Sper că te voi putea UITA!

/capitolul 1/

Dragă M.,

Bună!

Ce mai faci? Am auzit că tatăl tău a plecat din nou să lucreze în afară. Ce păcat că părinții încă au impresia că banii pot să suplinească prezența și iubirea lor în viața noastră. Dacă te face să te simți mai bine, și mie îmi este dor de tata...

Să nu deviez de la subiect. Nu apreciez îndrăzneala ta de-a nu-mi scrie ceva înapoi. Așa mi s-ar fi părut de cuviință să faci. Măcar atât pentru tot ce a fost în trecut și a contat pentru mine mai mult și mai puțin pentru tine.

Tot îmi lipsești. Ai un leac pentru această obsesie care mă sapă pe interior?

Mi-e dor de gesturile tale mărunte de afecțiune. Zici că erau niște monezi găsite din întâmplare sub pat sau în buzunarul de la geacă. În ambele situații, eram la fel de plină de extaz. Hilar, nu? Până la urmă, gesturile mici antrenează o relație să continue și pe viitor. La noi oare de ce nu a funcționat?

Îmi doresc atât de mult să găsesc o altă persoană în care să investesc toată iubirea mea infinită, pentru că tu ai început să mă dezguști. Sunt confuză și eu. Ba te vreau înapoi, ba te vreau într-un coșgiuc. Nici eu nu știu ce mai vreau sau îmi doresc într-adevăr.

Ei bine, pentru sănătatea mea, nu ar strica să te împiedici și să-ți spargi nasul la contactul cu asfaltul. Acel sânge te-ar spăla de toate păcatele pe care mi le-ai pricinuit. Ți-aș pune eu piedică, cu mici ezitări, însă cum pot să fac acest lucru dacă tu mergi pe strada paralelă doar ca să nu dai ochii cu mine? E frumos din partea ta? Așa ziceam și eu...

Sunt singură acasă. Din nou. Ca în fiecare zi. Tu presupun că ești acum cu înlocuitoarea mea.

Meduze,

C.