Siroaie de firicele se scurgeau pe geaca mea spalacita. Narile imi erau invadate de diverse mirosuri: de tei (erau vreo zece in drum spre liceu), de canalizare (sesizam numai materiile fecale), de persoane "frumos parfumate" (mireasma lor ma facea sa imi doresc sa nu fi avut simtul mirosului), de adolescenti bogati si rasfatati (niciunul nu ma face sa imi schimb parerea despre ei).
Umbrelele multicolare creasera covorase de pietricele. Ma simteam ca la un festival. Mai bine, la un spectacol, dar eu nu aveam instrumentul principal, cu ce eram de folos? Cu nimic. Tot eu raspund. Ce ciudata.
De la atata ploaie, cateva fire de par s-au lipit de fata mea rozalie. Uram chestia asta. Dar ce uram cel mai tare era neputinta. Aveam un gol in stomac. O durere crunta. Nu mai puteau sa ma concentrez.
Neputinta m-a ranit mai tare decat ura netarmuita. Si stii de ce? Pentru ca nu mai puteam sa fac nimic. Eram pusa in fata faptului implinit fara voia mea. Nepregatita sau macar cu cateva notite scrise. Uram sa-mi imaginez viata fara tine. Singuratatea, datorita lipsei tale, m-a mutilat. Mi-ai indoit sentimentele ca pe colturile caietelor, fara sa contientizezi ca niciodata nu vor mai fi la fel.
Inca respir sacadat de la plans. Doar oamenii slabi plang dupa lighioane.
CITEȘTI
Sper că te voi putea UITA!
Historia CortaNu pot înceta să mă gândesc la tine. Încerc să fac acest lucru, să-mi canalizez atenția în activități și direcții productive, însă mereu ajung la tine, centrul gândurilor mele concentrice ce îmi săgetează mintea și inima suferinde. Nu pot trăi așa...
