auzeau dusuri pornite si tot felul de zgomote. In prima camera pe care o gasi, erau echipamente de fete, deci o lua in lartea opusa, sperand sa gaseasca totusi vestiarul baietilor. Se ghida in mare dupa miros, si fu fericit sa dea de prietenul lui chiar la intrare.
-Hei, Luke. Vad ca mi-ai ascultat sfatul.
Aproba usor, privind peste umarul lui George.
-Hai intra. Schimba-te. Imediat ce vin si ceilalti incepe ora.
Antrenorul Parker era un tip de varsta a doua, inconjurat de o aura ce imprastia numai negativism. Scuipa in mod regulat, plimbandu-se de-a lungul colanei de elevi aliniati, stramband din nas.
-Care-i ala nou?
Luke inainta, deranjat de miros. Nu stia cum sa interpreteze reactia profesorului care zambi brusc.
-Ia zi, baiete. Stii sa joci?
-Banuiesc.
Apuca o minge aruncand-o brusc spre baiat. O prinse intre doua degete, stramband din ochi.
-Esti in echipa.
Intre timp, Emily era in vestiar vorbind cu sora ei. Ii povestise totul cu flux de amanunte asteptand nelinistita o reactie
-Jos cu Margaret.
Apuca aceasta sa spuna pana sa intre Amalia peste ele, anuntand ca proful venise deja.
Arunca priviri dupa umar iubitului ei, care in acel moment dadea ture de teren alaturi de restul echipei. Zambi, pierzandu-se in miscarile de incalzire pe care le facea.
Cat de perfect poate sa fie?
-Jhonson, nu mai saliva si haide la sprint cu restul!
Amuti, plecand in graba spre sirul de fete. Abia astepta sa se termine si ora aceea ca sa ajunga la cantina. Pentru prima data nu ii era rusine sa o spuna. Dar ii era o foame 'de lup'.
Si de data aceea, chiar daca presimti ca urmeaza o alta drama... Nu ii mai era frica.