Sper că te voi putea UITA!

/prolog/

Am vrut să uit în disperare atâtea persoane, însă nu am reușit. M-am întrebat de ce, însă primeam mereu același răspuns. Fiecare persoană îți iese în cale cu un anumit scop, însă nu am realizat acest lucru între extazul clipelor frumoase și agonia lăsată în urma despărțirii. Astfel că propriile gânduri și reflexiile distorsionate ale realității m-au măcinat ușor spre dur, m-au turmentat și au determinat să apelez la orice modalitate de a alunga acele ființe din mintea și din viața mea.

N-am reușit și am pierdut timpul în zadar, dar am meditat și citit până la resemnare. Am ajuns la concluzia că poate așa a fost să fie între mine și acele persoane. Nu poți naște relații trainice cu oricine, însă le doresc acum un curs al vieții lin și, pentru tot ceea ce a fost între noi, prefer să închei totul în amintiri delicate ce le voi purta cu mine pe tot parcursul vieții.

Cert, drumul spre resemnare nu este ușor. Am încercat să-l aplic și pe relația noastră, însă nu am reușit, pentru că ceva a fost diferit încă de la bun început. Prima intersectare a privirilor noastre a produs în mine o fierbințeală și un șoc, căci nu mai văzusem, până în acel moment, o ființă mai plăcută sufletului meu. A fost o ispitire neintenționată, iar inima mea naivă a căzut pradă farmecului tău. Aceste motive m-au angrenat să scriu despre noi, în speranța mea că te voi putea uita și transforma într-o amintire, prima mea iubire. La sfârșitul scrierii, voi știi să-mi spun dacă acest lucru s-a întâmplat.