Cercul Secret (Ritualul)

Capitolul 2

Cand ajunse in locul in care cotise baiatul, Cassie porni sa urce dunele, printre jalnicele smocuri de iarba prapadita de pe plaja. Ajugand invarf, privi in jur, insa nu era nimic de vazut, in afara pinilor si a stejarilor piperniciti. Nici urma de baiat. Nici urma de  caine. Tacere.

Ii era cald.

Foarte bine; perfect . Se intoarse spre mare, neluand in seama junghiul dezamagirii , strania pustietate pe care-o simtea deodata. Se va duce sa se balaceasca si sa se racoreasca. Problemele Portiei o priveau pe Portia. Cat despre baiatul roscat , probabil ca nu-l va mai vedea niciodata si nici el nu era problema ei.

O strabatu un mic fior; nu de genul celor care se vad, ci unul care te face sa te intrebi daca nu cumva ti-e rau. Probabil ca mi-e prea cald, trase ea concluzia ; intr-atat de cald, incat sa-mi fie frig.  Trebuie sa ma scald un pic.

Apa era rece, fiindca se afla pe partea din Cape in Atlanticul se intindea nestingherit. Lipai prin apa pana la genunghi ,dupa care isi continua plimbarea paralel cu plaja.

Cand ajunse la un ponton, iesi din apa si se catara pe el. Doar trei barci erau legate acolo : doua cu vasle si una cu motor . In rest,pustiu.

Exact ce-i trebuia lui Cassie.

Desfacu din carlig franghia groasa si uzata ,menita sa impiedice patrunderea pe ponton a celor ca ea, si trecu dincolo. Merse pana departe, scandurile incercate de vreme scartaindu-se sub talpi si apa intinzandu-se de-o parte si de cealalta.Cand privi inapoi spre plaja, constata ca-o lasase pe toti ceilalti cu mult in urma. O usoara briza ii adie pe fata, ravasindu-i parul si starnindu-i furnicaturi pe gambele ude. Deodata, se simti ...  nu putu sa-si explice cum anume. Ca un balon prins in bataia vantului si ridicat. Se simti usoara, se simti dilatata. Se simti libera.

Ar fi vrut sa-si intinda bratele catre briza si catre ocean , insa nu prea indraznea. Nu era chiar atat de libera.Dar zambi in clipa in care ajunse la capatul pontonului.

Cerul si oceanul aveau aceeasi profunda nuanta de safir, doar ca vazduhul se mai lumina spre orizont.Cassie avu impresia ca vede curbura planetei, dar probabil ca era numai rodul imaginatiei. Randunelele de mare si pescarusii i se roteau pe deasupra capului.

Ar  trebui sa scriu un poem, se gandi. Acasa, ascuns sub pa, avea un carnetel plin de poeme mazgalite. Rareori le arata cuiva , insa seara le mai rasfoia. Totusi , in clipa de fata, nu-i venea in minte niciun cuvant.

Cu toate acestea, era minunat doar sa fie acolo , sa simta mirosul sarat al apei si caldura scandurilor sub talpi si sa auda clipocitul usor al apei in contact cu stalpii pontonului.

Era un sunet hipnotic, ritmic ca pulsul unui urias sau ca rasuflarea planetei si straniu de familiar.Statu si privi si asculta si , in acest timp, isi simti propria respiratie incetidandu-si ritmul. Pentru prima data  de cand venise in New England, se simtea acasa. Era parte a vastitatii cerului, a pamantului si a oceanului : o particica infima in toata acea intensitate , insa, oricucm, o particica.

Si, incetul  cu incetul, ii trecu prin minte ca, poate, partea ei nu era chiar atat de marunta.Se lasase cufundata in ritmurile planetei, insa acum aproape avea impresia ca ar controla acele ritmuri. Ca si cum elementele ar fi fost una cu ea si toate sub comanda ei. Simtea in ea pulsatia vietii de pe planeta,puternica,profunda si vibranta. Pulsul crestea incet, de incordare si narabdare, ca si cum ar fi asteptat... ceva.

Dar ce anume?

Privind fix in larg, simti cum ii apar cuvintele in minte. Doar un cantecel , ca unul pentru copii, dar , orisicat, un poem .

'Cer si mare, indepartati de mine raul.

Ciudetenia era ca nu o simtea ca pe o nascocire a ei. Mai degraba ,ca pe ceva citit- sau auzit - cu multa vreme in urma. In minte ii aparu subit o imagine : ea, tinuta de cineva in brate ,privind oceanul.Tinuta sus si auzind cuvintele.

'Cer si mare , indepartati de mine raul. Pamant si foc ,aduceti-mi...

Nu.' 

Simti cum o furnica toata pielea. Simti, asa cum nu simtise niciodata,bolta cereasca si duritatea de granit a pamantului si nemarginita intindere a oceanului ,val dupa val dupa val, pana la orizont si dincolo de el. Si parca toate acestea o asteptau ,o priveau , o ascultau pe ea.

Nu-l incheia,isi zise. Nu mai spune nimic. O brusca si irationala convingere pusese stapanire pe ea.Atat timp cat nu avea sa gaseasca ultimele cuvinte ale poemului, era la adapost. Totul urma sa fie asa cum fusese dintotdeauna : o sa se intoarca la ea acasa si o sa-si duca viata in liniste,o viata obisnuita si tihnita. Atat timp cat putea sa se abtina de la pronuntarea cuvintelor ,totul urma sa fie bine.

Insa poemul ii gonea prin minte, precum clinchetul unei indepartate muzici a gheturilor ,si cel din urma cuvant isi ocupa locul. Nu il putu stavili.

'Cer si mare,indepartati de mine raul. Pamant si foc ,aduceti-mi...

dorul.

Da.'

Of,ce-am facut?

Parca plesnise o coarda. Cassie se pomeni in picioare, sagetand apele oceanului cu o privire salbatica. Se petrecuse ceva; o simtise, iar acum simtea elementele retragandu-se din ea, iar legatura rupandu-se.