Sper că te voi putea UITA!

/capitolul 2/

Dragă M.,

Bună!

Ce mai faci? Mai trăiești? Cum merge cu olimpiada?

Eu nu mai pot. Atâtea subiecte de făcut și simt că nu mai am timp și pentru mine. Acum nu pot să mă concentrez să fac o temă pentru iritanta profesoară de engleză. De ce iritantă? Pentru că îmi usucă zilele de licean cu temele ei nețărmuite și cu indecizia ei din cadrul orelor. Să nu mai menționăm despre vorbit. Vorbește femeia cât pentru toate popele din țară.

Sincer, aș prefera să fiu un copil căruia nu-i pasă că nu a venit cu tema făcută la școală. Astfel, nu m-aș mai stresa nici eu atât de mult. Râvnesc să călătoresc prin locurile spune de profa de geogra. Să zbor înafara gratiilor școlii spre nebănuite locuri. Pe bune acum. De ce avem gratii la geam? Vor prea distinșii noștri profesori ca această școală să se asemuiască din ce în ce mai mult cu un lagăr de muncă?

Nu am un sarcasm sănătos la această oră. Cred că este trecut de mizeul nopții. Sau poate sarcasmul meu nu a fost niciodată atât de reușit precum credeam eu? Oricum, s-a înrăutățit după ce m-ai părăsit. Doar ca să știi.

Pot să te urăsc în continare? Acum sunt ahtiată după note deoarece vreau să fiu printre primii, iar înainte nu eram așa. Sper să putrezești cu dorința mea de a lua note mari într-un șanț. Îți sap eu unul dacă nu găsești. Apoi, mă voi arunca după tine, pentru că îmi este atât de dor să-ți mângâi brațul pufos, cu firicele micuțe de păr pe el.

Cu supărare,

C.